Gulaș sau varză de Bruxelles?

DE Daniel Funeriu | Actualizat: 19.11.2020 - 10:26

Am convingerea că noi, Uniunea Europeană, respectându-ne propriile reguli, vom trece cu bine dificilul examen pe care Ungaria și Polonia l-au generat. Vom trece prin dialog, nu prin aruncat piatra.

SHARE

Prefer să îmi pun încredrea în Uniunea Europeană decât în aventurieri cu tendințe autocrate (îmbătați cu puterea deținută de prea mult timp) sau anarhiști decerebrați.

Nu fac parte dintre cei care aruncă piatra cu una cu două, nici nu îmi formez opiniile cu ușurință. Ascult atent ce au alții de spus, îmi schimb, e drept, rar, opiniile și încerc întotdeauna să îmi bazez judecățile pe rațiune și cât mai multe referințe filosofice și istorice care îmi sunt accesibile (nu aș spune că sunt deținătorul unei neobișnuit de vaste culturi istorice și/sau filosofice).

Din aceste considerente nu arunc cu piatra nici în Ungaria și nici în Polonia pentru recentul lor veto. Am pentru asta câteva motive:

1) Uniunea Europeană a fost gândită astfel încât decizii atât de importante să aibă nevoie de unanimitate. De ce să aruncăm rapid piatra atunci când o țară decide să uzeze de acest drept?

Nu e oare mai ”european” să acceptăm, să înțelegem exact motivele pentru care cele două țări și-au exercitat dreptul la veto, să discutăm calm și să căutăm soluții în dialog, nu în confruntare?

Uniunea Europeană a fost astfel gândită pentru a nu semăna cu Uniunea Sovietică:

Uniunea Europeană NU vizează aplatizarea culturală, conform căreia toți trebuie să gândim la fel, și nici impuneri decizionale, conform cărora toți trebuie să acționăm la fel. Uniunea Sovietică a fost așa și nu a fost bine. Bukovski, celebru disedent sovietic, atrăgea atenția asupra acestui aspect, spunându-le celor care voiau aplatizare culturală și unicitate decizională în Uniunea Europeană: ”eu am trăit viitorul pe care voi îl vreți, și nu a funcționat”.

Tocmai de aceea Uniunea Europeană s-a construit prin aderare benevolă, prin renunțarea la anumite atribuții naționale în favoarea Uniunii. În schimbul acestei renunțări la anumite aspecte ale suveranității, și pentru a nu cădea în capcana unei impuneri decizionale și nici a unei aplatizări culturale, țărilor le-a fost oferit acest drept de veto.

De exemplu, dacă prin absurd aș fi fost decidentul, dacă nu mi-ar fi fost garantat acest drept de veto în chestiuni legate de buget și alte câteva domenii, nu aș fi acceptat să renunț la hălci ale suveranității naționale în procesul de aderare le vreo structură suprastatală.

Să nu uităm un lucru esențial: Uniunea Europeană, cetățenia europeană, nu substituie nici statele naționale, nici cetățeniile naționale, ci adaugă la ele! Cel mai adesea adaugă lucruri extraordinare, care nu ar fi fost posibile în afara acestei fantastice construcții. Vaclav Havel a spus mai bine ca oricine acest lucru, făcând probabil cea mai bună și generoasă descriere a casei noastre comune, Uniunea Europeană*.

2) Conceptul de ”stat de drept”, în care mulți par a fi experți, este, pentru mintea mea de om de știință, un concept extrem de fluid, ca să nu spun neclar. De aceea nu cred că am folosit vreodată acest concept. Am multe nedumeriri pe subiect, să enumăr câteva:

a) este sau nu este stat de drept atunci când profesorilor li se taie capul pe stradă pentru că au predat, băbuțelor li se taie capul în biserică pentru că s-au rugat, zeci de uichenduri succesive mii de oameni demolează Parisul, frontierele naționale sunt șvaițer, sute de cartiere sunt pierdute aplicării legilor, femeilor cu decolteu nu li se permite intrarea în muzee?

b) Înțeleg că se reproșează, printre altele, Ungariei și Poloniei că au concentrat puterea în mâinile unui număr limitat de oameni. Poate că da, poate că nu, nu contest, pentru că nu știu în detaliu acest aspect precis. Știu însă că în Franța se guvernează prin decrete. Știu că în Germania, doamna Merkel, la putere de... 15 ani, poate de-acum să guverneze prin decrete.

c) Reproșurile aduse Ungariei în raportul unei eurodeputate sunt pistol cu apă. Citiți raportul cu mintea voastră, nu luați titluri gata mestecate, și o să vă cruciți ce aiureli se reproșează. Fără îndoială, V. Orban nu este o fată de pension, fără îndoială bagă bățul prin gard, inclusiv în relația cu România. Fără îndoială, are tendințe autocrate. Dar să reproșezi aiureli ca în acel raport nu e acceptabil! (da, sunt 2-3 chestiuni mai serioase). Prin acest mod de acțiune, anumiți politicieni fără prea mult creier l-au transformat pe Orban din Piticul de Balaton în Gigantul de Mont Blanc. Dacă nu mă credeți, întrebați despre popularitatea lui în rândul vest-europenilor exasperați de lipsa de siguranță și o să vă lămuriți.

d) Lipsa ”toleranței” de care dau dovadă unele țări e unul din capetele de acuzare la adresa lor. Or, e limpede pentru orice creier normal constituit, că noțiunea de ”toleranță” poate ușor fi pervertită dacă nu îi stabilim clar limitele: ”toleranță” fără limite se numește ”abuz” sau ”viol”.

Din fericire, Tratatul Uniunii ne arată, indirect dar limpede, modul în care trebuie înțeleasă ”toleranța” la care fiecare stat s-a angajat, anume

”inspirându-ne din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale persoanei (...)”.

Rețineți, toleranță în limitele moștenirii culturale, religioase și umaniste ale Europei! Asta ne spune Tratatul! Și credincioșii, și necredincioșii ne regăsim senini în această clarificare cuprinzătoare, dar, indiferent de credință, izvorăște din moștenirea noastră Europeană.

E, deci, cel puțin ciudat să acuzi de lipsă de toleranță pe cineva care se opune hoardelor de oameni care vor să ne impună lucruri pe care noi, prin foc și sabie, le-am eradicat de sute de ani!

3) Ungaria, Imre Nagy, 1956,

Cehoslovacia, Dubcek, 1968,

Polonia, Solidarnosc, 1980.

Vă spun ceva aceste lucruri? Acestea au fost primele lovituri de măciucă date sistemului satelitar sovietic. Și, grație lor, azi Europa este întregită și nu mai e separată prin cortina de fier. Grație lor, nu grație stângiștilor din Europa de Vest, vârful de lancie al atacului la Ungaria și Polonia. Ce făceau acei stângiști în crunții ani ai Cortinei de Fier? Păpau banii din finanțările KGBului, făceau plecăciuni Uniunii Sovietice, demonstrau împotriva americanilor care îi protejau... Mie îmi inspiră respect și încredere atunci când o națiune a avut curajul să lupte lupta cea dreaptă și am tendința să mă întreb, în alt context, diferit, dacă nu cumva are și dreptate atunci când revendică ceva.

Una peste alta, pentru un om radical pro-Uniunea Europeană, așa cum sunt eu, e un moment de tristețe și îngrijorare. În loc să trecem peste micile noastre neînțelegeri, să dialogăm, să mai lăsăm un pic din talibanismul atotștiutor care începe să se poarte tot mai vocal de către imberbii de la Bruxelles, să ascultăm ce au de spus și alții, nu facem decât să începem iar să construim ziduri între unii și alții. Or, asta nu face decât să potențeze atitudini centrifuge, pe care în niciun caz nu doresc să le văd întărite.

Prefer să îmi pun încrederea în Uniunea Europeană decât în aventurieri cu tendiințe autocrate pentru că de prea mult timp la putere sau anarhiști decerebrați. Am toată încrederea în Uniunea Europeană, în regulile ei aplicate cu bună-credință și tare îmi doresc ca peste câțiva ani să ne uităm în urmă la aceste evenimente ca o familie unită care, privind în trecut, râde de micile sale certuri. Și mănâncă, împreună, și gulaș și varză de Bruxelles...

* ”After all, the fact that I feel myself to be a European doesn’t mean that I stop being a Czech. On the contrary: as a Czech I am also a European. I tend to say somewhat poetically that Europe is the ”homeland of our homelands”.”

Vaclav HAVEL

Comentarii


© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.