După retragerea militară a SUA din Afganistan, China consideră că a venit momentul soluționării, prin orice mijloace, a problemei Taiwanului, exercitând o presiune politică, psihologică și militară asupra acestei entități statale.
După retragerea militară a SUA din Afganistan, China consideră că a venit momentul soluționării, prin orice mijloace, a problemei Taiwanului, exercitând o presiune politică, psihologică și militară asupra acestei entități statale.
Robin Dunnigan, asistentă adjunctă pentru Europa Centrală şi de Est a secretarului de stat american, a reafirmat sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru o Republică Moldova democratică şi independentă, ferm ancorată în Europa şi în siguranţă în cadrul frontierelor sale.
Una dintre problemele discutate de către liderii europeni este „criza submarinelor” între Franța și Australia.
Liderii europeni discută și despre acordul de securitate cu SUA, Marea Britanie și Australia și relațiile cu China.
Forțele americane pentru operații speciale l-au neutralizat pe Salim Abu-Ahmad, un lider de top din al-Qaeda, într-un atac cu dronă desfășurat în apropiere de orașul sirian Idlib pe 20 septembrie, au confirmat oficiali SUA din zona de apărare, joi seară, pentru Fox News.
SUA riscă să intre, pentru prima dată în istorie, în insolvență, în cazul în care pragul de îndatorare nu va crește. Guvernul Federal mai are fonduri pentru doar câteva săptămâni, iar secretarul Trezoreriei face un apel către Congres.
Armata rusă a ridicat marţi de la sol un avion de luptă Su-27 pentru interceptarea şi escortarea unui aparat de recunoaştere al SUA, a anunţat Centrul naţional în domeniul apărării al Federaţiei Ruse. Gestul nu este singular, ci parte a unei serii de șicane în Marea Neagră.
Statele Unite au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile, a anunţat marţi şeful Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Alejandro Mayorkas.