Uniunea Europeană a anunţat închiderea spaţiului său aerian pentru Belarus. Londra şi Kievul au pus deja pe ''lista neagră'' spaţiul aerian al acestei foste republice sovietice.
Uniunea Europeană a anunţat închiderea spaţiului său aerian pentru Belarus. Londra şi Kievul au pus deja pe ''lista neagră'' spaţiul aerian al acestei foste republice sovietice.
Vladimir Putin a ordonat trimiterea la baza militară rusească din Hmeimim, Siria, a trei bombardiere strategice Tupolev 22M3. Sunt doar primele trei astfel de aparate care vor survola regiunea Mării Mediterane.
Roman Protasevici a apărut în prima înregistrare după ce a fost reținut de autoritățile din Belarus ca urmare a deturnării avionului în care era. Cu fața plină de vînătăi, Protasevici admite, evident după ce a fost amenințat, că se află în spatele protestelor antiguvernamentale.
Uniunea Europeană a trecut la sancțiuni după deturnarea de către autoritățile din Belarus a unui avion RyanAir în care se afla un opozant al regimului Lukașenko. Astfel, avioanele companiilor aeriene din Belarus au interzis în spațiul comunitar.
Jurnalistul Roman Protasevici din Belarus, reținut la Minsk după ce zborul Ryanair în care se afla a fost deturnat de ofițeri KGB, poate fi condamnat la moarte, fiind acuzat de „activități teroriste”.
Malta şi-a vaccinat 70% din populaţia adultă cu cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, devenind prima ţară din UE care atinge aşa-numita imunitate colectivă, a declarat luni ministrul maltez al sănătăţii, Chris Fearne.
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki a declarat că autorităţile de la Varşovia vor menţine deschisă mina de cărbune de la Turow, situată în apropiere de Cehia, în pofida deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), conform exploatarea trebuie închisă.
O anchetă a fost deschisă în Cipru, în urma morţii unei femei britanice, în vârstă de 38 de ani, victima unui ”episod trombotic grav” după ce a fost vaccinată cu o primă doză de vaccin anti-COVID AstraZeneca, potrivit agenţiei cipriote de presă CNA, relatează AFP.