Biroul permanent al Senatului a decis ca luni, de la ora 17,30, să se desfăşoare o şedinţă secretă a plenului pentru analizarea contestaţiei depuse de senatorul Diana Şoşoacă, împotriva deciziei prin care a fost sancţionată cu avertisment scris.
Biroul permanent al Senatului a decis ca luni, de la ora 17,30, să se desfăşoare o şedinţă secretă a plenului pentru analizarea contestaţiei depuse de senatorul Diana Şoşoacă, împotriva deciziei prin care a fost sancţionată cu avertisment scris.
Senatul a decis marți, cu 89 de voturi pentru, 1 împotrivă și 42 de abtineri, să adopte proiectul de lege prin care termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe deciziile în procesele penale, odată cu motivarea, este de 120 de zile.
Diana Șoșoacă va fi sancționată cu avertisment scris de către Biroul Permanent al Senatului, pentru derapajele reclamate de PNL, arată sursele Newsweek România.
Comisia de drepturile omului din Senat îl recomandă, cu șase voturi favorabile, pe Emanuel Gabriel Botnariu, pentru funcția de președinte al Consiliului de Monitorizare. Botnariu este fost senator PSD, apropiat al cuplului Firea-Pandele.
Biroul permanent al Senatului se reuneşte vineri pentru a repartiza Comisiei juridice cererea DNA prin care se solicită încuviinţarea începerii urmăririi penale a lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii.
Senatorii americani au prezentat un proiect de lege vizând să permită Statelor Unite să facă faţă "provocărilor" ridicate de China, acuzând în special furtul de proprietate intelectuală şi prevăzând consolidarea legăturilor dintre Washington şi Taipei, notează AFP.
Culmea tupeului la un politician: să fii numit pe criterii politice într-o instituție de stat, tu fiind inginer auto, iar instituția - o agenție de drepturile omului, iar când ești revocat (prin vot), pentru că nu ți-ai îndeplinit mandatul, să contești revocarea în instanță.
Fostul șef al Consiliului de Monitorizare, Florinel Butnaru, dat afară prin votul senatorilor, după adoptarea unui raport care arăta nu și-a respectat atribuțiile pentru care fusese numit, a contestat în instanță revocarea.