Testamentul prințului Philip va rămâne secret timp de cel puțin 90 de ani

DE Edi Neagu | 17.09.2021 - 10:01
Prințul Philip a încetat din viață pe 9 aprilie. FOTO: Facebook
Prințul Philip a încetat din viață pe 9 aprilie. FOTO: Facebook

Decizia a fost luată pentru a proteja „demnitatea și reputația” reginei Elisabeta a II-a.

SHARE

Testamentul prințului-consort Philip, duce de Edinburgh, va rămâne secret timp de cel puțin 90 de ani pentru a proteja „demnitatea și reputația” Reginei Elisabeta a II-a, a hotărât o înaltă instanță britanică, potrivit Digi24.ro.

 

De peste un secol, în cadrul casei regale britanice a funcționat o convenție care spune că, după moartea unui membru al familiei, curțile trebuie să îi sigileze testamentul. Astfel, spre deosebire de un testament al unei persoane obișnuite, acesta nu va fi deschis inspecției publice.

Conform deciziei, în 90 de ani va avea loc un proces privat în cadrul căruia se va lua decizia dacă testamentul poate fi deschis.

CITEȘTE ȘI: Cât a durat valul patru al pandemiei: Grecia- 62 de zile, Italia – 60, Franța – 48, Spania - 31

O ședință judecătorească specială pentru a lua această hotărâre s-a desfășurat în privat în luna iulie și a fost condusă de Sir Andrew McFarlane, judecătorul senior al instanțelor familiale. Hotărârea a fost luată joi.

 

Sir Andrew spune că în calitatea sa de președinte al Diviziei Familiale a Înaltei Curți, ele este custodele unui seif în care se află peste 30 de plicuri, fiecare conținând testamentul unui membru al familiei regale.

CITEȘTE ȘI: Milionarul care a fost jefuit, băgat în portbagaj și lăsat gol în pădure de frații Cămătaru, urmărit

„Am menținut cutuma prin care, ca urmare a poziției constituționale a Suveranei, este adecvat să avem o practică specială în ce privește testamentele regale”, a spus el. El a confirmat și că nu a văzut conținutul testamentului, ci doar data în care el urmează să fie executat.

Avocații reprezentanți ai domeniului lui Philip au argumentat că vestea și audierile pentru aplicarea documentului „ar putea genera zvonuri nefondate” care ar fi „profund intruzive” pentru Regină și familia regală.

Primul testament secretizat al unui membru al Casei Regale Windsor este cel al fratelui mai mic al reginei-consort Mary de Teck (soția regelui George al V-lea), prințul Francis de Teck, care a murit în 1910. Testamentul său rămâne în seif până astăzi.

Prințul Philip a murit în 9 aprilie, fiind cel mai longeviv consort al unui monarh britanic din istorie. Potrivit certificatului de deces, prințul Philip a murit de bătrânețe.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te