Miza scandalului de la Ministerul Culturii: cine controlează marile instituții și bugetele lor
Ministerul Culturii se află în centrul unui scandal imens după demisia ministrului Demeter Andras Istvan, pe fondul apariției unor înregistrări controversate și al tensiunilor legate de evaluarea managerilor instituțiilor culturale. În spatele conflictului se află o miză uriașă.
Ministerul Culturii a reluat în 2025 evaluările managerilor instituțiilor publice aflate în subordine și a anunțat concursuri pentru funcțiile ocupate ani la rând prin interimat. Procedurile au provocat nemulțumiri în sistemul cultural, unde mai multe concursuri au fost contestate sau blocate. Brusc, au apărut dezvăluiri ținute la cutie.
Demisia lui Demeter Andras și reacția UDMR
Scandalul a explodat după publicarea unei înregistrări audio atribuite lui Demeter Andras Istvan, în care acesta folosea un limbaj vulgar și făcea afirmații considerate controversate. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut public demisia și a condamnat declarațiile ministrului.
Citește și: Demeter și-a dat demisia din funcția de ministru interimar al Culturii după scandalul înregistrării audio
Demeter Andras și-a anunțat ulterior retragerea din funcție, spunând că nu s-a „lipit de scaun” și că își asumă consecințele.
Ulterior, Kelemen Hunor a susținut că întregul scandal a fost amplificat artificial și a sugerat existența unor interese din lumea culturală afectate de evaluările ministerului.
„În cazul de față este și o manipulare ordinară”, a declarat liderul UDMR la TVR Info.
Acesta a făcut legătura directă între scandal și evaluările managerilor instituțiilor de cultură.
„Unele personalități sunt deranjate că nu au primit nota de trecere ca să poată concura mai departe. Dacă erau atât de deranjați de limbaj, puteau să scoată înregistrarea anul trecut, nu să aștepte șase sau șapte luni”, a afirmat Kelemen Hunor.
Miza reală: controlul instituțiilor culturale
În realitate, evaluările organizate de Ministerul Culturii nu înseamnă doar simple proceduri administrative. Ele decid cine conduce unele dintre cele mai importante instituții culturale din România.
Managerii teatrelor naționale, operelor, muzeelor și filarmonicilor administrează bugete importante, decid angajări, colaborări artistice și proiecte internaționale și controlează contracte publice consistente.
Ministerul Culturii susține că încearcă să elimine perioada lungă de interimate și să reformeze sistemul de management cultural.
În același timp, mai multe voci din sistem au acuzat lipsa de predictibilitate și diferențe mari între notele acordate în etapele concursurilor. În unele cazuri, candidați care trecuseră de prima probă au fost eliminați ulterior la interviuri.
Concursuri contestate și tensiuni în sistem
În ultimele luni, mai multe concursuri pentru conducerea unor instituții importante au fost contestate sau reluate.
La unele instituții culturale nu a existat niciun candidat care să obțină nota minimă pentru etapa finală, ceea ce a dus la prelungirea interimatului și la noi tensiuni între minister și lumea artistică.
Scandalul izbucnit după publicarea înregistrărilor cu Demeter Andras este interpretat acum inclusiv politic, în contextul în care UDMR încearcă să se delimiteze rapid de declarațiile fostului ministru.
În paralel, Ministerul Culturii pregătește și modificarea legislației privind managementul instituțiilor publice de cultură, proiect care ar putea schimba raporturile de putere din sistemul cultural românesc.