Naționalizarea comunistă a fost invocată de Călin Georgescu în maniera-i spefică, de „vorbit la două capete”. În declarațiile sale, uneori în aceeași frază, a pretins că dorește un stat bazat pe proprietate privată, dar a invocat și necesitatea ca statul să preia controlul asupra acesteia.
Retorica sa este dusă mai departe de George Simion, care s-a autodeclarat drept un „reprezentant al domnului Georgescu” în runda actuală de alegeri prezidențiale.
Naționalizarea comunistă dorită de Călin Georgescu a aruncat sute de mii de români în pușcărie
Fostul candidat la președinția țării, Călin Georgescu, a uluit mulți români prin discursul său care invoca întoarcerea „la origini”. El n-a ezitat să-i pomenească pe daci, pe foștii voievozi ai principatelor și inclusiv regimul comunist.
Ideile sale despre cum ar trebui să arate econimia României și proprietatea privată au fost preluate - din interes electoral - și de actualul candidat George Simion, care pe 18 mai se va confrunta cu Nicușor Dan în turul 2 al alegerilor.
Oricum, câtă credibilitate poate avea un om care afirmă că, dacă va ajunge Președinte, va dori să demisioneze pentru a-l instala la Cotroceni pe Călin Georgescu, în urma unui referendum pe tema „Turul 2 înapoi”?
Citește și: Pensii speciale pentru rudele lui Simion. Unchiul ia 10.000 lei, mătușa și sora vor lua 24.000
În contextul primei runde de alegeri prezidențiale, din 24 noiembrie 2024 - care a fost anulată de Curtea Constituțională - Călin Georgescu afirmă că statul român ar trebui să naționalizeze terenurile agricole și să le împartă țăranilor.
Justifica acest lucru prin faptul că „pământul aparține țării”, deși în același timp se declara și susținător al proprietății private, spunând că aceasta este „piesa de rezistență care ar trebui să domine orice societate liberă”.
Uzinele Malaxa, perla industriei românești interbelice, a fost naționalizată la 11 iunie 1948 - Foto: arhitectura-1906.ro
„Eu din punctul meu de vedere, pe ce aș pune prima dată mâna în această țară, aș pune mâna pe reforma proprietății, care este esențială (...).
„Avem în momentul ăsta 14,8 hectare de teren agricol la 23,8 hectare teren cât cuprinde România astăzi, cu 10 milioane hectare teren arabil, 40% din terenul agricol astăzi dețin străinii.
Deci este foarte ușor ca statul să-și preia din nou pământurile și să le lucreze. Este esențial acest lucru. Pământul aparține țării”, declara el într-o emisiune televizată, conform economedia.ro.
Călin Georgescu e copiat în discurs de George Simion
În alte ocazii, Georgescu a vorbit despre preluarea de către stat a bogățiilor subsolului și a afacerilor din domeniul utilităților, de la gaze naturale și petrol, până la distribuția de benzină și apă.
Evident că asemenea măsuri, dacă ar fi luate, ar însemna o întoarcere la naționalizare, la confiscarea proprietăților, într-un mod asemănător cu ce s-a întâmplat în primele decenii ale regimului comunist.
Printr-o legislație inuman de dură și sancțiuni teribile, statul comunist a înșfăcat orice întreprindere, fabrică, pământ, afacere și imobile care erau proprietatea privată a unor persoane.
Astfel, societatea românească a fost dată total peste cap, milioane de oameni au ajuns în pușcării sau lagăre de muncă, au fost deportați, torturați, mulți fiind uciși.
Familii întregi s-au destrămat ori au rămas peste noapte fără agoniseala de-o viață. Oricine s-a împotrivit a fos tratat cu asprime maximă, ca „dușman al poporului”.
Citește și: Nicușor Dan: "Îl vreau premier pe Bolojan". Simion alege înțelepciunea rusească: Pe Călin Georgescu
Așa a fost creată „avuția întregului popor”, un concept cețos, ambiguu, dar cu un singur proprietar clar, de fapt, dincolo de formularea populistă: statul, mai precis elita comunistă și „câinii” lor de pază din instituțiile de forță.
Să ne amintim. Primul pas către confiscare vieții oamenilor, practic, a fost infama Lege nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.
Ea stipula în primul rând că erau naţionalizate toate resursele solului şi subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului.
În al doilea rând, întreprinderile individuale, asociaţiile particulare industriale, care reprezentau un segment majoritar din economia ţării erau transferate în proprietatea statului.
În lege se spunea că se dau şi despăgubiri, dar acest lucru nu se făcea decât în mod discreţionar, fapt pentru care legea a devenit, în realitate, una de confiscare a proprietăţii private, potrivit adevarul.ro.
Totul s-a petrecut pe nepusă masă, măsura fiind ținută la secret până în dimineața zilei de 11 iunie când încă de la la ora 6 dimineața, au trecut la acțiune comuniștii infiltrați în fabricile „burghejilor”, au sigilat casele de bani, au ocupat birourile șefilor și au interzis ridicarea oricăror acte sau documente.
Apoi, la ora 13, activiști pregătiți din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată țara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susținerea naționalizării.
Una dintre primele Gospodării Agricole Colective (GAC), precursoarele CAP-urilor,a fost înființată în iulie 1949 în comuna Zăbrani, județul Arad - Foto: Fototeca online a comunismului românesc
În listele anexate legii naționalizării nu sunt trecute decât 1.060 întreprinderi care urmau să fie naționalizate.
În realitate, numărul acestora a fost mult mai mare, deoarece, uzând de anumite prevederi ale legii, au fost naționalizate și întreprinderi care nu intrau în prevederi, sau care au fost omise din aceste anexe.
După părerea istoricilor 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări au fost trecute din proprietate privată în patrimoniul statului.
Și n-a fost vorba doar de mari întreprinderi deținute de marii oameni de afaceri precum Nicolae Malaxa ori Max Aushnitt, ci de toate făbricuțele sau afacerile care reprezentau singura sursă de venit a celor care le dețineau.
Citește și: 10 lucruri mai puțin știute despre Nicolae Ceaușescu. Ce record mondial a deținut?
Pedepsele pentru cei care se opuneau în vreun fel măsurii de naționalizare erau deosebit de dure după cum se vede și din articolul 18 al legii 119:
„Se pedepsesc cu 5-10 ani munca silnica si cu confiscarea intregii averi acei care, indiferent prin ce mijloace, cu intentiune, vor zadarnici sau vor incerca sa zadarniceasca nationalizarea prevazuta de prezenta lege, vor tainui parte din patrimoniul intreprinderilor sau vor vatama, nimici, instraina, muta, exporta sau micsora, prin orice mijloace, bunuri sau instalatiuni supuse nationalizarii.
Cu aceeasi pedeapsa se vor sanctiona si acei care intentionat vor prezenta organelor Statului date inexacte sau incomplete asupra acestor bunuri”, se scria în textul legii care poate fi citit în integralitatea sa AICI.
Naționalizarea și colectivizarea au „omorât” proprietatea privată în România
În noiembrie 1948, a urmat un nou pas, controlul statului extinzându-se asupra cinematografelor şi caselor de sănătate, iar până în 1950 și asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi a tuturor unităţilor economice şi social-culturale, precum şi a unei mari părţi din locuinţe de proprietate privată.
Poate că cea mai delicată problemă a fost desfijnțarea proprietășii agricole și colectivizarea agriculturii, un proces care a cuprins două etape întinse pe o perioadă de 13 ani.
Prima etapă a început în 1949,, dar înainte de asta, comuniștii au vrut să câștige bunăvoința și simpatia țăranilor.
Tocmai de aceea, încă din prima lună a primului guvern comunist, cel condus de dr. Petru Groza, a fost dată la 23 martie 1945 reforma agrară.
Scopul ascuns al acestei reforme prin care erau împroprietărite nu mai puţin de 796.129 de familii cu 1.057.674 hectare de pământ a fost unul cât de poate de clar.
Prin împroprietărire se urmărea dezintegrarea marii proprităţii individuale în domeniul agriculturii şi câştigarea popularităţii pentru alegeri.
O strategie care seamănă izbitor de mult, după 80 de ani, cu cea propusă de Călin Georgescu atunci când vorbește în același timp de proprietatea indivudală, dar și de naționalizare.
Nicolae Ceaușescu, în uniformă de general de armată, a fost cel care a reprimat sângeros revolta țăranilor din Vadul Roșca contra colectivizării, în decembrie 1957 - Foto: Fototeca online a comunismului românesc
Atunci, în 1949 au fost înființate primele cooperative agricole, dar procesul s-a derulat anevoios din cauza opoziției țărănimii, pentru care pământul era avuția cea mai de preț.
În paralel, în lumea satului s-a încercat prin activiști de partid, dar și locuitori ai satelor - de regulă, cel mai leneși ori bețivi dintre ei - discreditarea celor care aveau pământ mult, numiţi „chiaburi“, şi promovarea cel puţin aparentă a celor mai săraci.
A urmat apoi cea de-a doua etapă, şi anume punerea în dificultate a ţăranilor cu o serie de tertipuri. Aşa a fost inaugurat sistemul cotelor.
Altfel spus, ţăranii erau obligaţi să dea statului o parte din producţie, justificată de comunişti pentru efortul de refacere a economiei după război.
Cotele variau de la ţăran la ţăran, cei mai păgubiți fiind, bineînţeles, ţăranii mai înstăriţi. Unii nu mai aveau nici măcar grâu de sămânţă.
Şi aici acţiunea era bine gândită, recoltele slabe care au urmat justificând, chipurile, trecerea agriculturii în sarcina statului. În perioada cotelor forţate, agricultura ţărănească a fost ruinată.
Pe 2 martie 1949, prin decretul 84 a început uciderea proprietăţii private ţărăneşti. Prin acest document erau expropriate toate proprietăţile mai mari de 50 de hectate.
În următoarele 24 de ore de la promulgare, forţele de ordine, pe alocuri şi armata au confiscat brutal animalele, clădirile şi utilajele.
Au fost înghiţite inclusiv ferme modernizate şi care erau capabile de producţie superioară. Nu a rămas nimic în picioare din marea proprietate agricolă.
Clădirile şi grajdurile au fost transformate în GAC-uri (Gospodării Agricole Colective) şi GAS-uri (Gospodării Agricole de Stat), după model sovietic.
Citește și: Simion și Georgescu vor instaurarea dictaturii fricii în România. „Ieșiți cu parul, coasa, toporul!”
La 24 iulie 1949 au apărut primele cinci gospodării agricole colective (GAC) din cele 60 pregătite pentru a inaugura noua politică agricolă a României, aflată sub conducerea partidului unic, potrivit romania-actualitati.ro.
„Chiaburii“ au fost pur şi simplu deportaţi cu domicilii forţate şi relocaţi. Cei care se opuneau înfundau puşcăriile comuniste sau pur şi simplu dispăreau. Se estimează că în acea perioadă doar din Dobrogea și Banat au fost deportați peste 40.000 de oameni.
Totuși, din martie 1953, odată cu moartea lui Stalin, procesul de colectivizare a uat o pauză și aproape s-a destrămat în unele regiuni.
Însă el a revenit cu duritate din 1957, de această dată fără nici un menajament. Până în 1962, toate proprietăţile ţărăneşti private au trecut în proprietatea statului. Nu au scăpat nici măcar ţăranii săraci.
Unul dintre cele mai sângeroase episoade s-a petrecut pe 4 decembrie 1957 și l-a avut în centrul acțiunii de reprimare a revoltei țăranilor contra contra colectivizării chiar pe Nicolae Ceaușescu, general-colonel de armată, la acel.moment.
Deși nici măcar nu-și satisfăcuse stagiul militar, el ajunsese prin „merite politice” să ocupe funcția de șef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate.
La acea dată, viitorul dictator comunist a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca, judeţul Vrancea, care se împotriveau colectivizării.
Flancat de două tancuri, Ceauşescu a ordonat personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoţeau tancurile, potrivit evenimentulistoric.ro.
Nouă ţărani au fost ucişi de gloanţe (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) şi alţi 48 au fost răniţi. Alţi 18 ţărani au făcut ani grei de carceră în închisorile comuniste.
Dar fără să țină cont de suferințețe provocate oamenilor, „tancul” colectivizării mers mai departe, ea fiind proclamată ca fiind încheiată în 1962.
În Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 23-25 aprilie 1962, Gheorghe Ghiorghiu Dej anunţa satisfăcut că 96% din terenul arabil era deja în proprietatea statului.
Ţăranii nu mai aveau decât casa în care locuiau şi atât. Trebuiau să muncească la colectiv, adică tot pe pământurile lor, dar care acum erau oficial ale statului.
Procesul prin care regimul comunist a impus naționalizarea și colectivizarea, practi confiscarea oricărei forme de propeitate individuală a fost plătit cu sângele oamenilor simpli, cu destinele frânte a milioane și milioane de români.
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, citat de historia.ro, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit.
De aceea, a pretinde, după decenii de reprimare comunistă, că naționalizarea este viitoru economic al țării, așa cum fac Călin Georgescu și discipolul său, George Simion, înseamnă a nu dori binele acestui popor, dincolo de vorbele sforăitoare, goale, „ce din coadă au să sune”
