EXCLUSIV Titlul de doctor al ministrului Cercetării, invalidat de CNATDCU. Dîncu l-a coordonat

DE Petre Bădică | Actualizat: 28.10.2023 - 13:01
Teza de doctorat a ministrului Cercetării, invalidată de CNATDCU - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea
Teza de doctorat a ministrului Cercetării, invalidată de CNATDCU - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Titlul de doctor al ministrului cercetării, Ivan-Bogdan Gruia, a fost invalidat de CNATDCU. Lucrarea lui Gruia a fost coordonată de Vasile Dîncu, senator PSD. Este una dintre cele mai mari rușini care se poate întâmpla în lumea academică.

SHARE

Titlul de doctor al ministrului cercetării, Ivan-Bogdan Gruia, a fost invalidat de CNATDCU. Teza sa de doctorat nu a îndeplinit criteriile științifice și a fost respinsă, anul acesta, de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Citește și: Vasile Dîncu: PSD va cere demisia Ligiei Deca în cazul în care nu revizuiește Legile Educației

Anterior, ministrul cercetării își susținuse teza de doctorat în fața unei Comisii de doctorat de la Universitatea București. Această comisie, formată din profesori de la mai multe universități, recomandase să îi fie acordat titlul de doctor.

În urma analizei ulterioare, făcută de specialiști ai CNATDCU, decizia prin care i s-a acordat lui Bogdan Gruia titlul de doctor a fost invalidată.

Ministrul Cercetării, Bogdan Gruia, a confirmat pentru Newsweek România faptul că, de la Comisia universitară de doctorat, a primit propunerea de a deveni doctor. Gruia Ivan ne-a confirmat faptul că CNATDCU a invalidat decizia Comisiei universitare și că are un an pentru a-și corecta lucrarea.

Teza de doctorat a ministrului Cercetării, invalidată de CNATDCU

Ivan Bogdan Gruia a fost numit ministru al cercetării în cabinetul condus de Marcel Ciolacu. Potrivit CV-ului său, a terminat Facultatea de Științe Politice la Cluj. Apoi, a urmat un masterat de științe politice tot la Universitatea Babeș Bolyai.

Citește și: Florian Coldea, Vasile Dîncu, Claudiu Târziu și un deputat PSD, la un restaurant din Capitală

În 2016 s-a înscris la doctorat la Universitatea București, Facultatea de Științe Politice.

Potrivit cv-ului său oficial, ministrul este student doctorand din anul 2016. Ministrul are 33 de ani și de la 21 de ani a intrat în politică.

A fost consilier al președintelui Consiliului Județean Bistrița, între 2012-2020 și, din 2020, deputat PSD.

Citește și: Dîncu a semnat ordinul de ministru prin care Steaua poate promova în Liga I: Cine s-a opus?

Vasile Dîncu i-a fost coordonator

Potrivit unui răspuns obținut în exclusivitate de Newsweek România, ministrul cercetării și-a susținut disertația pentru teza de doctorat cu titlul „Aspecte ale specificului organizațional al României, modele socio-organizaționale de actualizare a politicilor de resurse umane în rândul funcționarilor publici”.

Detalii AICI.

Coordonatorul științific a fost Vasile Dîncu, senator, fost ministru PSD și șeful pe linie de partid al lui Ivan-Bogdan Gruia (deputat PSD). 


Potrivit informațiilor Newsweek România, Comisia universitară în fața căreia și-a susținut teza de doctorat a fost formată din profesori de la mai multe universități. Comisia universitară a decis că lucrarea este corespunzătoare din punct de vedere științific și i-a conferit titlul de doctor.

Universitatea a trimis teza de doctorat și recomandarea făcută de Comisia universitară către CNATDCU. CNATDCU este forul care analizează acuzațiile de plagiat și verifică dacă tezele de doctorat respectă criteriile științifice.

Teza de doctorat a ministrului a ajuns la o Comisie de specialitate a CNATDCU. După o analiză, comisia a decis că pe baza tezei nu i se poate acorda ministrului titlul de doctor. Și a invalidat decizia Comisiei universitare care îi acordase lui Gruia Ivan titlul de doctor.

Invalidarea poate avea două cauze. Prima ar fi aceea că ministrul Ivan nu a îndeplinit unele criterii care țin de participarea la conferințe și publicarea unor articole pe baza tezei de doctorat. Teza de doctorat a lui Ivan-Bogdan Gruia ar fi trebuit validată științific de instanțe academice.

Comisia CNATDCU ar fi putut să constate că teza de doctorat nu a îndeplinit standardele academice impuse unei asemenea lucrări. Aceasta ar fi fost o a doua cauză.

CNATDCU întoarce verdictul de doctor

Consiliul CNATDCU și-a asumat invalidarea titlului de doctor al ministrului. 

În februarie 2023, CNATDCU a trimis o notă oficială Universității București în care informa despre decizia de invalidare a titlului de doctor. Ministrul Ivan-Bogdan Gruia și coordonatorul tezei, Vasile Dâncu, au primit un răgaz de un an pentru a face ca teza de doctorat să respecte standardele academice.

Un fost membru al CNATDCU a spus pentru Newsweek România că rușinea invalidării unei teze de doctorat este cu atât mai mare în cazul lui Ivan-Bogdan Gruia, dat fiind faptul că acesta este și ministru al cercetării. „Vasile Dîncu are o parte importantă din vină deoarece a supervizat teza de doctorat și putea semnala eventualele erori”, ne-a precizat fostul membru al CNATDCU.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te