Războiul salubrizării din Mureș: DNA, incendii, gloanțe și grenade. Miza - un contract de 219.000.000 lei
Atribuirea celui mai mare contract pe bani publici din istoria municipiului Târgu Mureș - cel pentru salubrizare - a iscat un conflict fără precedent între diferite tabere politice și economice din oraș.
Atribuirea contractului de salubrizare din Târgu Mureș s-a lăsat cu plângeri multiple, inclusiv la DNA, dar și cu acuzații de intimidare și violență extremă, care cuprind atacuri cu arme cu gloanțe asupra competitorilor sau plasarea de grenade în containerele acestora.
Războiul salubrizării din Mureș: DNA, incendii, gloanțe și grenade. Miza - un contract de 219 milioane lei
Miza conflictului este suma de peste 219 milioane de lei plătită de Primărie pentru colectarea și transportul deșeurilor din localitate.
Licitația a fost câștigată de firma locală Sylevy Cleaning SRL și a împărțit orașul în două. De o parte, Primăria condusă de un reprezentant al UDMR, care contestă rezultatul. Iar de cealaltă parte, o adunătură pestriță, formată din firma câștigătoare, președintele și administratorul public al Consiliului Județean, șefa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Ecolect), cu susținerea politică a unor parlamentari UDMR.
Citește și: Groapa de gunoi a Capitalei, deținută de asociații unui italian judecat pentru dezastru ecologic
Documente oficiale analizate de Newsweek România arată că, în perioada de mobilizare a contractului, au fost semnalate întârzieri în implementarea infrastructurii, probleme privind dotările și neclarități legate de îndeplinirea unor obligații contractuale.
Disputa a fost semnalată autorităților de reglementare, a ajuns între timp în instanță, dar face și obiectul unor plângeri penale.
Intimidare cu gloanțe și grenade
Târgu Mureș a mai trecut printr-un scandal similar în urmă cu nici doi ani, atunci când un război tot pe contractul de salubrizare a lăsat orașul, pentru câteva săptămâni, sub un morman de gunoaie. De data aceasta însă conflictul dintre operatorii care-și dispută suma plătită din bani publici a fost dus la un nou nivel.
Citește și: Scandal în Prahova. Fosta Rosal refuză să ofere garanții bancare pentru depozitarea deșeurilor
Oficialii companiei bucureștene Urban Group Environment, care a concurat pentru contractul de salubrizare cu firma locală Sylevy Cleaning, acuză în plângeri depuse la Poliția Mureș că sunt supuși unor acțiuni de intimidare și șantaj. Printre incidentele invocate se numără: amenințări transmise prin intermediari, incendierea unor containere, abandonarea intenționată de deșeuri în zonele unde operau firme concurente.
Alte două incidente reclamate la poliție sunt însă de-a dreptul șocante. Primul îl reprezintă descoperirea unei grenade reale într-un container de deșeuri voluminoase. Al doilea constă în descoperirea unor urme de alice sau gloanțe pe mașina unuia dintre reprezentanții Urban.
Autorii sesizărilor susțin că aceste acțiuni ar avea scopul de a influența activitatea operatorilor concurenți.
Omul din spatele Sylevy neagă orice implicare
Deși este singura voce în toate comunicările publice ale Sylevy Cleaning, acționarul Marcel Nițu susține că nu deține o funcție executivă în cadrul firmei de salubritate. El neagă neregularitățile semnalate în derularea contractului, dar și că ar avea vreo implicare în acțiunile împotriva competitorilor săi.
„Resping în mod categoric orice insinuare potrivit căreia aș fi avut vreo implicare în acte de intimidare, sabotaj, amenințări sau alte activități ilegale. Nu am avut și nu am nicio legătură cu astfel de fapte. De asemenea, nu am făcut niciodată afirmații privind pretinse conexiuni în mediul interlop sau în structuri ale statului și consider că astfel de susțineri reprezintă simple afirmații unilaterale ale unor persoane interesate.
În ceea ce privește eventuale plângeri penale sau sesizări formulate de diverse persoane, acestea sunt chestiuni care, dacă există, pot fi analizate exclusiv de către autoritățile competente”, a răspuns Nițu la întrebările adresate de Newsweek România.
Afaceristul neagă totodată că firma Sylevy Cleaning ar fi fost sprijinită în obținerea contractelor de parlamentari ai UDMR, partid din care face parte și primarul de Târgu Mureș, aflat de cealată parte a baricadei.
„Îl cunosc pe domnul senator, relația dintre noi fiind una de amiciție. Precizez că nu există și nu a existat între noi nicio relație comercială, contractuală, profesională sau de altă natură care să implice desfășurarea unor activități economice ori derularea unor afaceri comune. În consecință, nu am desfășurat și nu desfășor împreună cu domnia sa niciun fel de activități de afaceri”, afirmă Nițu despre unul dintre parlamentarii UDMR acuzați că l-ar susține.
De ce trebuia anulat contractul de salubrizare
În 26 august 2025, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Ecolect Mureș) semnează contractul de delegare nr. 4451/2025 cu compania Sylevy Cleaning SRL pentru colectarea și transportul deșeurilor în zona care include municipiul Târgu Mureș și alte 18 unități administrativ-teritoriale. Durata contractului este de 8 ani, iar valoarea estimată depășește 219 milioane de lei.
Operatorul avea la dispoziție 180 de zile pentru mobilizare, perioadă în care trebuia să pregătească autospecialele și utilajele, infrastructura de colectare, personalul, sistemele de monitorizare și cântărire, documentația și garanțiile contractuale.
Primele semne de probleme apar în raportul de monitorizare la 60 de zile. Documentele consultate de Newsweek România arată că progresul implementării era mult sub nivelul prevăzut în contract: doar 5,89% dintre recipientele de colectare erau distribuite, iar 12,82% dintre utilajele promise erau livrate. Contractul prevedea pentru această etapă un progres de 25%.
Problemele sunt menționate și în raportul de monitorizare întocmit la 150 de zile.
Documentul consemnează că unele obligații contractuale nu puteau fi confirmate: nu au fost prezentate toate polițele de asigurare; distribuirea recipientelor nu putea fi verificată integral; mobilizarea personalului nu putea fi confirmată.
Un proces-verbal de verificare în teren a investițiilor arată că o parte dintre autospecialele promise în ofertă nu au fost identificate. Documentul menționează că aproximativ opt vehicule din cele 20 necesare colectării nu erau disponibile la momentul verificării.
În ciuda acestor constatări, ADI Ecolect Mureș, condusă de Andreea Toth, o altă reprezentantă a UDMR, a emis ordinul de începere a serviciului, stabilind data de 22 februarie 2026.

Decizia a fost contestată de Primăria Târgu Mureș care susține că operatorul nu ar fi îndeplinit toate obligațiile contractuale din perioada de mobilizare.
Ce conține denunțul depus de Primărie la DNA
Municipalitatea a transmis sesizări către ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice), dar a depus și un denunț penal la DNA, invocând suspiciuni privind modul în care a fost gestionată implementarea contractului.
Într-un răspuns pentru Newsweek România, Primăria din Târgu Mureș susține că evaluarea sa s-a bazat pe rapoarte oficiale, documente contractuale și procese-verbale de verificare.
Potrivit administrației locale, „aproximativ 30% dintre gospodăriile individuale nu primiseră recipientele pentru colectare, au fost distribuite pubele la aproximativ 8.000 din cele 11.364 de gospodării, nu au fost prezentate toate polițele de asigurare obligatorii, sistemul de cântărire avea erori de până la 20 kg, nu era clar dacă personalul și utilajele erau dedicate exclusiv contractului etc”.
Administrația locală afirmă că problema nu reprezintă un conflict cu operatorul, ci o diferență de evaluare privind momentul în care sistemul putea fi considerat funcțional.
Primarul orașului Târgu Mureș, Soos Zoltan, ales pe listele UDMR, s-a aflat la rândul său în centrul unei furtuni în urmă cu doi ani, când a fost săltat de procurorii anticorupție pentru două infracțiuni de luare de mită.
Acțiunea a fost și ultima a DNA Târgu Mureș, structură desființată ulterior și trecută ca o anexă a DNA Cluj, ca urmare a faptului că opera de ani de zile cu un singur procuror.
Surse locale au declarat pentru Newswek România că inclusiv acuzațiile aduse edilului, care și-a rezolvat recent o parte din problemele din justiție, au fost provocate tot de războiul purtat pe marginea atribuirii contractelor de salubrizare de-a lungul anilor.
Consiliul Județean Mureș se spală pe mâini
Consiliul Județean Mureș, condus de alt reprezentant al UDMR, Peter Ferenc, susține într-un răspuns pentru Newsweek România că nu are un rol direct în atribuirea sau gestionarea contractului. Instituția arată că, potrivit legislației, serviciul de salubrizare este organizat de unitățile administrativ-teritoriale, iar procedurile de licitație sunt gestionate de Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară.
Administrația județului precizează că reprezentantul său în structurile ADI are aceleași drepturi ca reprezentanții celorlalte autorități locale, iar aparatul tehnic al autorității contractante nu îi este subordonat.
Compania Urban Group Environment, participantă la licitația pentru salubrizarea din Mureș, a deschis o acțiune în instanță împotriva ADI Ecolect și a operatorului Sylevy Cleaning, prin care solicită anularea ordinului de începere a serviciului, suspendarea executării și constatarea încetării contractului. Procesul ar putea dura însă ani de zile, timp în care firma câștigătoare va încasa bani publici în ciuda tuturor neregulilor constatate.
Newsweek România a solicitat puncte de vedere tuturor instituțiilor și persoanelor menționate.