Călin Georgescu, vizită la Sebastian Ghiță, care „a fugit” cu 110.000.000€ și obiecte de artă de 20.000.000€
Călin Georgescu a recunoscut că s-a dus la Belgrad să se vadă cu Sebastian Ghiță, fost deputat. Ghiță a fugit în Serbia de frica justiției. La plecarea din România avea o avere declarată de 120.000.000 de euro și obiecte de artă de 20.000.000 de euro.
Călin Georgescu pretinde că a cheltuit zero lei în campania sa electrorală și că a candidat de unul singur fără nicio susținere din partea nimănui.
Citește și: Putin le face cu ochiul lui George Simion și Călin Georgescu: „Trebuie să recâștigăm societatea românească”
Ieri, însă, a admis că s-a dus în Serbia pentru a-l vizita pe Sebastian Ghiță.
Sebastian Ghiță a fugit în urmă cu mai mulți ani în Serbia pentru a scăpa de justiție.
Călin Georgescu vizită la Sebastian Ghiță care a fugit din țară cu 120.000.000€ și „artă” de 20.000.000€
Călin Georgescu a minimalizat întâlnirea cu Sebastian Ghiță, spunând: „Este adevărat că m-am văzut cu dânsul în Belgrad. Alte chestiuni, sigur, sunt puerile.”
Sebastian Ghiță era, în 2016, ultima dată când și-a depus declarația de avere, unul dintre cei mai bogați români.
La acea vreme era deputat PSD și mare preieten cu Victor Ponta.
Potirvit documentului de mai sus, Ghiță avea o avere uriașă la vedere.
Ceasuri de 900.000 de euro
Obiecte de artă de 13.000.000 de euro
Bijuterii de 3.000.0000 de euro.
Sebastian Ghiță mai avea active financiare de 11.000.000 de euro. De asemenea, deținea plasamente de 99.000.000 de euro.
Citește și: Prima reacție din Rusia la amplasarea avioanelor SUA în România: „O amenințare directă la adresa Moscovei”
Sebastian Ghiță, mari probleme cu legea
Pus să explice de ce s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță, Călin Georgescu a lansat o ipoteză fără cap și fără coadă.
Georgescu a dat o explicație conspiraționsită din care a reieșit că el a fost o victimă a serviciilor pe care le-ar fi păcălit.
„M‑am dus special să mă întâlnesc cu Ghiță la Belgrad. Special. Aveam un singur risc, că puteau să‑mi dea bani. Atunci era rău. Dar așa cum am gândit lucrurile, eram convins că nu voi primi nimic. Și atunci am făcut acest drum.
Și atunci sistemul a intrat în stare de șoc. Pentru că ei au furat, dar nu mai puteau fura, pentru că poporul român a votat atât de mult încât nu mai aveau cum. Și ulterior au căzut, știți cum cade guguștiucul în laț. Și au anulat alegerile”, a spus la Realitatea TV.
Dincolo de aberațiile lui Georgescu, un aspect este important. Întâlnirea cu fugarul Ghiță a fost în preajma primului tur al alegerilor din decembrie 2024.
Arestat și eliberat
Sebastian Ghiţă a plecat din România pe 20 decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea buletin de Slovenia. A fost arestat de autorităţile sârbe timp de două luni pentru posesie de documente falsificate şi a fost eliberat pe cauţiune.
Pe numele lui Ghiță a fost eliberat un mandat de arestare de care a scăpat în 2019. Sebastian Ghiță a fost obiectul mai multor dosare penale.
În Dosarul Asesoft, judecătorii au amânat de 50 de ori să ia o decizie. Sebastian Ghiță este acuzat de dare de mită, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu.
Dosarul are 10 ani, astfel că faptele de care este acuzat Ghiță se vor prescrie în curând.