VIDEO Ministrul Economiei: Nu mai dăm bani publici decât pe obiective de performanță

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 16.04.2021 - 23:25
Ministrul Economiei: Nu mai dăm bani publici decât pe obiective de performanță

Ministerul Economiei vrea să schimbe modul cum sunt acordați banii de la stat pentru firme private, încât să fie mai bine urmărit dacă cele care primesc granturi continuă să funcționeze și după ajutorul de stat, a explicat Claudiu Năsui, la summit-ul de afaceri Newsweek România.

SHARE

 

Guvernul a inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) un nou sistem de acordare a granturilor pentru investiții, care include și o schemă pe care ministrul Economiei, Claudiu Năsui, o numește revoluționară pentru România. 

„În PNRR, am cerut un miliard de euro pentru o nouă revoluție: să nu mai dăm atât de mult granturi directe, bani în cont, antreprenoriat pe banii statului, ci să aplicăm conceptul de găsire de surse de finanțare, de investire pentru finanțare.

Dorim să oferim scheme de garanții financiare, de instrumente financiare, prin programe de garantare pentru credite de la bancă, de exemplu. Garanții de stat, dobânzi subvenționate, poate chiar zero, în funcție de cum ne aprobă și UE”, a explicat Claudiu Năsui, în cadrul #2021 SUMMIT DE AFACERI Educație financiară și ghidul complet al finanțării IMM, dezbatere organizată de către Newsweek România.

Ministrul Economiei a arătat că în România, până în prezent, se dau banii de stat către beneficiarii privați care doar promiteau să aibă rezultate. Își respectau promisiunea în perioada de monitorizare, apoi de multe ori firmele ajungeau în faliment.

Citește și: VIDEO Măsuri noi de ajutor pentru restaurante și cafenele: recuperează 20% din pierderi

„Ca să fim siguri că majoritatea banilor publici își ating scopul, facem în felul următor: fiecare firmă își stabilește obiective de performanță pentru anul 1, 2 sau 3 și dacă le atinge, statul finanțează 15- 20% din credit.

Grant cu stimulentul de ați atinge obiectivele.

Astfel, se protejează banii, că îi dai când firma și-a atins deja obiectivele. Dar e fază de proiect pilot. Am inclus-o la PNRR”, a menționat Claudiu Năsui

Citește și: VIDEO Claudiu Năsui: DNA a început ancheta pentru fraude cu ajutoarele de pandemie

Pași pentru debirocratizare

Ministrul Economiei a menționat că scopul actualului Guvern este debirocratizarea și reducerea poverii fiscale.

„România e foarte birocratică. Era și mai birocratică anul trecut.

Între timp, au mai dispărut niște acte, după votul în Parlament: nu mai ai nevoie de avizul vecinului pentru a înființa o firmă, poți fii acționar unic la mai multe societăți comerciale. Înainte era nevoie să mai aduci o rugă, un prieten.

Citește și: VIDEO Muncitori din Grecia pe Autostrada Sebeș – Turda. Inaugurare în 2021 după 5 ani de întârzieri

Am eliminat și foaia de vărsământ.

Antreprenoriatul trebuie lăsat în pace la nivel mic. Mulți vor eșua, dar măcar vor învăța. Iar cei care reușesc construiesc acea economii cu multe IMM, care formează coloana vertebrală a unei economii sănătoase”, a explicat Claudiu Năsui, în cadrul #2021 SUMMIT DE AFACERI Educație financiară și ghidul complet al finanțării IMM, dezbatere organizată de către Newsweek România.

Ministrul a menționat că insistă pentru reducerea povestii fiscale, căci statul apasă prin birocrație, dar și prin povara fiscală pe muncă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te