Cîţu: Dacă CCR ne dă nouă dreptate, președinții celor două camere trebuie să plece

DE Daniel Toșa | 09.09.2021 - 14:54
Cîţu: Dacă CCR ne dă nouă dreptate, președinții celor două camere trebuie să plece/FOTO: Facebook/FlorinCîțu

Premierul Florin Cîţu a spus că va cere demisia preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului dacă decizia CCR, la sesizarea pe care a făcut-o cu privire la existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiuni de cenzură va fi favorabilă.

SHARE

„Ieri am sesizat CCR. Dacă decizia CCR ne dă nouă dreptate, voi cere demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului”, a declarat, joi, în briefingul de după şedinţa de Guvern, Florin Cîţu. 

El a susţinut că, în cazul în care va avea câştig de cauză la CCR, cei doi demnitari trebuie să plece din funcţii.

„Cred că am văzut alianţa în care era şi USR când a fost decizia pentru Avocatul Poporului, toată lumea a spus atunci aşteptăm decizia CCR, atunci era şi USR şi era de acord. (...) Să aflăm decizia şi procedura merge mai departe. Nu văd aici nicio problemă. Dacă CCR ne dă nouă dreptate preşedintele Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuie să plece”, a afirmat Cîţu.

Citește și: Un expert rus a lăudat serviciul de spionaj militar al României

Întrebat dacă va participa la citirea moţiunii în plen, el a replicat: „Nu girez astfel de acte în Parlamentul României, abuzuri ale celor doi preşedinţi”.

Birourile Permanente reunite au decis că moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR va fi citită joi, la ora 16:00, în plenul Parlamentului. De asemenea, la propunerea UDMR, votul asupra moţiunii se va da după ce Curtea Constituţională se pronunţă asupra sesizării Executivului cu privire la existenţa unui conflct juridic Guvern - Parlament privind moţiunea.

Citește și: Bianca Drăgușanu, urmărită cu drona, gazată și jefuită de zeci de mii de euro în vacanță la Monaco

Executivul a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului. În documentul semnat de premier, Ludovic Orban este acuzat că a încălcat prevederile constituţionale pentru că nu a comunicat Guvernului moţiunea în ziua în care a fost depusă şi pentru că ulterior a comunicat o moţiune „iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide”. Documentul face referire la ”comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor”, scrie News.ro

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te