După condamnarea liderului PSD la trei ani și jumătate de închisoare, pe rețelele sociale a apărut un val de glume în care Liviu Dragnea este ironizat.
După condamnarea liderului PSD la trei ani și jumătate de închisoare, pe rețelele sociale a apărut un val de glume în care Liviu Dragnea este ironizat.
Câteva sute de persoane s-au adunat miercuri, în fața Camerei Deputaților, pentru a protesta față de modificările pe care coaliția PSD-ALDE le-a adopat la codul de procedură penală. Miercuri sunt anunțate proteste ample în București, în marile orașe din țară și în străinătate
Progresul înregistrat de România în combaterea corupției este impresionant, a declarat asistentului Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, prezent la București. Dar, a avertizat acesta, efortul pentru eliminarea acestui flagel trebuie să continue.
În doar șase ore, majoritatea parlamentară PSD, ALDE și UDMR, susținută de grupul minorităților, a votat sute de amendamente controversate la Codul de Procedură Penală. Unele l-ar putea ajuta pe Liviu Dragnea, altele ar putea duce la revizuirea procesului lui Dan Voiculescu.
Traian Băsescu a anunțat că se va retrage, azi, de la conducerea partidului pe care l-a fondat, PMP și va rămâne simplu membru al partidului. Eugen Tomac este singurul candidat la șefia PMP, la congresul care se desfășoară azi.
Deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de Klaus Iohannis pentru șefia SIE, a făcut parte din delegația lui Liviu Dragnea, când acesta a vizitat Elveția între 29 și 31 mai. Ulterior, presa a aflat că în delegație s-a aflat și Irina Tănase, iubita liderului PSD.
În majoritatea covârșitoare a postărilor sale pe rețele de socializare, lideru PSD nu spune nimic despre probleme reale ale României (autostrăzi, școli, spitale, fonduri europene, agricultură) sau despre viitoare inițiative legislative.
Liviu Dragnea a declarat, miercuri, la Antena 3, că l-a concediat pe George Harabagiu, despre care Victor Ponta a spus că ar fi coordonatul comunicării online a PSD şi că s-ar afla la originea unui manifest în care se susţine că pe stadion Simona Halep a fost cea huiduită.