Electrocentrale Bucureşti (Elcen) va ieşi din insolvenţă cu certitudine în acest an şi, dacă există voinţă din partea Primăriei Capitalei, va putea fuziona cu Termoenergetica, a declarat Claudiu Creţu, administrator special al Elcen.
Electrocentrale Bucureşti (Elcen) va ieşi din insolvenţă cu certitudine în acest an şi, dacă există voinţă din partea Primăriei Capitalei, va putea fuziona cu Termoenergetica, a declarat Claudiu Creţu, administrator special al Elcen.
Ţările UE din Europa Centrală şi de Est surprind prin creşterea economică în primul trimestru din 2021, conform Eurostat, datorită industriei. Care, susţin analiştii, va sprijini o redresare ce ar putea fi mai solidă decât se estima.
Grupul DIGI Communications N.V. a publicat vineri, 14 mai, rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2021, anunțând venituri în creștere cu 8,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
În 2020, autoritățile fiscale române au efectuat mai puține inspecții fiscale în rândul companiilor decât în anii anteriori. Dar 2021 va fi cu siguranță altfel, cred reprezentanții firmelor, care se așteaptă la acțiuni în forță.
Tehnologia 5G poate transforma Europa într-un lider global, oferind în același timp beneficii economice și sociale uriașe, a declarat Dragoș Rebegea, country manager Ericsson România în cadrul NEWSWEEK #2021 IT&C SUMMIT.
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru din 2021 un deficit de 2,549 miliarde euro, cu 157% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 990 milioane euro, arată BNR.
Cel mai spectaculos drum din România este pregătit pentru redeschiderea completă, după ce a trecut printr-o deszăpezire de proporții epice.
Creşterea economică în 2021 „o să fie peste toate estimările de la începutul anului”, a afirmat premierul Florin Cîţu, adăugând că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, salariul nominal mediu şi puterea de cumpărare au crescut "semnificativ" în luna martie.