Alegerile supervizate direct de la Kremlin se desfășoară pe perioada a trei zile.
Alegerile supervizate direct de la Kremlin se desfășoară pe perioada a trei zile.
Decizia a fost luată pentru a proteja „demnitatea și reputația” reginei Elisabeta a II-a.
Nave de război chineze ar putea apărea „în curând” în apropiere de Hawaii și Guam, potrivit ziarului de stat chinez „Global Times”.
Uniunea Europeană a inaugurat joi o nouă autoritate pentru a preveni și a răspunde rapid la urgențe de sănătate pe baza lecțiilor învățate din criza coronavirusului.
China a acuzat joi SUA, Regatul Unit şi Australia că "subminează stabilitatea şi pacea regionale" după semnarea pactului AUKUS, menit să consolideze cooperarea trilaterală în tehnologii avansate de apărare, precum inteligenţa artificială, sistemele de submarine.
Președintele rus a comentat retragerea trupelor americane, de luna trecută, și a ajuns la concluzia că situația din Afganistan a devenit periculoasă.
Vaccinul cubanez nu este încă recunoscut de OMS, se bazează pe o tehnică folosită și de experții americani și francezi.
Margrethe Vestager a părut că ascultă discursul șefei sale, cu atenție, dar în același timp a și croșetat ceva.