Criza petrolului: Țara în care s-a ajuns să se circule alternativ, ca pe vremea lui Ceaușescu
Criza petrolului, generată de războiul din Orientul Mijlociu, se adâncește pe zi ce trece și nu duce doar la explozia prețurilor carburanților, ci și la penurie, în mai multe state. Iar autoritățile trebuie să impună rații și circulație alternativă, ca pe vremea lui Ceaușescu.
În încercarea de a face față șocului războiului din Iran, Coreea de Sud, stat a cărui economie puternică depinde de comerț și de energia importată (70% din petrolul importat trece prin Strâmtoarea Ormuz), devine prima țară care impune circulația alternativă a autovehiculelor, pe fondul penuriei de benzină și motorină.
Măsura intră în vigoare din 25 martie 2026 și, în prima fază, se adresează doar autovehiculelor instituțiilor publice.
Citește și: Prețul carburanților: Regiunea în care motorina a ajus să coste 17,5 lei/litru, în medie
Criza petrolului: Țara în care s-a ajuns să se circule alternativ, ca pe vremea lui Ceaușescu
Președintele Coreei de Sud Lee Jae Myung a făcut apel la unitate națională pentru a depăși presiunea tot mai mare cauzată de războiul din Orientul Mijlociu, pe care a comparat-o cu provocările cu care s-a confruntat țara în timpul pandemiei de COVID-19 și al crizelor financiare anterioare, potrivit AP.
Sistemul de circulație alternativă a vehiculelor instituțiilor publice din Coreea de Sud ce intră în vigoare din 25 martie 2026 prevede că mașinile cu numere de înmatriculare care se termină în 1 sau 6 nu au voie să circule în zilele de luni, iar cele cu numere de înmatriculare care se termină în 2 sau 7 nu au voie să circule marțea.
Citește și: VIDEO Incendiu uriaș, la o fabrică de piese auto. Cel puțin 14 morți! 500 de pompieri, trimiși să intervină
În paralel, autorităţile vor încuraja introducerea unor programe de lucru decalate, pentru a reduce presiunea asupra consumului de combustibil.
Iar guvernul va solicita celor mai mari 50 de companii consumatoare de petrol din Coreea de Sud să îşi diminueze consumul.
Restricţiile privind utilizarea autoturismelor private sunt, deocamdată, voluntare.
Sistemul de circulație alternativă a vehiculelor la 5 zile nu este o premieră în Coreea de Sud. A fost introdus în anii 2010 ca răspuns la îngrijorările legate de nivelurile ridicate de poluare.
Prețurile la benzină și motorină, plafonate în Coreea de Sud
Din 13 martie 2026, guvernul sud-coreean a plafonat prețurile angro ale combustibililor, pentru a stopa creșterea lor semnificativă de la începutul războiului din Orientul Mijlociu.
Este pentru prima dată, după 1997, când a patra mare economie a Asiei ia o astfel de măsură.
Plafonul se aplică prețurilor percepute de rafinării de la distribuitori și benzinării, nu prețului de vânzare cu amănuntul la pompă.
'Prețul maxim inițial (...) a fost stabilit la 1.724 de woni (1,70 dolari) pe litru de benzină obișnuită și 1.713 woni pe litru de motorină', în ambele cazuri fiind vorba de prețuri mai mici decât prețurile medii percepute miercuri de rafinării', a precizat Ministerul Energiei.
Aceste plafoane de preț vor fi în vigoare timp de două săptămâni, după care vor fi reevaluate 'luând în considerare situațiile interne și internaționale privind prețurile petrolului', au precizat oficialii sud-coreeni.