Deprecierea monedei naționale are loc în contextul în care Parlamentul a adoptat majorarea pensiilor cu 40%. De ieri cursul este în creștere.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a avertizat că adoptarea rectificării bugetare în forma modificată de Parlament va duce la deprecierea monedei naționale.
„Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.r.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare. Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie”, a declarat Cîțu.
Săptămâna trecută analistul Adrian Bența estima că leul se va deprecia și mai mult, atingând noi praguri psihologice.
„Probabil undeva la un 4,87-4,88 va interveni BNR, pentru că 4,9 este prag psihologic și este greu acceptabil de populație”, a spus Bența.