Banda tip arici cu care ne încheiem încălțămintea, inventată din întâmplare. A ajuns și în spațiul cosmic
Banda tip arici cu care ne încheiem încălțămintea sau gecile a fost inventată dintr-o întâmplare. Dar, din momentul apariției sale a cucerit lumea, ajungând chiar și în spațiul cosmic pe post de sistem de prindere a diferitelor obiecte.
Mulți dintre noi folosesc aceste sisteme de prindere tip arici în fiecare zi, fie că își încheie pantofii sau geaca, fie că fixează manșeta unui aparat de măsurat tensiunea arterială, însă puțini știu cum s-a născut această invenție utilă.
De fapt, ar trebui să le numim „tip ciulini” pentru că aceștia sunt responsabili pentru apariția folositorului obiect. Sigur, și de mintea inventivă a unui om, elvețianul George de Mestral.
Banda tip arici, inventată după o plimbare prin pădure
George de Mestral și-a găsit inspirația în timp ce făcea un lucru adorat de mulți: își plimba câinele prin pădure.
George de Mestral s-a născut în anul 1907, într-un mic sat de lângă Lausanne, Elveția. Încă de la o vârstă fragedă, a fost clar că avea o minte inovatoare.
De altfel, a înregistrat primul său brevet, pentru un avion de jucărie, când avea doar 12 ani.
Lucrând diverse locuri de muncă ocazionale, și-a plătit studiile la École Polytechnique Fédérale de Lausanne, unde a obținut o diplomă în inginerie electrică în anul 1930.
În 1941 a avut loc plimbarea care avea să ducă la cel mai important brevet al său.
În timp ce făcea o drumeție prin pădure alături de câinele său, un pointer irlandez, de Mestral a observat că ciulinii de brusture se prindeau strâns de pantalonii săi și de blana animalului, scrie invent.org.
Curios din fire, de Mestral a luat un ciuline acasă pentru a-l examina la microscop.
A descoperit că acesta era acoperit de mii de cârlige minuscule, care îi permiteau să se agațe ferm de firele în formă de buclă ale hainelor sale și de firele din blana câinelui.
Acest design al naturii ajuta planta să își răspândească semințele, călătorind prin prinderea de aproape orice trecea pe lângă ea.
Văzând eficiența acestor cârlige naturale, de Mestral a fost inspirat să aplice același model pentru a dezvolta un produs util.
Această abordare în inventică se numește biomimetism - rezolvarea problemelor umane prin imitarea modelelor, sistemelor și proceselor din natură.
Imitând structura ciulinelui, el s-a gândit că ar putea crea un produs cu mii de cârlige minuscule care să se combine cu o țesătură cu bucle, realizând astfel un sistem de prindere de încredere.
George de Mestral a înființat compania VELCRO
Colaborând cu un producător de textile din Lyon, Franța, de Mestral a folosit nailonul pentru a crea cârlige care erau suficient de flexibile pentru a se separa de bucle atunci când se aplica presiune, dar destul de ferme pentru a ține lucrurile unite în rest.
Înființându-și propria companie pentru a fabrica noul produs, de Mestral a numit sistemul VELCRO, combinând cuvintele franțuzești „velour” (catifea) și „crochet” (cârlig).
Aceste sisteme de prindere sunt instrumente practice și eficiente, având o varietate incredibilă de utilizări.
Deși majoritatea benzilor de acest tip se bazează pe nailon, există și variante realizate din plastic, oțel inoxidabil și chiar materiale impregnate cu argint pentru aplicații electrice.
Ele sunt folosite în obiecte de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcămintea, echipamentele de birou și echipamentele sportive, dar se găsesc și în mașini, avioane, echipamente medicale și aplicații de inginerie nucleară.
Sistemele VELCRO au ajuns chiar și în spațiul cosmic. NASA a folosit aceste benzi pentru a menține obiectele bine fixate de pereți în timp ce navele spațiale plutesc pe orbită.
În ceea ce-l privește pe inventator, George de Mestral a decedat în 1990, la 82 de ani, dar compania pe care a înființat-o merge mai departe pe drumul deschis de el.