vineri 12 iunie
EUR 5.2353 USD 4.5194
Abonează-te
Newsweek România

Remus Pricopie, SNSPA: AI produce informație mai repede decât pot societățile să o înțeleagă

Data publicării: 12.06.2026 • 15:10
Remus Pricopie, rector SNSPA -FOTO: INQAUM Photos/George Călin
Remus Pricopie, rector SNSPA -FOTO: INQAUM Photos/George Călin

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a participat la reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează consorțiul universitar european CIVICA. Profesorul a vorbit despre impactul AI asupra pedagogiei.

În perioada 11-12 iunie 2026, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat la reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale. Evenimentul, organizat anul acesta la Londra, de London School of Economics and Political Science, a reunit conducerile celor zece instituții membre și a avut ca principal obiectiv definirea direcțiilor strategice ale Alianței pentru următoarea etapă de dezvoltare. Alături de rectorul SNSPA, la reuniune a participat prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA.

Remus Pricopie, SNSPA: AI produce informație mai repede decât pot societățile să o înțeleagă

Agenda întâlnirii a inclus teme esențiale pentru viitorul învățământului superior european: traiectoriile cercetării și ale finanțării în universități, diversificarea surselor de finanțare pentru cercetarea CIVICA, rolul științelor sociale într-o lume marcată de transformări profunde, precum și responsabilitatea universităților în era inteligenței artificiale. Discuțiile au vizat atât prioritățile academice ale Alianței, cât și nevoia de a consolida cooperarea transnațională în educație, cercetare, inovare și implicare civică, direcții asumate în misiunea CIVICA.

Un accent important a fost pus pe contribuția științelor sociale la înțelegerea și gestionarea marilor schimbări democratice, sociale, economice și tehnologice. În contextul dezvoltării rapide a inteligenței artificiale generative, rectorii și președinții universităților CIVICA au discutat despre impactul AI asupra pedagogiei, despre modul în care universitățile pot integra responsabil noile tehnologii în educație și cercetare și despre rolul cercetării din științele sociale în orientarea tranziției tehnologice către binele public.

„Într-o lume în care inteligența artificială poate produce informație mai repede decât pot societățile să o înțeleagă, universitățile au datoria de a rămâne spațiul în care cunoașterea este verificată, valorile democratice sunt apărate, iar tehnologia este pusă în slujba omului. Științele sociale nu sunt periferice în această transformare, ci sunt esențiale: ele ne ajută să înțelegem impactul deciziilor, să protejăm coeziunea socială și să construim politici publice responsabile. Pentru perioada 2026 – 2028, CIVICA își propune să consolideze rolul universităților europene de științe sociale ca actori strategici în educație, cercetare, inovare și dialog democratic”, a declarat prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

Apartenența SNSPA la consorțiul educațional CIVICA creează pentru studenții români mai multe oportunități de interacțiune și colaborare cu colegi din întreaga Europă. Studenții SNSPA pot, prin CIVICA, să beneficieze de experiențe europene de învățare și cercetare, să urmeze cursuri cu certificare europeană (CIVICA) și să se bucure de toate facilitățile unui campus inter-universitar european.

Amintim că în anul 2019, Comisia Europeană a selectat CIVICA să facă parte din Exercițiul Pilot al Inițiativei „Universități europene”, exercițiu încheiat cu succes în anul 2022. Pe 27 iulie 2022, Comisia Europeană a anunţat că CIVICA a fost selectată şi va primi până la 14,4 milioane de Euro sprijin financiar, pentru continuarea activității. Astăzi, alianța CIVICA reprezintă un reper în educația universitară și post-universitară dedicată științelor sociale și vorbește în numele a 72.000 de studenți și 13.000 de cadre didactice.

CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale reunește, în prezent, zece instituții de prestigiu în domeniul științelor sociale, umaniste, în managementul afacerilor și politicilor publice: Sciences Po (Franța), Bocconi University (Italia), Central European University (Austria), European University Institute (organizație interguvernamentală europeană), Hertie School (Germania), SNSPA (România), Stockholm School of Economics (Suedia), IE University (Spania), SGH – Warsaw School of Economics (Polonia) și London School of Economics and Political Science (Marea Britanie).

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră