Boala secolului. Copiii mici care se uită la TV sau pe telefon dezvoltă anxietate. „Creierul devine mai lent””

Ecranele par adesea inofensive pentru bebeluși. Culorile vii și imaginile în mișcare pot calma un sugar, vă pot oferi câteva minute de liniște sau pot face rutina zilnică mai ușoară.

Boala secolului. Copiii mici care se uită la TV sau pe telefon la o vârstă fragedă vor dezvolta anxietate

Pentru multe familii, utilizarea ecranelor de la o vârstă fragedă pare normală și prezintă un risc redus.
Însă noi cercetări pe termen lung sugerează că acele momente timpurii petrecute în fața ecranului pot conta mai mult decât par.

Studiul leagă expunerea la ecran în primii doi ani de viață de schimbări durabile în dezvoltarea creierului – schimbări care pot influența viteza cu care gândesc copiii și vulnerabilitatea lor la anxietate ani mai târziu, scrie earth

Cercetarea a fost condusă de dr. Ai Peng Tan de la Universitatea Națională din Singapore și a urmărit copii de la vârsta sugarului până la adolescență prin intermediul cohortei Growing Up in Singapore Towards Healthy Outcomes.

Folosind scanări cerebrale, teste de gândire și sondaje de sănătate mintală, cercetătorii au urmărit modul în care obiceiurile timpurii de utilizare a ecranelor pot influența rețelele cerebrale în timp.

Utilizarea timpurie a ecranelor modelează creierul bebelușilor

Creșterea creierului este cea mai rapidă în primii doi ani de viață. Volumul creierului crește brusc, iar rețelele care controlează vederea, atenția și gândirea încep să se organizeze.

Citește și: Hackerii ascund un troian în aplicații legitime și preiau controlul telefonului. Nici nu-ți dai seama

Experiențele din perioada copilăriei modelează modul în care zonele creierului se conectează și comunică. Expunerea la ecran în perioada copilăriei depinde de alegerile adulților. Persoanele care îngrijesc copiii controlează rutina zilnică la această vârstă.

Din acest motiv, perioada timpurie a vieții oferă o oportunitate importantă pentru îndrumare. Expunerea la ecran după perioada copilăriei nu a avut efecte similare, ceea ce indică faptul că perioada timpurie a vieții este o etapă deosebit de sensibilă.

Schimbări în rețelele creierului

Cercetătorii au urmărit 168 de copii și au colectat scanări ale creierului la vârsta de 4,5, 6 și 7,5 ani. În loc să facă o singură captură, echipa a urmărit modul în care rețelele creierului s-au schimbat de-a lungul mai multor ani.

Citește și: Escrocherie gravă pe WhatsApp. Totul începe cu un mesaj care te duce pe Facebook. Ce se întâmplă acolo?

Atenția s-a concentrat pe integrarea rețelelor, adică pe modul în care diferite zone ale creierului au funcționat împreună. Expunerea mai mare la ecran înainte de vârsta de doi ani a fost asociată cu schimbări mai rapide în rețelele care gestionează vederea și controlul cognitiv.

Informațiile vizuale de pe ecrane ajung rapid și intens. O astfel de stimulare poate determina sistemele vizuale să se maturizeze prea repede.

Prea mult, prea devreme

Dezvoltarea creierului urmează de obicei o traiectorie graduală. Rețelele se specializează pas cu pas, construind în același timp legături puternice cu alte regiuni. Specializarea rapidă poate perturba acest echilibru.

„Maturizarea accelerată are loc atunci când anumite rețele cerebrale se dezvoltă prea repede, adesea ca răspuns la adversitate sau la alți stimuli”, a spus dr. Huang Pei, primul autor al studiului. „În timpul dezvoltării normale, rețelele cerebrale devin treptat mai specializate în timp.”

„Cu toate acestea, la copiii cu expunere ridicată la ecrane, rețelele care controlează vederea și cogniția s-au specializat mai repede, înainte de a dezvolta conexiunile eficiente necesare gândirii complexe. Acest lucru poate limita flexibilitatea și reziliența, lăsând copilul mai puțin capabil să se adapteze mai târziu în viață.”

Supraîncărcarea senzorială timpurie poate restrânge modul în care informațiile circulă în creier.

Sistemele vizuale pot domina, în timp ce alte rețele rămân în urmă.

Luarea deciziilor face legătura între schimbările cerebrale

Luarea deciziilor se bazează pe interacțiunea dintre stimulii senzoriali, viteza de gândire și semnalele emoționale.

Cercetătorii au testat capacitatea de luare a deciziilor la vârsta de 8,5 ani, folosind o sarcină care măsura timpul necesar copiilor pentru a face o alegere.

Copiii cu dezvoltarea rețelei cerebrale alterată aveau nevoie de mai mult timp pentru a decide. Timpul mai lung de luare a deciziilor nu însemna alegeri mai bune. În schimb, răspunsurile mai lente sugerau dificultăți în procesarea eficientă a informațiilor vizuale.

Teoria creierului ajută la explicarea acestui model. Luarea deciziilor depinde de atingerea unui prag de semnal mental. Informațiile senzoriale ajută la construirea acelui semnal. Când procesarea senzorială se dezvoltă inegal, atingerea acelui prag durează mai mult.

De la decizii mai lente la anxietate

Simptomele de anxietate au apărut mai târziu, în jurul vârstei de 13 ani. Copiii care au arătat o luare a deciziilor mai lentă au raportat niveluri mai ridicate de anxietate.

Regiunile creierului implicate în luarea deciziilor se suprapun cu regiunile implicate în anxietate. Perturbarea rețelelor comune poate afecta atât gândirea, cât și reglarea emoțională.

Cercetătorii au descoperit o legătură clară. Expunerea timpurie la ecrane a fost asociată cu o maturizare mai rapidă a rețelei cerebrale. Maturizarea mai rapidă a fost asociată cu decizii mai lente.

Deciziile mai lente au fost asociate cu un nivel mai ridicat de anxietate. Legăturile directe între expunerea timpurie la ecrane și anxietate nu au apărut fără modificări ale creierului și ale procesului decizional între ele.

Timpul petrecut în fața ecranului și suprasolicitarea senzorială

Procesarea senzorială joacă un rol central în acest proces. Ecranele oferă informații vizuale puternice, dar oferă un feedback fizic, social sau emoțional limitat.

În timp, dezechilibrul senzorial poate afecta modul în care creierul gestionează incertitudinea și stresul.
Tulburările de anxietate implică adesea sensibilitate senzorială. Dificultatea de a filtra imaginile și sunetele poate crește îngrijorarea și tensiunea emoțională.

Modificările timpurii ale rețelelor vizuale și cognitive pot crește vulnerabilitatea în timpul adolescenței.