Falsa abdicare a regelui Carol al II-lea dîn 1940. Ce reacție a avut la cea a lui Mihai I, în 1947?

În septembrie 1940, după pierderile teritoriale care au culminat cu cea a Transilvaniei de Nord, prin Dictatul de la Viena din 30 august, regele Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu.

Acesta i-a impus să abdice în favoarea fiului său, lucru pe care Carol l-a făcut, dar într-o manieră care i-ar fi permis oricând să revendice, încă o dată, tronul. Sâmbătă, 6 septembrie, se împlinesc 85 de ani de la acest act major al istoriei noastre.

Regele Carol al II-lea l-a lipsit pe Mihai I de majoritatea prerogativelor regale

În 4 septembrie 1940, pe fondul manifestărilor anti-carliste din țară, generalul Ion Antonescu a fost chemat la palat de Carol al II-lea și numit prim-ministru al României, prin decret regal. 

În 5 septembrie 1940, printr-un alt decret regal, Carol al II-lea i-a acordat acestuia prerogativele de Conducător al Statului, dându-i depline puteri executive, dar și legislative.

În acest sens, Decretul-regal din 5 septembrie 1940, semnat de regele Carol al II-lea menționa la Art. I: „Investim pe d-l general Ion Antonescu, președintele Consiliului de Miniștri, cu depline puteri pentru conducerea statului român”.

Citește și: În ce clădire Regele Mihai a schimbat cursul istoriei, la 23 august 1944? Era lângă Palatul Regal

În contextul în care Carol și camarile sa erau contestați de aproape toată societatea românească, pe fondul pierderilor teritoriale, dar și al agitațiilor violente organizate de legionari, Antonescu îi impune lui Carol al II-lea să renunțe la tron.

În aceeași zi, prin Decretul 3053, regele Carol al II-lea i-a restrâns lui Mihai - cel care i-ar fi urmat pe tron - prerogativele regale, ceea ce a însemnat practic și modificarea formei de organizare a monarhiei din România

Mihai, în vârstă de 18 ani, a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe Constituție, aceasta fiind suspendată printr-un decret din 5 septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea și fără votul de aprobare al Parlamentului - dizolvat tot prin acel decret și redeschis abia în 1946.

În actul de renunțare la tron, pe care l-a semnat în 6 septembrie 1940, Carol al II-lea nu a inserat însă cuvântul „abdicare”, ci a menționat doar că trece prerogativele regale în sarcina fiului său Mihai, lăsându-și posibilitatea legală de a reveni pe tron, dacă situația ar mai fi făcut posibil acest lucru.

Regele Carol al II-lea, în Sala Tronului din Palatul Regal, în 1936 - Foto: Profimedia Images

Iată textul așa-zisei abdicări, potrivit art-emis.ro, care nu conține propriu-zis cuvântul „abdicare”, ci o formulare evazivă, ce lăsa loc de interpretări ulterioare.

„Români,

Vremuri de adâncă tulburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară.

 De acum zece ani, de când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul Patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste, m-am străduit să fac tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României.

Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii.

Aceste primejdii vreau în marea mea dragoste pentru acest pământ, în care am fost născut și crescut, să le înlătur, trecând azi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei.

Țara mea să fie păzită de Dumnezeul Părinților noștri, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor. Trăiască România! Carol R.”.

Citește și: Recunoașteți personajul? Drama teribilă a actorului care l-a jucat pe Carol al II-lea. Cum a murit?

A doua zi, în 7 septembrie, Carol al II-lea a părăsit țara în condiții dramatice, garnitura de tren fiind interceptată de legionari în gara Timișoara, aceștia neputând s-o oprească, totuși, în ciuda sutelor de gloanțe trase spre tren.

Carol a plecat alături de Elena Lupescu și de Ernest Urdăreanu, credinciosul ministru al Palatului, împreună cu mari valori, în aur, valută, bijuterii și opere de artă, pe care Antonescu i-a promis că nu-l va opri să le ia.

În țară, în schimb, monarhia devenea una de decor, după regimul autoritar impus de Carol în februarie 1938.

Până și jurământul noului monarh era, prin lege, depus în fața Conducătorului Statului - adică generalul Antonescu - atribuțiile regelui devenind pur formale.

De altfel, decretul-lege din 6 septembrie 1940, privitor la depunerea jurământului de către regele Mihai, prevedea la articolul II: „Jurământul de credință se va depune în prezența Șefului de Stat Român, președinte al Consiliului de Miniștri, Înalt Prea Sfinției Sale Patriarhul României și primului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Regele Carol al II-lea a renunțat la tron pe 6 septembrie 1940

Astfel, Mihai I a depus jurământul n fața generalului Antonescu - Șeful Statului și președintele Consiliului de Miniștri -, a patriarhului Nicodim Munteanu și a lui Dimitrie G. Lupu, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, în aceeași zi, Mihai a fost încoronat cu Coroana de Oțel și uns rege de patriarhul României, Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală din București.

Singura implicare în politica internă a regelui menționată în decretul-lege rămăsese una formală, în contextul existent.

Potrivit decretului-lege 3072 din 8 septembrie, regele avea dreptul, la punctul e,  „să numească Primul Ministru, însărcinat cu puteri depline”.

De altfel, toate atribuțiile regale se reduceau la șase puncte, în afară de cel de mai sus, potrivit documentului publicat de Lege5.ro.

- era Capul Oștirii (o atribuție pur onorifică, dat fiind că Șeful statului era genralul Antonescu),
- avea dreptul de a bate monedă, 
- dreptul de a conferi decorațiile românești,
- dreptul de a primi și acredita ambasadori și miniștri plenipotențiari,
- dreptul de amnistie și grațiere.

Este clar că fostul rege Carol al II-lea nu a renunțat niciodată la perspectiva reîntoarcerii pe tronul României.

Interesant este că chiar și sovieticii l-au luat în calculele lor politice privitoare la viitorul României.

Astfel, la 24 mai 1944, Stalin era informat cu următoarele: „La 22 mai a.c. a avut loc o discuție cu generalii prizonieri de război români Mazarini, Lascăr, Dimitriu, Nedelea și Brătescu despre atitudinea lor față de fostul rege român aflat în emigrație și despre atitudinea diferitelor cercuri politice și militare din România față de el.

Generalii români prizonieri participanți la discuție au în mare o părere pozitivă despre fostul rege Carol și și-au exprimat intenția să colaboreze cu regele Carol numai dacă el va sprijini guvernul Uniunii Sovietice și că vor refuza să acționeze alături de el, în cazul în care Carol va sprijini numai S.U.A. și Anglia

Majoritatea ofițerilor vechi îl va sprijini pe Carol, dacă acesta din urmă se va manifesta contra nemților… Fiind monarhiști ca vederi, generalii consideră că monarhia constituțională este cea mai bună formă de guvernământ a României, în perioada postbelică”.

Carol al II-lea, cu Marele Voievod Mihai în spatele său, deschizând lucrările Parlamentului, în martie 1940, fără să știe că mai avea doar câteva luni de domnie - Foto: Profimedia Images

De altfel, Carol al II-lea a fost șocat și devastat atunci când a aflat de abdicarea propriului fiu, la 30 decembrie 1947, dar printr-un act în care se scrie negru pe alb „Abdic”, atât pentru sine cât și pentru urmașii săi.

Despre condițiile semnării acelui act, Newsweek România a scris mai multe AICI.

Chiar dacă textul acelei abdicări a fost redactat de comuniști, Mihai I doar semnându-l, fostul suveran nu s-a arătat mai îngăduitor cu gestul fiului său.

„Nu numai că abdică pentru el și urmașii săi, dar spune, în proclamație, că lasă poporului grijă de a-și alege felul cum dorește să fie guvernată, considerând că monarhia este un obstacol serios în calea dezvoltării democratice a Țării.

Mă sufocă ideea că fiul meu, că suveran, să poată să-și puie iscălitura sub un document astfel redacta”, scria Carol, printre altele, în jurnalul său, apărut sub titlul „Carol al II-lea, Între datorie și pasiune – Însemnări zilnice”, vol. V 1946-1948, Ed. Curtea Veche, București, 2001,

Citește și: Cu ce avere a plecat Regele Mihai din România după abdicarea din 1947? A putut lua doar 30 de valize

Așa cum istoria ulterioară a consemnat, Carol al II-lea n-a mai revenit niciodată în țara pe care o condusese timp de un deceniu, murind în 1953, nu înainte de a-i împlini visul Elenei Lupescu și a se căsători oficial cu ea.

La rândul său, regele Mihai a trăit în exil timp de 45 de ani. După două încercări nereușite din 1990 de a intra în patria natală, dar stopate de noua putere FSN-istă de la București, Majestatea Sa a putut să facă i scurtă vizită abia în aprilie 1992, cu ocazia Paștelui.

Dar, în ciuda uriașei simpatii cu care mai ales oamenii simpu l-au întâmpinat pe fostul ree, soarta formei de guvernământ fusese deja decisă în culisele puterii cripto-comuniste la conducerea căreia s-a aflat Ion Iliescu.

Regele Mihai a murit în 2017, atât el, cât și tatăl său, Carol al II-lea, odihnind pe vecie în necropola regală de la Curtea de Argeș, mai apropiați decât au fost vreodată în timpul vieții.