marți 26 mai
EUR 5.2359 USD 4.4978
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Silvia Vlăsceanu (HENRO): “Ne-am grăbit cu scoaterea din funcțiune a grupurilor energetice pe cărbune”

Data publicării: 26.05.2026 • 15:15

Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică HENRO, a afirmat, la Summitul de Energie 2026, organizat de Newsweek România, că România s-a grăbit cu scoaterea din funcțiune a grupurilor energetice pe cărbune.

Ce rol au investițiile în producția internă și în dezvoltarea noilor capacități energetice în reducerea vulnerabilității României?

Silvia Vlăsceanu a spus, la Summitul de Energie 2026, organizat de Newsweek România, că "într-adevăr, e important să fim interconectați" şi suntem astfel, pentru că suntem într-o piață europeană, care este o piață internă.

Partenerii acestei ediții sunt: Tinmar Energy, Electrica Furnizare, Romgaz, Nuclearelectrica, Enevo Group.

Europa își dorește să aibă o piață atât de bine interconectată, spune experta, încât la un moment dat "să ajungem, probabil, să funcționăm cu un singur creier, între ghilimele, un singur dispecerat sau, în orice caz, să fie dispeceratele naționale, să devină dispecerate regionale".

VIDEO Silvia Vlăsceanu (HENRO): “Ne-am grăbit cu scoaterea din funcțiune a grupurilor energetice pe cărbune”

"Tindem spre acest deziderat, dar, oricât de mult am fi interconectați, să nu uităm că un incident, o avarie se propagă foarte repede în rețelele de transport de energie electrică, cu toate tehnologiile care au evoluat, care pot limita rapid aceste incidente", a explicat Silvia Vlăsceanu.

Ea a amintit de "un incident produs în Serbia, Croația, cu câțiva ani înainte", care "a afectat Transilvania".

Este vorba despre megaavaria din 8 ianuarie 2021, când o separare a rețelei energetice europene a lăsat temporar fără curent electric mai multe zone din nord-vestul României.

Citeşte şi: VIDEO Răzvan Copoiu (Enevo): "În toată istoria energeticii românești nu a fost o perioadă atât de bună"

Incidentul a avut originea în Croația și a fost propagat prin nodul din Serbia, afectând frecvența curentului electric din sistemul energetic interconectat.

"Este foarte important să fim interconectați, dar să ne reducem dependența de importurile de energie electrică. Evident, pe cât se poate. Vedem că-n orele de vârf, când în toată Europa, de regulă, este cald peste tot și se produce energie fotovoltaică, prețul energiei scade foarte mult și exportăm mult, pentru că nu există consum.

Din păcate, nu există consum, pentru că am neglijat foarte mult componenta aceasta și, de fapt, consumatorul, care ar trebui să fie în centrul preocupărilor, și-a redus mult din capacitatea lui de a consuma energia produsă în România", a mai spus Vlăsceanu.

Citeşte şi: VIDEO Daniel Apostol (FPE): "Companiile europene să se pregătească pentru un deceniu de ultravolatilitate"

Este bine să avem propria producție de energie electrică stabilă, în bandă?

"Sunt centralele (n. red.: pe cărbune) pe care unii încearcă pe cât posibil să le scoată din mixul nostru energetic, dar fiecare țară trebuie să-și protejeze sistemul energetic și să aibă capacitatea de a-și reduce această dependență.

Eu militez pentru un mix echilibrat, în care, evident, nu putem neglija rolul regenerabilelor și ponderea lor a crescut continuu", a explicat specialista.

Citeşte şi: VIDEO George Niculescu, preşedinte ANRE: O problemă în România e lipsa investițiilor în rețele de distribuție

Apoi, a adăugat: "Vedem că sunt importante, dar… ce ne facem dacă nu bate nici vântul și nu este ninsoare, este noapte sau, în orice caz, noaptea este consumul mic, dar suntem în mijlocul zilei și nu avem nici ninsoare, nici vânt?

Pe ce ne bazăm? Aceasta este problema pe care trebuie să ne-o punem, cum ne acoperim, că probabil că ar fi la fel și în țările vecine și n-am avea ce să importăm".

"Pentru aceasta", a continuat Silvia Vlăsceanu, "susțin cu tărie că trebuie să crească ponderea energiei nucleare și vedem că toată Europa și toată omenirea se îndreaptă din nou, cu mare interes, către energetica nucleară.

Summitul de Energie 2026. Panelul 3, cu Silvia Vlăsceanu, Mihai Duţă şi Dan Apostol - Foto: Newsweek România
Summitul de Energie 2026. Panelul 3, cu Silvia Vlăsceanu, Mihai Duţă şi Dan Apostol - Foto: Newsweek România

Hidroenergia? La noi, râurile interioare sunt amenajate doar în proporție de 30%. Dunărea mai are încă potențial și sunt proiecte care, într-adevăr, au fost neglijate".

"Gazele naturale, în sfârșit acceptate sau, mă rog, în ultima perioadă, ca combustibil de tranziție, sunt importante, pentru că reprezintă o energie flexibilă, care poate interveni în momentele de vârf de consum sau de reducere bruscă a vântului și a soarelui.

Tendinţa: să protejăm natura

Eu zic că ne-am asumat un pic grăbit scoaterea din funcțiune a grupurilor energetice pe cărbune. Aceasta este tendința, să protejăm natura, chiar dacă doar Europa are astfel de obiective ambițioase.

Dar le scoatem în momentul în care le-am înlocuit cu ceva similar, care să producă", a declarat Silvia Vlăsceanu, director executiv HENRO, la Summitul de Energie 2026, organizat de Newsweek România.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră