Mai zic că exact asta merită ăștia, mai zic că dacă vor război, o să-l aibă – nu cu arme, nu cu pumni, dar cu vorbe grele sau cu tăceri la fel de grele.
Eu pur și simplu asta cred: că atâta vreme cât instituțiile sunt sub papuc, protestele pentru sănătatea României se vor stinge încet-încet; exact ca România. Mai cred așa: atâta vreme cât ți-ai asumat să conduci destinele unui popor, musai să dai explicații când poporul ți-o cere – și da, chiar în fața casei tale dacă ai dresat jandarmii să gazeze oameni în piață.
Citește și Dragnea & Dăncilă, dacă vreți război, atunci război să aveți!
Și de la editorial: două-trei zile, tăcere. Apoi apare pe Sputnik că tulaaaai, săriiiți că vine Ghermănoiu’ să asedieze locuințele bieților politicieni. Baricadați-vă-n subsoluri, stingeți lompașurile - că-i bai mare. Apoi: spaimele ăluia de la Sputnik sunt preluate de câteva site-uri pro-legionare, dintr-alea de zic mereu că ne face Occidentu’ colonie și ne fură gay-ii copchiii și că numa’ ortodoxismul multilateral dezvoltat ne mai salvează. Vin apoi Antenele – mai aveau un pic și anunțau răzbelul cu Republica Federală Ghermană. Și la urmă, Liviu Mihaiu, vechi senior al învârtelii, vorbește despre „agenții Urii” de la ”publicația americană aciuiată pe la noi”; omul, Mihaiu, e cel căruia Sorin Ovidiu Vântu îi spunea „fraiere!” – iar el, omul, Mihaiu deci, savura subaltern vocativul. Vor mai veni și două-trei organizații celeste, îngrijorate că se poate cere socoteală unor politicieni fără ștampilă de la Academie.
De fapt, ăstora mândri că-s români începe să le fie frică de români. Când ai văzut ultima dată un pesedist în piață, după morcovi? Nu-i mai vezi – oamenii au prins curaj și le spun în față tot ceea presa lor se ferește să spună. Nu e hărțuire, nu e răzbel, e datorie de cetățean până la urmă: ai promis, te-am votat, îți plătesc leafa regească, pensia specială, secretara, curentul, biletul de avion – aștept deci explicații: ce faci cu puterea aia pe care eu, cetățeanul, ți-am dat-o? Nu-ți dau în cap, dar îți spun de la obraz.
Acum se vede: ăștia din susul țării sunt înspăimântați de cuvintele simple – degeaba le faci analize economice, demografice etc: nici nu le pricep, nici nu-i interesează; spune-le însă în față că nu mai sunt bani de pensii și înțepenesc de furie. Ei sunt noii samsari, vând realități paralele, au limbuția ălora de vând rable cu kilometraj șmecherit. Sunt înspăimântați și de oamenii simpli, mai ales de cei cu abonament de lanternă la telefon – îți amintești cum spărietu-s-o gându’ lui Șerban Nicolae? Ei sunt noii patrioți rumâni și altă meserie n-au.
Uită-te bine: de doi ani, țara asta e într-o continuă stare de alertă, vremurile s-au înțepenit în breaking news-uri. Ce faci? Analize docte când ești condus de repetenți? Postezi eseuri din presa străină - când o tută ajunsă ministresă crede că piața muncii e un tramvai? Cum repari ce e de reparat? – like & share?
Pericolul cel mare nu e nici violența de limbaj, nici atitudinea fermă, brută, bolovănoasă – zi-i cum vrei - ci eleganța simulată, ascunsă după oglindă: să nu-i mai zici Voiculescului Felix, Dăncilei analfabetă, penal lui Dragnea sau Slugărel lui Tudorel. Fardarea adevărului în cuvinte potrivite pentru tribună nu mai ajută când niște nenorociți îți pun țara pe tobogan, indiferent cât de mult ai vrea să-ți arăți cei șapte ani de-acasă. Corectitudine politică? Cu cei care fac orice, mai puțin ceea ce ar fi corect pentru țara asta? Nu, nu intri în cocină îmbrăcat în smoking.
Eu zic că e de spus musai. S-ar putea ca unii să te urască, să te bălăcărească-n prime time, să te facă trădător sau să-ți deseneze mustăți pe poză – și ce dacă? Altădată ai fi stat în pușcărie sau la Canal – acum trebuie doar să răspunzi unor lichele.
O să spui că așa-i politica, mai curviștină de felul ei. O fi, dar asta nu mă obligă să accept un destin croit pe centură. O să spui că și presa s-a curvit și ea – da, și eu cred că presa-i aproape la fel de vinovată ca tomberonul ăsta numit clasa politică. Și în politichie și în presă au ajuns șefi mulți dintre ăia de n-au mai pus mâna pe-o carte de douăzeci de ani – excepțiile sunt mai rare decât caprele negre și-s vânate. Bursa cafenelelor, cea de care povestea scârbit Iuliu Maniu, are și acum trecere, mieunătorii de serviciu s-au ajuns - dar spaima lor cea mai mare e când le-arăți pisica.
