Românii care înjură când fac reclamații la curent și gaze riscă să rămână fără răspuns. Noua regulă din 2027
Românii care reclamă probleme legate de facturile la energie electrică sau gaze naturale trebuie să fie atenți la limbajul folosit. O nouă reglementare ANRE permite furnizorilor să claseze plângerile care conțin insulte sau înjurături. Regula se va aplica de la 1 ianuarie 2027.
Clienții nemulțumiți de facturile la curent și gaze riscă să nu primească un răspuns privind problema reclamată dacă folosesc un limbaj jignitor la adresa furnizorului. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o nouă procedură pentru soluționarea reclamațiilor, care stabilește inclusiv situațiile în care acestea pot fi clasate.
Românii care înjură când fac reclamații la curent și gaze riscă să rămână fără răspuns. Noua regulă din 2027
Potrivit Ordinului ANRE nr. 61 din 6 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 9 octombrie, furnizorii de energie electrică și gaze naturale nu vor mai fi obligați să răspundă pe fond plângerilor care conțin expresii jignitoare.
Articolul 11 din noua procedură prevede că reclamațiile care utilizează un limbaj neadecvat, trivial sau injurios la adresa furnizorului ori a persoanelor reclamate pot fi clasate.
Aceeași regulă se aplică și plângerilor în care clientul nu precizează problema pentru care solicită intervenția companiei.
Furnizorul trebuie însă să informeze solicitantul că reclamația a fost clasată.
Astfel, un client care contestă valoarea unei facturi trebuie să descrie problema concretă și să evite insultele sau înjurăturile, chiar dacă este nemulțumit de serviciile primite.
Cum pot depune românii reclamații la furnizorii de energie
Noua procedură obligă furnizorii să pună la dispoziția clienților mai multe modalități de transmitere a plângerilor.
Reclamațiile pot fi depuse în scris la punctele de contact ale companiilor, prin telefon, e-mail, formular online sau prin poștă.
Furnizorii trebuie să pună la dispoziția clienților formulare de înregistrare a reclamațiilor, atât pe hârtie, cât și în format electronic.
După înregistrarea unei plângeri, compania este obligată să comunice clientului numărul și data înregistrării, imediat sau cel târziu în următoarea zi lucrătoare de la primirea formularului completat.
Procedura reglementează reclamațiile privind facturarea, contractele de furnizare, ofertele comerciale, schimbarea furnizorului și alte probleme legate de serviciile de energie electrică și gaze naturale.
De când intră în vigoare noile reguli
Ordinul ANRE nr. 61/2026 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 849 din 9 octombrie 2026, însă prevederile sale se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2027.
De la aceeași dată va fi abrogat Ordinul ANRE nr. 16/2015, care reglementează în prezent soluționarea plângerilor clienților.
Noua procedură mai prevede că, atunci când un client trimite mai multe reclamații privind aceeași problemă, furnizorul le poate conexa și poate transmite un singur răspuns.
Dacă, după primirea răspunsului, clientul depune din nou aceeași reclamație fără argumente sau documente suplimentare, aceasta poate fi clasată, cu informarea solicitantului.