Omul cel mai puternic din România, care controlează aproape toate instituțiile, plânge ca un pisic ori de cât ori are ocazia și oricui se nimerește.
Omul cel mai puternic din România, care controlează aproape toate instituțiile, plânge ca un pisic ori de cât ori are ocazia și oricui se nimerește.
Proiectul de modificare a Codului penal va fi votat, marţi, în plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată, pe repede înainte, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului
Guvernul va adopta opt proiecte de investiţii care vor fi realizate în parteneriat public privat, precum construirea unei bănci naţionale de sânge, a două spitale regionale sau a Aeroportului Bucureşti Sud.
Atât liderul Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, cât și al Pro România, Victor Ponta, au comentat, miercuri seară, în cadrul unor emisiuni tv, rezultatele moțiunii împotriva Guvernului, dar și posibile colaborări cu privire la un guvern de uniune națională.
Pe tot parcursul anului 2017, au existat indicii puternice dar și declarații privind desființarea sau naționalizarea Pilonului II de pensii (private) pe motiv că acesta nu ar oferi cotizanților un randament bun.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, într-un interviu pentru The Associated Press preluat și de New York Times, că România se confruntă zilnic cu agresiuni din partea Rusiei, în spaţiul aerian sau în apele teritoriale ale României.
Tudorel Toader a afirmat, luni dimineață, că a fost plecat din București pentru câteva zile și că nu a fost informat cu privire la o inițiativă pentru schimbarea Codurilor Penale.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că nu a propus nimeni şi nu s-a discutat despre adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codurilor şi nici despre adoptarea acestor modificări prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.