Grigore III Ghica, domnitorul fanariot din Moldova ce s-a opus cedării Bucovinei către austrieci. Final tragic

Grigore al III-lea Ghica se numără printre acei domnitori fanarioți ai Moldovei despre care nu se pot spune prea multe lucruri rele.

De altfel, ca și-n cazul altor conducători ai Țărilor Române din acea perioadă, chiar și termenul de „fanariot” e pin de relativitate.

În primul rând, pentru că familia Ghica era de origine albaneză, posibil aromână, nu de greci din Fanar, un cartier al Istanbulului, cei care au și dat numele epocii fanariote.

Pe de altă parte, chiar mari familii „pământene” precum Cantacuzinii, de exemplu, își avea originea, cel puțin conform propriilor pretenții, din „osul împăraților Bizanțului, nicidecum locală.

Apoi, paradoxul face ca, în istorie, primul domn „pământean” al Țării Românești ce a urmat fanarioților să fi fost Grigore al IV-lea Ghica, nimeni altul decât nepotul de frate al celui despre care vom vorbi acum.

Prin urmare, familia Ghica intră atât la categoria fanarioților, cât și la cea a „pământenilor”, ceea ce, finalmente, e derutant.

Grigore al III-lea Ghica a domnit în Moldova, dar și în Țara Românească

Pe lista așa-zișilor fanarioți Grigore al III-lea Ghica apare că a avut două domnii în Moldova: martie 1764 - ianuarie 1767 și septembrie 1774 - octombrie 1777, între ele strecurându-se cea din Țara Românească, din perioada octombrie 1768 - 5 noiembrie 1769.

Deși familia Ghica era albaneză de origine, el este considerat grec, probabil pentru că tatăl său și el însuși au ajuns mari dragomani ai Imperiului Otoman.

Funcția ar fi, astăzi, asemănătoare celei de ministru de externe, dar și celei de traducător, dat fiind că turcii musulmani aveau interzis în a învăța limbi străine. Sau, oricum, nu trebuiau să arate că știu vreuna, mai ales față de străini.

De acea apelau la serviciile grecilor pricepuți la limbi străine și care n-aveau nicio interdicție religioasă în a le învăța.

Deci, acest Grigore Ghica - pentru că au fost mulți de Grigore în familie - s-a născut în 1724, probabil la Constantinopol, fiind fiul marelui dragoman Alexandru Ghica - executat de turci în 1741 - şi al Elenei Eupraghioti.

A fost educat în casa baronului H. Penkler, trimisul Vienei la Poartă. În august 1758, la 34 de ani, a fost numit, la rândul său, mare dragoman al Porţii, funcţie pe care o va deţine până în martie 1764, când a fost numit domn al Moldovei.

S-a căsătorit cu Ecaterina Rizo, fiica lui Iakovake Rizo Rangobe, un grec bogat și influent.

Citește și: De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? Ecaterina cea Mare, prima care a intrat în Moldova

În domniile sale, pe plan intern Grigore al III-lea Ghica s-a arătat a fi un administrator competent, a moderat fiscalitatea și a luat măsuri pentru a curma abuzurile dregătorilor domneşti.

„Mult se silia cu dreptatea ţării. Dajdiile cum le-a găsit de la alţi domni nu le-a mai adaos, ce încă le-a şi mai uşurat. Prea bine se îndreptase ţeara, de ştia fieşcare darea lui pe an”, se arăta în Cronica Ghiculeștilor, potrivit historia.ro.

Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor şi a pus capăt abuzurilor. A înfiinţat o fabrică de postav la Chipireşti şi a zidit lângă Mitropolie o şcoală ca urmare a reorganizarii învăţământului, gândită de el.

A sprijinit învăţămîntul, înfiinţând trei şcoli în care se studia greaca veche, greaca modernă şi limba românească. Prin măsurile luate, a reuşit să aducă Moldovei o relativă bunăstare.

Pe plan extern a susținut în secret ofensiva Rusiei împotriva Turciei. Concomitent, a fost un înverșunat adversar al politicii expansioniste a Imperiului Habsburgic, lucru ce avea să-i aducă și sfârșitul.

Cu ocazia ocupării ambelor Principate de armata rusă, în războiul ruso-turc desfășurat între 1768–1774, s-a lăsat luat prizonier și dus în Rusia. Acolo a fost primit cu onoruri de împărăteasa Ecaterina a II-a.

S-a luptat de unul singur cu 40 de soldați otomani înainte să fie ucis

Poate că destinul i-ar fi fost cu totul altul, dacă s-ar fi oprit aici cu gândurile de domnie.

Dar recâștigă tronul Moldovei cu ajutorul diplomaţiei rusești şi prusace după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, semnat la 21 iulie 1774.

Însă planurile expansioniste ale Imperiului Habsburgic aveau să-i tulbure liniștea.

Astfel, austriecii s-au înţeles în secret cu Rusia şi, în 1775, obţin de la Imperiul Otoman, Bucovina, vechiul teritoriu românesc.

Domnitorul şi boierii au protestat vehement. În unul dintre numeroasele sale memorii adresate Porții otomane el subliniau că „locuitorii Moldovei cer cu insistenţă ca Poarta să-i apere contra unei pierderi aşa de mari”.

Acesta este şi motivul care i-a grăbit sfârşitul. Deoarece a protestat împotriva pierderii Bucovinei, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture pe Ghica de la domnie.

Citește și: Cine a fost prințesa română care putea fi țarina Rusiei? A avut un fiu cu Petru cel Mare

Aceștia au trimis un capugiu, un trimis special al sultanului a cărui sarcină era mazilirea și execuția domnitorilor, pentru a-l omorî pe Ghica.

Dar cum acesta era recunoscut pentru vitejia și forța sa fizică, otomanii au recurs la un vicleșug: l-au numit pe cel mai bun prieten al domnitorului, Ahmed-beg, să ducă la îndeplinire ordinul.

Poarta, când hotărî moartea lui Ghica, ştiu foarte bine că nu-şi va putea împlini grozavul scop decât prin ascuns vicleşug, căci cunoştea vetejia domnului.

Pentru aceea, dar, alese pe Ahmed-beg capigibaşa, cel mai bun prieten al lui Ghica, dându-i şi ferman de mazilire şi de ucidere. Iar pentru celelalte, îl rândui să se povăţuiască după instrucţiile lui Constantin Muruz (n.r. - Moruzzi, cel care avea să-i urmeze pe tron lui Ghica) şi a boierilor nemulţumiţi”, scria Mihail Kogălniceanu despre ziua uciderii domnitorului.

Până la urmă, tot printr-un vicleșug, prefăcându-se bolnav, Ahmed-beg, care era însoțit de 40 de bostangii, luptători cu experiență. l-a atras pe Grigore al III-lea Ghica la hanul Beilicului. pentru a-i citi un firman împărătesc, fără a-i spune despre ce este vorba în el.

Acolo erau găzduiți, de regulă, dregătorii turci în trecere prin capitala Moldovei, iar domnitorul a luat puțini oameni cu el, nebănuind vreo primejdie.

În ciuda avertizărilor primite de la unii apropiați, domnitorul a refuzat să creadă că Ahmed-beg, bunul său prieten, putea fi implicat într-o acțiune ce ar fi vizat asasinarea sa.

Abia când a intrat, de unul singur, în odaia acestuia, și-a dat seama de pericol.

Acolo, cei 40 de bostangii înarmaţi au tăbărât asupra lui, toți deodată.

Lupta a fost crâncenă, dar domnul nu a căzut decât după ce a luat 8 dintre turci cu el, pe lumea cealaltă.

„Ghica răcni ca un leu rănit şi se smuci. Atunci o luptă amarnică se aţâţă; unul împotriva a 40, două braţe fără arme împotriva a 40 de hangiare.

Dar mâinile nenorocitului Domn, întărite prin curajul deznădăjduirii, se făcuseră mai înfricoşate decât cuţitele acelor ticăloşi robi.

De o mare putere fizică, el se luptă la început cu călăii săi, smulse din mâna unuia hangiarul, împinge pe ceilalţi, îi răstoarnă prin lovituri voiniceşti şi omoară opt din ei…

Kapegibaşa (n.r. - capugiul), în toată vremea aceasta, şedea pe divan şi se uita liniştit la cruda privelişte, aţâţând numai cu gura pe mârşavii bostangii.

Sfârşitul: bostangiii se apropiară de el şi-i împlântară în trup toate cuţitele lor. Fapta nelegiuirii era sfârşită. Ghica pică mort lângă fereastră, şi turcii strigară: Allah!

Atunci ceasornicul turnului de la Trei Ierarhi bătu trei ceasuri şi jumătate de noapte”, mai descria Kogălniceanu cumplita scenă, potrivit sursei citate.

Citește și: Cine a fost cel mai bătrân domnitor din Țările Române? Era analfabet și tatăl unui mare cărturar

Averea Domnului a fost confiscată, iar Doamna Ecaterina și domnița Elena, fiica lor, au fost duse roabe la Constantinopol.

Capul nefericitului, dar curajosului domnitor a fost trimis tot acolo, unde a „împodobit” timp de mai multe săptămâni poarta Palatului Topkapî, reședința padişahului.

În schimb, trupul lui Grigore al III-lea Ghica, „fanariotul” care a luptat și a murit pentru integritatea Moldovei, se află şi astăzi înmormântat în Biserica Sf. Spiridon din Iaşi.