Justiție + AI. Cum ar putea inteligența artificială să scoată sistemul justiției din blocaj și controverse

Președintele Nicușor Dan a evocat necesitatea clarificării acuzațiilor și a investigării suspiciunilor de abuz personal și sistemic, într-un context în care mii de pagini de sesizări au fost aduse în lumina publică.

Este un moment greu, încărcat de tensiuni dar poate deveni unul definitoriu pentru viitorul nostru. Căci, dincolo de pasiuni, orgolii, diviziuni și intervenții administrative din partea unor grupuri de influență   pentru anumite soluții favorabile unora sau altora, un element esențial al crizei Justiției românești este incapacitatea structurală de a gestiona volume imense de informații într-un timp acceptabil, cu instrumente potrivite epocii noastre.

Un bun exemplu este următorul.

Dosarul Revoluției: adevărul nu suportă amânări infinite

Dosarul Revoluției din decembrie 1989 nu este doar un proces juridic. Este o plagă vie a națiunii române. Decenii de anchete, mii de volume de acte, mărturii contradictorii, expertize, documente declasificate, hotărâri anulate și reluate.

Rezultatul?

În aceste zile urmașii celor uciși în Decembrie 1989 încă mai cer dreptate în stradă, “21-22 cine-a tras în noi”?. Da, în stradă. Nu mai au încredere.

Aici nu mai este vorba de simple întârzieri, ci este și o paralizie provocată de o complexitate copleșitoare.

Niciun om, oricât de dedicat și pregătit, nu poate asimila, corela și păstra coerent zeci de mii de pagini fără sprijin tehnologic. Când sistemul se sprijină doar pe efortul individual eroic, apar inevitabil scăpări, greșeli, repetări și, în cele din urmă, erodarea încrederii publice în actul de justiție.

La fel, dosarele Mineriadelor și 10 august ar putea fi sintetizate mult mai rapid.

A recunoaște aceasta nu înseamnă a incrimina magistrații. Înseamnă a accepta o realitate implacabilă, aproape matematică.

Criza nu este numai una de morală, ci și de eficiență operațională

România nu duce lipsă de principii declarate în Justiție. Suferă, în schimb, de: supraîncărcare endemică, proceduri excesiv de complicate, fragmentare instituțională, gestionare defectuoasă a timpului și informației, unelte tehnice primitive în fața avalanșei de date peste care se așează și o ambivalență morală, în cazuri rare, spun eu.

Când aceste vulnerabilități se adună, integritatea individuală nu mai ajunge iar erorile și slăbiciunile umane se multiplică.

Este nevoie de o inteligență sistematică, aplicată care poate ajuta foarte mult. Dacă roata a fost inventată e important să nu mai târâm dosarele.

Inteligența artificială nu hotărăște. Ea face posibilă dreptatea

Trebuie să fim limpezi: AI-ul nu înlocuiește și nu trebuie să înlocuiască judecătorul uman. Rolul său este crucial altul: să comprime drastic timpul până la esență și să minimizeze erorile născute din oboseală și volum.

Într-un dosar complet digitalizat, inteligența artificială poate: genera rezumate structurate, verificabile, cu referințe precise la surse; reconstrui cronologii exacte din mii de documente disparate; detecta incongruențe în declarații sau rupturi logice în narațiuni; alerta asupra riscurilor de prescripție și blocajelor procedurale; corela automat faptele cu jurisprudența relevantă; oferi căutări semantice, nu doar bazate pe cuvinte-cheie. Asta ca să indic doar o parte din rezultatele pe care le putem obține.

Toate acestea nu livrează verdicte juridice, ci claritate. Iar claritatea este temelia indispensabilă a justiției adevărate.

Există voci respectabile din lumea juridică – pe bună dreptate prudente – care atrag atenția că inteligența artificială nu poate și nu va putea decide cazurile dificile, acolo unde judecătorul exercită putere, discreție și judecată axiologică.

Sunt de acord. Problema justiției române nu este numai că judecătorii judecă prea mult, ci că sunt sufocați de volume, întârzieri, incoerențe și riscuri administrative pentru care  gestiunea umană  este greoaie și aduce erori.

Claritate înainte de algoritmi, o condiție esențială

Există o obiecție serioasă, formulată de juriști lucizi și de practicieni ai noilor tehnologii, care trebuie recunoscută onest: inteligența artificială nu poate salva un sistem procedural excesiv de complicat, incoerent sau suprapus peste sine.

A adăuga AI peste un mecanism baroc ar însemna să construim un al doilea sistem sofisticat doar pentru a descâlci complicațiile primului – un demers costisitor, fragil și, pe termen lung, contraproductiv.

De aceea, orice strategie responsabilă trebuie să înceapă cu o simplificare lucidă a procedurilor, cu eliminarea redundanțelor și a ritualismului inutil, cu clarificarea fluxurilor decizionale și a responsabilităților. Inteligența artificială nu trebuie să mascheze haosul, ci să amplifice un sistem deja raționalizat.

Mai întâi ordine, apoi automatizare; mai întâi simplificare și claritate, apoi viteză.

Inteligența artificială poate fi un amplificator al calității sau al slăbiciunilor umane

La fel de important este un adevăr adesea ignorat în discursul public, dar bine cunoscut de utilizatorii avansați de modele de limbaj: AI nu creează claritate de la sine.

Claritatea vine din întrebare (prompt engineering), din structura informației, din disciplina intelectuală a celui care o folosește. Dacă datele sunt confuze, incomplete sau contradictorii, rezultatul va fi cel mult la fel de confuz – uneori periculos de plauzibil, dar greșit.

Tocmai de aceea, în Justiție, AI trebuie concepută ca un instrument de asistare pentru profesioniști bine pregătiți, nu ca un substitut al raționamentului juridic. Ea nu „înțelege” dreptatea, dar poate organiza realitatea factuală, poate curăța zgomotul informațional și poate preveni erorile administrative care compromit dosare întregi.

Ce fac alte țări: de la managementul electronic al dosarelor la algoritmi de triere și statistică

Este adevărat că sunt câteva state care au avansat deja în digitalizarea Justiției și că lecțiile lor trebuie studiate cu atenție.

Estonia, de pildă, a construit un ecosistem judiciar digital extrem de eficient pentru cauze simple și repetitive.

Olanda a investit masiv în managementul electronic al dosarelor și în standardizarea fluxurilor.

Franța și Germania folosesc instrumente algoritmice pentru triere, statistică judiciară și analiză administrativă, dar păstrează o prudență accentuată față de AI generativ în cazurile sensibile.

Prudența lor este justificată: Justiția este un domeniu cu mize mari și toleranță minimă la eroare. Dar prudența nu trebuie confundată cu imobilismul. Faptul că sistemele de tip LLM nu sunt încă utilizate pe scară largă nu este un argument împotriva lor, ci un argument pentru pilotare controlată, auditabilă și incrementală, în zone bine definite: sinteză, căutare, corelare, alertare procedurală.

Învățăm de la alții, dar nu suntem condamnați la imitație

România nu este obligată să copieze mecanic modelele altora. Are șansa rară de a construi direct pe generația nouă de tehnologii, evitând etape intermediare costisitoare. Avem competență tehnică, diaspora, companii performante și, astăzi, un președinte cu formație matematică, care înțelege că marile sisteme nu se optimizează prin retorică, ci prin arhitectură.

A inova nu înseamnă a improviza, ci înseamnă a construi cu rigoare, a testa și valida cu responsabilitate. Dacă facem acest lucru, România nu doar că își poate debloca Justiția, ci poate deveni un laborator european de modernizare inteligentă, într-un moment în care toți caută soluții, dar puțini au curajul să le aplice.

Președinte și Guvern: voință există. Dar lipsește viteza tehnologică

Atât președintele Nicușor Dan, cât și premierul Ilie Bolojan transmit semnale că înțeleg profunzimea crizei. Se simte străduința de a impune ordine, rigoare și de a reconstrui încrederea. Totuși, trebuie spus fără ocol: fără un salt tehnologic decisiv, orice reformă va rămâne prea lentă și fragilă.

Justiția din păcate nu mai poate fi condusă doar prin norme și îndemnuri la responsabilitate. Are nevoie de instrumente moderne pentru gestionarea complexității, așa cum fac deja marile corporații și statele avansate.

Ministerul Justiției beneficiază deja de fonduri europene pentru digitalizare. Dosarul electronic, interoperabilitatea și arhivarea digitală sunt pași esențiali. Dar o digitalizare fără inteligență înseamnă doar transferul haosului de pe hârtie în fișiere PDF.

Acum este clipa să adăugăm inteligență peste aceste programe: cu analize automate,
alerte predictive, sinteze proactive;  depozitarea pasivă este contraproductivă.

Propunere concretă: un taskforce național Justiție+AI

România are urgent nevoie de un Taskforce național dedicat “Justiție și Inteligență Artificială” – un nucleu executiv restrâns, profesionist și responsabil, capabil să producă rezultate rapide și palpabile.

Componența sa trebuie să fie pragmatică și diversă: experți în AI, data science și securitate cibernetică; lingviști computaționali specializați în limbajul juridic românesc; magistrați cu experiență practică; reprezentanți ai Ministerului Justiției, CSM și Guvernului; companii tech autohtone; cercetători din diaspora; voci  din societatea civilă.

Un plan trienal, cu livrabile vizibile în primele 6-12 luni, este nu doar posibil, ci imperativ.

La Repatriot, am anticipat valul înainte ca el să devină furtună

Încă din 2018, în cadrul RePatriot, am inițiat una dintre primele viziuni strategice asupra inteligenței artificiale în România, prevăzând impactul său transformator asupra economiei, administrației și nu în ultimul rând, asupra societății.

În conferințe publice, am evocat apariția asistenților capabili să înțeleagă limbaj natural, să sintetizeze informații și să sugereze piste de analiză – cu ani înainte ca ChatGPT să intre în vocabularul comun.

Justiția este domeniul unde această viziune trebuie convertită urgent în politică publică temeinică.

Solomon Marcus și rigoarea care eliberează mintea

Profesorul Solomon Marcus obișnuia să spună că matematica nu se reduce la cifre, ci dezvăluie structuri ale gândirii clare.

Justiția are nevoie de aceleași structuri: ordine, coerență, disciplină intelectuală.

Folosit înțelept, AI-ul nu dezumanizează actul justiției. Dimpotrivă, îl eliberează pe om de zgomotul inutil, permițându-i să se concentreze asupra esențialului: adevăr și responsabilitate.

Apel către comunitatea tech: un proiect național, nu o opțiune

România are, din fericire,  ingineri, cercetători și antreprenori de calibru mondial. Mulți dintre ei contribuie astăzi la sisteme complexe din străinătate și experiența lor este extraordinară. Inovativitatea și succesul unor startup-uri din zona legal tech este deja confirmată și avem cu cine colabora.

Este vremea să canalizăm această inteligență spre vindecarea propriilor instituții. Justiția română cere un exoschelet tehnologic care să o susțină în fața propriei complexități.

Dacă vrem să oprim hemoragia întârzierilor, erorilor și prescripțiilor care macină justiția, nu mai este loc de jumătăți de măsură sau amânări. Soluția nu este ideologică, ci una de eficiență matematică: tehnologie riguroasă, auditabilă, explicabilă, implementată acum, fără compromisuri.

România stă în fața unei ferestre înguste de oportunitate. Dacă o ratăm, probabil vom plăti cu ani pierduți, cu adevăruri îngropate și cu o încredere publică distrusă greu de refăcut.

Acțiunea morală, rapidă și inteligentă va ajuta la refacerea încrederii poporului român în liderii săi. Altfel, justiția va continua să ceară timp pe care țara nu-l mai are.

_____________________________________________________________

DESPRE AUTOR: Marius Bostan este antreprenor, inițiator al proiectului Repatriot. Este dublu licențiat, în matematică-informatică și management. În anii ’90 a fost lider al tineretului PNȚ-CD. A lucrat în cadrul Guvernului CDR, iar în 2015-2016 a fost ministru al Comunicațiilor. Este investitor în mai multe companii românești, printre care și cea care editează Newsweek România, la care deține 6% din acțiuni.