Albumul „You're in my Heart”, lansat pe 10 noiembrie, este al zecelea din cariera lui Rod Stewart care ajunge pe primul loc.
Albumul „You're in my Heart”, lansat pe 10 noiembrie, este al zecelea din cariera lui Rod Stewart care ajunge pe primul loc.
Pentru a răspunde cum se cuvine ofensivei concurenților de pe piața SUV-urilor compacte, Mercedes a regândit complet modelul GLA. Cea de-a doua generație este mai scurtă, dar mai înaltă și mai încăpătoare, țintind și familiile active tinere, ca și BMW X2 și Audi Q3 Sportback.
Cantitatea de deșeuri marine este de două ori mai mare decât în Marea Mediterană, iar concentrațiile unor poluanți sunt peste pragul admis, arată ultimele studii făcute în perioada 2017-2019.
Lionel Messi a primit pentru a șasea oară trofeul, însă multă lume l-a văzut câștigător pe Virgil Van Dijk. Statisticile par a fi de partea olandezului.
Sosirea noului an aduce cu sine și un val de cărți noi pe care abia așteptăm să le devorăm.
Relaxare, masaj, tratamente de înfrumusețare sau împotriva îmbătrânirii premature, băi termale, dar și distracție, cultură și puțin shopping.
Experţii Pantone Color Institute au ales albastrul clasic drept culoarea care exprimă cel mai bine spiritul anului 2020.
La trei ani de la lansare, a doua generație a vârfului de gamă Opel, Insignia, primește un facelift discret și o infuzie puternică de tehnologie disponibilă, în general, în clasele superioare. Lansarea pe piață va avea loc în ianuarie 2020, la Salonul Auto de la Bruxelles.