VIDEO Cum ajută sportul vederea: ce spune un medic despre legătura dintre mișcare și sănătatea ochilor
Mișcarea, alimentația și somnul influențează direct sănătatea ochilor. Medicul oftalmolog Teodor Hohoș explică de ce stilul de viață cântărește mai mult decât tratamentele. El participă la Iron Man.
Tot mai mulți pacienți ajung la medic cu probleme oculare cauzate de diabet, hipertensiune și un stil de viață dezechilibrat. Deși caută soluții rapide – picături, vitamine, injecții – cauza reală rămâne aceeași: lipsa mișcării, alimentația greșită și odihna insuficientă. Medicul oftalmolog Teodor Holhoș explică de ce sportul și disciplina zilnică pot proteja inclusiv vederea.
Cât de important este sportul pentru sănătatea ochilor
Newsweek România: Știm că sportul are efecte benefice pentru inimă, pentru greutate, pentru starea generală. Ne ajută și la vedere?
Teodor Holhoș, medic oftalmolog: Da, ne ajută. Vin foarte mulți pacienți cu probleme la fundul de ochi: retinopatii diabetice, complicații din hipertensiune, hemoragii pentru că se sparg vasele mici de sânge. Și întreabă ce e de făcut. În primul rând, trebuie schimbat stilul de viață. Ochiul nu este separat de organism. Tot ce mâncăm, tot stresul, fumatul, lipsa somnului, mediul toxic – toate afectează și vederea. Degeaba așteaptă pacienții picături, vitamine sau injecții dacă nu rezolvă cauza: stilul de viață.
Citește și: VIDEO Ce sport este recomandat în funcție de vârstă și de forma fizică. Ce să nu faceți niciodată
Acum toată lumea caută scurtături, tratamente miraculoase, inclusiv injecții de slăbit. Dar, fără disciplină, ele fac mai mult rău. Aceste injecții, dacă nu sunt folosite atent, duc și la pierderea masei musculare.
Am avut recent o discuție pe această temă și exact asta spunea un alt medic: fără regim de viață, nu ajută nici aceste injecții.
Mai rău îți faci. Masa musculară este foarte greu de menținut după 40 de ani și și mai greu de recâștigat. Am trecut și eu prin asta. Am lăsat garda jos cu dulciurile și am realizat cât de ușor greșim. Apoi am început să studiez și concluzia a fost simplă: trebuie să ne schimbăm stilul de viață.
Citește și: Cum să ai un abdomen cu "pătrățele"? Nu le poți face doar la sală
Participați și la competiții sportive?
Da. Nu am făcut-o ca să devin cunoscut sau ca să performez neapărat, ci pentru că am realizat că mâncatul echilibrat și sportul sunt esențiale. Am redus zahărul, am pus sportul în rutină — scopul e să scădem din grăsime, nu din mușchi. Masa musculară e foarte important, iar după 40 de ani e greu de recâștigat.

Mesajul important pentru pacienți e să nu caute scurtături medicamentoase sau injecții miraculoase pentru a-și „salva” vederea dacă nu schimbă ce depinde de ei. Stilul de viață înseamnă alimentație corectă: mai multă proteină după 40 de ani, mai puțini carbohidrați, legume, fibre, ulei de măsline.
Apoi somnul – lipsa lui crește inflamația și cortizolul. Iar fără sport nu putem avea o viață sănătoasă.
Ideal e o oră pe zi; dacă nu reușim zilnic, putem compensa în weekend. O structură bună: 1–2 sesiuni pe săptămână cu greutăți pentru masa musculară și 3–4 ore pe săptămână de cardio ușor — alergare ușoară, bicicletă, mers rapid. O sesiune intensă (sprinturi, antrenament pe intervale) o dată pe săptămână ajută de asemenea. Câți dintre noi fac 7 ore pe săptămână? Puțini, așa că m-am înscris la antrenamente și le-am pus în agendă pentru competiții.
Am participat inițial la probe mai scurte, apoi la Half Ironman și la Full Ironman. Pregătirea a durat aproape doi ani; scopul a fost să scad colesterolul și să îmbunătățesc toleranța la carbohidrați — aveam valori mari pentru vârsta mea. M-am apucat de sport din motive de sănătate, nu pentru plăcerea de a transpira; antrenamentele devin mai plăcute în grup.
Aceste performanțe nu vin dintr-o dată; necesită pregătire și prioritizarea sănătății. Putem găsi mereu scuze — serviciu, copii — dar dacă vrem să fim sănătoși peste 10–20–30 de ani, trebuie să punem sportul în calendar.
Soluțiile „ușoare” — diete miraculoase, injecții, pastile cumpărate de pe internet — nu sunt o cale pe termen lung și pot face mai mult rău. E ca un drog: pe moment pare eficient, dar pe termen lung distruge. Trebuie să luăm o decizie rațională — să facem ce e bine, nu ce ne dictează pofta.