vineri 13 noiembrie
EUR 5.3498 USD 4.8428
Abonează-te
Newsweek România

România - Polonia, meciul decisiv al tricolorilor lui Hagi în Liga Națiunilor. Cine transmite și de la ce oră

Data publicării: 13.11.2026 • 14:15
România - Polonia - Foto: Profimedia images
România - Polonia - Foto: Profimedia images

Zi de meci! România întâlnește Polonia sâmbătă, 14 noiembrie, pe Arena Națională din București. „Generația de suflet” a lui Hagi caută primele puncte după patru înfrângeri consecutive.

Naționala României dispută sâmbătă, 14 noiembrie, ultimul meci pe teren propriu din actuala ediție a Ligii Națiunilor. Adversara este Polonia, iar partida programată pe Arena Națională din București va începe la ora 21:45.

România - Polonia, meciul decisiv al tricolorilor lui Hagi în Liga Națiunilor

Pentru echipa pregătită de Gheorghe Hagi, confruntarea reprezintă una dintre ultimele oportunități de a evita încheierea grupei pe ultimul loc. România a pierdut toate cele patru partide disputate până acum și nu a acumulat niciun punct.

Înaintea ultimelor două etape, „tricolorii” ocupă poziția a patra în Grupa 4 din Liga B, cu un golaveraj de -10 și un deficit de patru puncte față de ocupanta locului al treilea.

Meciul România - Polonia va fi transmis în direct de Antena 1.

Citește și: S-au pus în vânzare bilete la meciul Polonia-România în Liga Națiunilor. Cât costă și cum pot fi cumpărate

România are nevoie de două victorii pentru a mai spera la locul trei

Naționala a început actuala campanie cu obiective mai ambițioase, însă rezultatele din primele patru întâlniri au redus considerabil posibilitățile de clasare.

România a fost învinsă de Suedia și Bosnia în primele două partide, iar deplasarea din Polonia s-a încheiat cu un eșec la scor, 0-6. Ulterior, echipa lui Hagi a pierdut și returul cu Suedia, disputat pe teren propriu.

Rezultatele și programul României în Liga Națiunilor 2026:

25 septembrie - Suedia – România - 2-1
28 septembrie - România – Bosnia - 2-4
2 octombrie - Polonia – România - 6-0
5 octombrie - România – Suedia - 0-1
14 noiembrie - România – Polonia - 21:45
17 noiembrie - Bosnia – România - 21:45

Pentru a mai avea șanse să termine pe locul al treilea, România trebuie să câștige atât partida cu Polonia, cât și deplasarea din Bosnia, programată pe 17 noiembrie.

Chiar și în cazul a două victorii, clasarea finală va depinde de rezultatele celorlalte echipe. Polonia ar trebui să piardă puncte și în ultima etapă, în confruntarea cu Suedia.

Locul al treilea nu garantează însă menținerea directă în Liga B, deoarece poate presupune disputarea unui baraj.

Probleme de lot pentru Gheorghe Hagi înaintea meciului cu Polonia

Selecționerul Gheorghe Hagi nu se va putea baza pe trei jucători importanți pentru ultimele două meciuri ale României din această campanie.

Nicolae Stanciu, Ionuț Radu și Valentin Mihăilă nu sunt disponibili pentru partidele cu Polonia și Bosnia, absențele fiind puse pe seama problemelor medicale.

Mai multe articole din secțiunea Sport
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră