Cum în continuare Bucureștiul este singura metropolă europeană fără măcar o centură pe care să se poată circula civilizat, DNCB, cu o bandă pe sens, fiind un dezastru și centura la nivel de autostradă nefiind încă gata, iar infrastructura internă a orașului este, cu câteva excepții, la nivelul anilor 1970, traficul auto din capitala României e mai prost decât în orice altă mare capitală din UE.
Citește și: București, singura capitală UE izolată rutier de Europa. Nu este legată de nicio autostradă
Bucureștiul, marea capitală UE cu cel mai de coșmar trafic auto. Șoferii pierd 150 ore la volan
Dublin, capitala Irlandei, este orașul cu cel mai de coșmar trafic din Europa. Șoferii pierd 155 ore pe an la volan în orele de vârf și parcurg o distanță de 10 km, în medie, în 32 minute și 42 secunde, nivelul de congestie fiind de 47%, potrivit TomTom Traffic Index 2024.
Dar, Dublin are o populație de circa 600.000 de locuitori, în timp ce populația Bucureștiului e de aproape 2 milioane de locuitori.
Prin urmare, Bucureștiul este marea capitală UE cu cel mai de coșmar trafic auto. Conform TomTom Traffic Index 2024, șoferii pierd anual 150 ore la volan în orele de vârf, parcurg o distanță de 10 km, în medie, în 31 minute și 9 secunde, cu 20 secunde mai mult decât în 2023, iar nivelul de congestie e de 48%.
De asemenea, Bucureștiul ocupă locul 5 la nivel mondial, după indicele de congestie calculat de TomTom.
Citește și: RUȘINOS Autostrada București, nicio șansă să fie gata până în 2027. 100 km la câmpie, în 9 ani
Pe locul 3 în clasamentul capitalelor UE cu trafic de coșmar se află Bruxelles-ul. Șoferii pierd anual 118 ore la volan și parcurg o distanță de 10 km, în medie, în 30 minute și 22 secunde. Nivelul de congestie e de 33%.
A 4-a capitală UE cu trafic de coșmar e cea a Lituaniei, Vilnius. Șoferii pierd anual 113 ore la volan și parcurg o distanță de 10 km, în medie, în 24 minute și 2 secunde. Nivelul de congestie e de 45%.
Londra (aproape 9 milioane locuitori) e a 2-a mare capitală UE cu cel mai de coșmar trafic auto, după București. Șoferii pierd anual 113 ore la volan în orele de vârf și parcurg o distanță de 10 km, în medie, în 33 minute și 17 secunde. Nivelul de congestie e de 32%.
Citește și: Cele mai ciudate trasee pe care le-ar putea avea autostrada între Bucureşti şi Braşov
Cuprinzând 500 de orașe din 62 de țări de pe 6 continente, TomTom Traffic Index 2024 evaluează orașele din întreaga lume în funcție de timpul mediu de călătorie și nivelul de congestie.