Căderea industriei care a adus 44.000.000.000 € în România în 2025 continuă: -14,7% în mai 2026
Industria auto, care a adus 44.000.000.000 € în România în 2025, este în cădere liberă în 2026, în cotextul socio-economic general din Europa. În mai, producția Dacia și Ford a scăzut cu 14,7%, iar în primele 5 luni alea anului, cu 11,2% față de același interval al anului trecut.
Anul 2026 se prefigurează a fi unul de cotitură pentru uzinele Dacia Mioveni și Ford Craiova.
În mai, au fost produse în Romania un număr de 43.677 de autoturisme, ceea ce se traduce printr-o scădere de 14,7%, față de mai 2025 (51.194 unități), potrivit datelor ACAROM.
Căderea industriei care a adus 44.000.000.000 € în România în 2025 continuă: -14,7% în mai 2026
Defalcat, luna trecută pe porțile uzinei Dacia Mioveni au ieșit 23.251 de mașini, cu 13,4% mai puține decât în mai 2025, iar Ford Craiova a produs 20.426 de mașini, cu 16% mai puține decât în mai 2025.
Cumulat, în primele 5 luni din 2026, producția de automobile în România a ajuns la doar 203.546 unități (106.296 unități Dacia și 97.250 unități Ford), în scădere cu 11,2% față de perioada similara din 2025, respectiv 231.181 unități.