24 de persoane, înșelate cu sute de mii de euro de o româncă care se dădea broker. Juca banii la „păcănele”
O româncă a înșelat 24 de persoane, cu sute de mii de euro, dându-se drept broker la o bancă și promițând investiții cu câștig dublu garantat.
O femeie care se dădea drept broker sau account manager la o bancă din Elveţia susţinând că poate tranzacţiona şi deschide conturi pe piaţa Forex cu profit dublu garantat, înşelând astfel 24 de persoane cu sute de mii de euro, timp de patru ani, a fost trimisă în judecată de parchetul Tribunalului Iaşi pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, femeiea folosea banii astfel obţinuţi, printre altele, la jocuri de noroc în cazinouri, informează News.ro.
Citește și: O nouă escrocherie fură datele și banii: „Felicitări! Ai câștigat un voucher cadou”. Nu intrați pe link
24 de persoane, înșelate cu sute de mii de euro de o româncă care se dădea broker. Juca banii la „păcănele”
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a unei femei cercetate pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (21 acte materiale).
Din probele administrate a reieşit că, în perioada 2017-2021, la diferite intervale de timp, femeia a indus în eroare 24 de persoane vătămate şi, prezentându-se drept broker sau account manager ori trader în cadrul unei bănci din Elveţia, le-a minţit că, în această calitate, poate tranzacţiona pe piaţa Forex şi le poate deschide conturi bonus/conturi de bază în valoare de 3000 euro/5000 euro/10.000 euro, care pot aduce un profit dublu garantat, într-un termen scurt, de un an, precizează sursa citată.
Citește și: Escrocheria „ghost tapping” fură banii din conturi fără ca nimeni să se prindă. Când îți dai seama e târziu
Potrivit aceleiaşi surse, ulterior, femeia le-a ţinut în eroare comunicându-le rapoarte conţinând informaţii false referitoare la evoluţia conturilor şi prezentându-le noi oferte, cel puţin la fel de avantajoase, în acest mod determinându-le să îi remită (numerar sau/şi prin virement bancar), la diferite intervale de timp, sume de bani pe care le-a folosit în interes personal.
Astfel, susţin anchetatorii, femeia folosea banii respectivi pentru cheltuieli personale, tranzacţionarea în nume propriu pe platforme online şi satisfacerea unor vicii, respectiv jocuri de noroc la diferite cazinouri, cauzând un prejudiciu total de 566.394 euro şi 242.453 lei.
Pentru identificarea, prinderea autorului infracţiunii şi administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigaţii a Criminalităţii Economice.
Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Iaşi.