
Coronavirus. O nouă metodă de diagnosticare, mai multe cazuri. Perioada de incubare, 24 de zile
China a raportat 254 de decese noi și un nou vârf de cazuri, 15.152, depistate cu o nouă metodologie aplicată în provincia Hubei.
China a raportat 254 de decese noi și un nou vârf de cazuri, 15.152, depistate cu o nouă metodologie aplicată în provincia Hubei.
Noul procuror general al Bulgariei a ordonat revizuirea întregului proces de privatizare care a urmat căderii comunismului.
Agenția de stat a Chinei comuniste, Xinhua, a publicat, pe contul său de Twitter, o filmare cu paciente infectate cu coronavirus, care dansează, într-un salon de spital din Wuhan, în condițiile în care numărul morților a sărit de 1.000 de victime.
”Sistemul autoritar al Chinei este deosebit de slab în gestionarea unor situații de urgență în sfera sănătății publice, care necesită o informare promptă, transparentă și precisă, iar asta face ca epidemia de coronavirus să fie o provocare mult mai mare pentru regimul comunist”.
Valery Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, a vorbit luni, într-o conferinţă de presă, despre provocările cu care se va confrunta ţara sa în următoarele luni şi a subliniat că Uniunea Europeană pune constant statele în faţa unor alegeri foarte dificile.
Mii de papagali- călugăr, originari din America Latină, au transformat capitala Spaniei, Madrid, în noua lor casă. Situația i-a împins pe mulți localnici să ceară reducerea numărului acestor păsări.
Partidul naţionalist irlandez de stânga Sinn Fein a cerut duminică să fie cooptat în viitorul guvern, după ce la alegerile legislative desfăşurate sâmbătă a ajuns umăr la umăr cu celelalte două principale partide irlandeze, scrie Reuters, preluat de Agerpres.
Un blogger anti-Putin a fost găsit cu gâtul tăiat într-o cameră de hotel din Lille, Franța. Autoritățile care investighează uciderea cecenului Imran Aliev cred că a fost victima aceleași unități rusești care acționează în Europa, eliminând indezirabili.