Povestea sfârșitului hidroaviației militare a României. Evadarea de pe Lacul Siutghiol și decizia rușilor
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, hidroaviația era o ramură importantă a aviației militare a României. După încheierea conflagrației și venirea comuniștilor, la recomandarea consilierilor ruși, aceasta a fost desființată.
Hidroavioanele militare ale României, Heinkel He 114, de origine germană, îndeplineau o gamă largă de misiuni deosebit de importante în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de la patrulare și reglaj al tirului artileriei navale, până la escortă pentru convoaiele care traversau Marea Neagră.
Marina Regală Română a achiziționat în vara anului 1942 un prim lot de aproximativ doisprezece aparate. Iar, ulterior, efectivul a fost completat până la un total cuprins între 24 și 29 de hidroavioane He 114.
Anul 1943 a reprezentat vârful activității operaționale, cu peste 1.100 de ieșiri ale hidroavioanelor, menite să supravegheze zone maritime vulnerabile și să identifice prezența submarinelor inamice, relatează Vocea Dobrogei.
Citește și: VIDEO IAR 93 primul avion de luptă cu reacție. Pentru ce misiuni a fost conceput? Când a fost retras
Povestea sfârșitului hidroaviației militare a României. Evadarea de pe Lacul Siutghiol și decizia rușilor
După război, hidroavioanele He 114 rămase au fost integrate în noile structuri ale aviației militare române reorganizate sub supraveghere bolșevică și exploatate încă un deceniu, pentru supravegherea litoralului românesc.
La mijlocul anilor 1950, însă, incompatibilitatea lor cu doctrina sovietică și dificultatea de a obține piese de schimb au făcut ca structura să fie vulnerabilă în fața deciziilor politice.
Aviația navală nu mai reprezenta un element central, în strategia rușilor fiind înlocuită de aviația de coastă bazată pe aerodromuri terestre.
Citește și: FOTO Povestea primului avion de luptă românesc. A zburat cu 319 km/h medie în 1930. Un final tragic
Iar un incident petrecut în 1955 a constituit catalizatorul sfârșitului hidroaviației militare a României.
În 1955, de pe Lacul Siutghiol, un hidroavion Heinkel He 114 a părăsit baza și a ajuns în Turcia, după o traversare clandestină a Mării Negre, marcând momentul care a grăbit sfârșitul hidroaviației militare române.
Aparatul a fost deviat intenționat de echipajul format din locotenenții Constantin Gornistu și Traian Crețu, care au decis să fugă din România comunistă.
Aterizarea lor lângă localitatea Kandra din Turcia a provocat o reacție vehementă din partea autorităților, evenimentul fiind perceput cu potențial impact propagandistic și militar.
În contextul tensiunilor politice ale anilor ’50 și al procesului de rusificare forțată a armatei române, incidentul a fost considerat inacceptabil, iar hidroaviația, o structură anacronică în ochii consilierilor ruși, a fost desființată aproape imediat.
Până în 1960, ultimul Heinkel He 114 încă operativ a fost retras, punând capăt unei tradiții aeronavale care durase aproape patru decenii.
Două repere pentru hidroaviație militară a României
În această istorie, câteva nume de aviatori se disting ca repere pentru tradiția hidroaviației române.
Unul dintre aceștia este Traian Popteanu, născut în 1912, aviator format în perioada interbelică și activ în timpul războiului pe Marea Neagră.
Popteanu a slujit în unitățile navale aeriene din 1941 și până în 1944, fiind implicat în misiuni de patrulare și supraveghere a convoaielor.
Un episod notabil din cariera sa îl reprezintă amerizarea forțată la Sulina, când aparatul său Savoia-Marchetti S.62 bis a fost grav avariat în timpul unei confruntări cu un convoi rusesc; deși lovit, a reușit să salveze atât echipajul, cât și avionul. Pentru curajul demonstrat, căpitanul Popteanu a fost decorat cu Crucea de Aur a Ordinului „Virtutea Aeronautică”.
Un alt nume care merită menționat este cel al comandorului Gheorghe Borcescu, una dintre figurile de conducere ale hidroaviației române în perioada finală a războiului. Borcescu a ocupat funcția de comandant al structurii navale aeriene între noiembrie 1943 și noiembrie 1944, perioadă marcată de presiuni operaționale intense și de reorganizări determinate de schimbările politice și militare ale frontului.
Borcescu este printre puținii piloți ce au zburat pe toate tipurile de avioane aflate în dotarea României în perioada sa de activitate și a acumulat printre cele mai multe ore de zbor din aviația militară română. Cert este că a zburat și pe hidroavioanele Heinkel He 114, pe care le-a operat înainte de a deveni comandant, iar ulterior le-a coordonat activitatea în perioada lor de utilizare maximă.
