„Galați n-a fost un accident: războiul dronelor pe care România riscă să-l piardă fără să tragă un foc"

România a resimțit deja impactul direct: explozia unei drone aeriene la Galați (mai 2026), a uneia maritime la Constanța (iunie 2026) și incursiunile repetate de drone rusești în spațiul aerian național, care au declanșat alerte RO-Alert tot mai frecvente.

În timp ce Washingtonul alocă sume record și adoptă legislație de urgență, România se confruntă cu un decalaj legislativ, doctrinar și operațional periculos pentru securitatea națională și a Flancului Estic NATO.

 SUA: cel mai mare efort financiar din istorie pentru dominația în domeniul dronelor

Congresul american finalizează în această perioadă Legea de autorizare a apărării naționale (NDAA) pentru anul fiscal 2027 și legile de finanțare aferente, ambele cu multiple prevederi dedicate dronelor și sistemelor de contracarare a dronelor (counter-UAS).

Cererea de buget a administrației Trump pentru Departamentul de Război propune peste 74 de miliarde de dolari pentru tehnologii de dronă și anti-dronă — de trei ori mai mult decât în anul fiscal anterior. Din această sumă, aproape 21 de miliarde de dolari sunt alocate exclusiv protecției bazelor militare și infrastructurii critice pentru apărare împotriva sistemelor fără pilot, ceea ce reprezintă o creștere de peste 400% față de nivelul anterior.

Dincolo de alocările bugetare, SUA creează structuri administrative dedicate special pentru acest efort — precum Defense Autonomous Warfare Group, Drone Dominance Program (coordonat de Defense Innovation Unit) și Joint Interagency Task Force 401 — acțiuni ce arată o abordare inter-instituționalizată și centralizată, exact ceea ce lipsește în prezent arhitecturii românești de apărare antidronă.

Și cel mai important pas strategic, la nivel legislativ, propunerea Senatului american de înființare a unui nou comandament întrunit dedicat sistemelor robotice și autonome RASCOM – (Robotic and Autonomous Systems Command), condus de un general cu patru stele, menit să simplifice achiziția și operaționalizarea dronelor și a sistemelor antidrone.

Camera Reprezentanților cere elaborarea unei doctrine militare complete pentru utilizarea dronelor, inclusiv a unei strategii distincte pentru dronele ieftine de mare capacitate, folosite în logistica de teatru contestat, o lecție învățată direct din războiul din Ucraina.

Nu întâmplător, cooperarea cu Ucraina este instituționalizată: un nou grup de lucru americano-ucrainean pentru inovație în domeniul apărării va gestiona transferul de tehnologie și co-producția de sisteme UAS și anti-UAS. În paralel, colaborarea cu Israel pe zona de tehnologii cu energie dirijată și anti-dronă este extinsă și consolidată financiar.

Autoritatea de a acționa imediat: legea SAFER SKIES

Poate cea mai relevantă lecție pentru România vine din Legea SAFER SKIES, adoptată în cadrul NDAA pentru 2026. Aceasta permite autorităților statale și locale din SUA să folosească, sub supravegherea strictă a Departamentului de Justiție (FBI) și a Departamentului pentru Securitate Internă, tehnologii de bruiaj și neutralizare a dronelor considerate o amenințare credibilă, la evenimente de amploare sau în jurul infrastructurii critice.

Condiția este simplă: instituțiile trebuie să se înscrie într-un program de certificare și să raporteze fiecare acțiune de contracarare în maximum 48 de ore.

Pentru a susține această capacitate, FBI a inaugurat în noiembrie 2025, la Huntsville, Alabama, un centru național de instruire pentru operatorii care folosesc tehnologii de detecție și neutralizare a dronelor. În paralel, Agenția Federală pentru Situații de Urgență (FEMA) a alocat deja 250 de milioane de dolari statelor americane care găzduiesc meciuri din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal, exact pentru consolidarea capacităților antidronă în jurul stadioanelor.

Practic, americanii au făcut ceea ce România încă nu a reușit: au sincronizat cadrul legal cu capacitatea operațională, astfel încât forțele de ordine și armata să poată acționa rapid, cu proceduri clare, fără să aștepte un incident cu victime pentru a decide cine are voie să apese pe buton.

România: decalajul dintre lege și acțiune reală

Contrastul cu situația din România este izbitor. Armata română nu are, în prezent, dreptul legal de a disloca liber armament și muniție de contracarare a dronelor în afara poligoanelor, în zone civile, decât în condiții extrem de restrictive.

Autoritatea de a doborî o dronă chiar din spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale, ceea ce ar oferi un tampon de reacție de circa 12 mile marine înainte ca drona să ajungă deasupra uscatului, rămâne, în mare parte, neexploatată din cauza acestor blocaje legislative.

Explozia dronei de la Galați nu a fost o surpriză, ci consecința previzibilă a unei întârzieri de peste trei ani în adaptarea cadrului legal, de la primele amenințări din 2023. Legea privind combaterea dronelor a fost adoptată abia recent, după contestații la Curtea Constituțională și după un proces legislativ descris de militari drept "o formă de dezinteres" a clasei politice.

Pași făcuți, dar blocați la jumătatea drumului

Ar fi incorect să spunem că nu s-a mișcat nimic. Dimpotrivă, MApN a făcut pași remarcabili, care riscă însă să rămână fără efect operațional. România a obținut acces privilegiat la platforma americană Counter-UAS Marketplace (gestionată de Joint Interagency Task Force 401, a Armatei SUA), fiind a doua țară admisă, după Regatul Unit, într-un mecanism care conectează direct nevoile operaționale cu soluții tehnologice deja validate de partenerul american. MApN a organizat, împreună cu Comandamentul Aliat pentru Transformare (NATO ACT), teste de apărare antidronă stratificată (layered counter-drone) în poligonul de la Capu Midia, transformând litoralul românesc într-un veritabil laborator aliat. Iar sistemul Merops, o soluție low-cost de contracarare a dronelor, verificată în condiții reale de conflict, se află deja în România.

Întrebarea incomodă este: cum îl folosim? Cine are autoritatea să-l opereze, unde, împotriva cui și cu ce reguli de angajare?

Legea 73/2025 există, dar în absența regulamentelor de aplicare, toate aceste capabilități rămân vitrine tehnologice. Accesul la marketplace nu doboară nicio dronă. Testele de la Capu Midia nu protejează Galațiul. Decalajul românesc nu mai este doar între lege și acțiune, este între ceea ce avem deja în mână și ceea ce ne permitem legal să folosim.

Ce ar putea face România, concret - lecții de la SUA și aliații mici

Comparația cu acțiunile întreprinse în acest domeniu de către SUA și alte țări aliate scoate la iveală câteva direcții pe care România le poate urma, adaptate la resursele și contextul național:

1. Actualizarea urgentă a cadrului legal, extinderea Legii 73/2025, adaptată după modelul SAFER SKIES,  care să permită forțelor armate și structurilor de ordine publică să detecteze, urmărească și neutralizeze drone în zone civile, cu proceduri de raportare rapidă.

2. Centralizarea coordonării interinstituționale și crearea unui Centru Național de Acțiune Anti-Dronă (CAAD) în cadrul MApN, un echivalent, la scară românească, al JIATF 401 american. Acesta ar dezvolta doctrina unificată (aerian, terestru, naval), protocoale interinstituționale și ar sincroniza MApN, MAI și serviciile de informații în acest domeniu.

3. Un centru național de instruire pentru personalul militar și de ordine publică în operarea tehnologiilor de detecție și neutralizare, urmând modelul centrului FBI de la Huntsville.

4. Dezvoltarea imediată a unui sistem integrat antidronă în estul României în zona Galați – Brăila – Tulcea, valorificând capacitățile existente (Ghepard, mitraliere cvadruple, rachete CA-94/95, sisteme românești de detecție) și care nu necesită investiții masive inițiale, ci decizie politică și coordonare.

5. Valorificarea cooperării bilaterale cu SUA, Ucraina, Franța, Germania, Israel și Turcia, state cu care România are deja contracte de apărare semnificative, pentru accelerarea livrării de sisteme antidronă și pentru transfer de know-how operațional, după modelul grupurilor de lucru americano-ucrainean și americano-israelian.

6. Integrarea arhitecturii naționale antidronă în NATO IAMD (Integrated Air and Missile Defence), astfel încât senzorii și efectorii de pe teritoriul României să fie conectați la imaginea aeriană aliată, nu operați ca insule izolate.

7. Extinderea protecției dincolo de obiectivele militare, către infrastructura critică civilă — portul Constanța, aeroporturile, infrastructura energetică și rețelele 5G — după modelul olandez al soluțiilor integrate civil-militare.

8. Un mix asumat de soluții low-cost și high-tech, după lecția ucraineană: sisteme ieftine, disponibile rapid și în număr mare (tip Merops), combinate cu capabilități de nișă — dublate de dezvoltarea capacității naționale de producție, mentenanță și reparare, condiție esențială.

****

Responsabilitatea deblocării este precis localizabilă. Președintele Nicușor Dan, în calitate de președinte al CSAT, poate înscrie pe agenda Consiliului discuții privind adoptarea urgentă a regulamentelor de aplicare a Legii 73/2025 și desemnarea unei autorități naționale de coordonare antidronă. Comisiile de apărare din Senat și Camera Deputaților dispun de toate instrumentele de control parlamentar pentru a solicita MApN și MAI un calendar ferm și public al normelor de aplicare. Instrumentele există; ceea ce lipsește este doar decizia de a le folosi.

Concluzie

SUA tratează dominația în domeniul dronelor ca prioritate națională absolută, cu finanțare masivă, doctrine dedicate și instituții centralizate. România beneficiază de un avantaj geografic strategic esențial, poziție cheie pe Flancul Estic NATO, controlul Dunării și Mării Negre, plus expertiză tehnică locală și acces la fonduri europene și NATO. Totuși, decalajul legislativ și operațional rămâne principalul punct vulnerabil.

State europene mici și medii oferă modele de acțiune rapidă: Statele Baltice (Estonia, Letonia, Lituania) au dezvoltat „Baltic Defence Line” cu investiții țintite în sisteme anti-dronă low-cost, radare integrate și producție regională, demonstrând că voința politică și cooperarea transfrontalieră pot compensa resursele limitate.

Polonia accelerează „East Shield” cu accent pe protecția infrastructurii critice, iar Olanda excelează în soluții integrate civil-militare pentru porturi și zone urbane.

Pentru România, implementarea unui „Scut Danubian” și a măsurilor propuse nu reprezintă doar o necesitate de apărare, ci o oportunitate strategică de leadership regional, securitate economică și atragere de parteneriate profitabile. Timpul de reacție este critic: acțiunea imediată, prin actualizarea cadrului legal, centralizare instituțională și cooperări internaționale, va proteja cetățenii, va consolida postura NATO și va poziționa România ca actor relevant în securitatea regională. Securitatea națională nu așteaptă, deciziile de azi definesc reziliența de mâine.

Cătălin C. Mihalache este general de brigadă în rezervă, specializat în domeniul Informațiilor Militare, fost atașat al Apărării, Militar, Aero și Naval la Washington, SUA.