Starea de urgență pentru limitarea extinderii pandemiei de COVID-19 a fost impusă în România la jumătatea lunii martie. Iar rezultatele negative au fost vizibile imediat în datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV): - 32,19% în martie, - 50,28% în aprilie și -45,01% în mai.
Pentru iunie, DRPCIV a anunțat că au fost înmatriculate în România 10.161 autoturisme noi, cu 27,8% mai puţine decât în luna similară a anului 2019. Prin urmare, după primele șase luni din 2020, piața auto din România a încasat o scădere destul de importantă, de -30,7%, dar mai puţin amplă comparativ cu evoluţia înregistrată pe cele mai mari pieţe europene.
Din păcate, Newsweek România a previzionat încă de la începutul crizei COVID-19 că, în 2020, piața auto globală ar putea înregistra un declin de circa 30%. Și datele raportate până acum confirmă ipoteza.
”Top-ul 3 al scăderilor” la nivel european este condus la șase luni de Spania, cu -50,9%. Aceasta este urmată de Italia, cu -46,1%, și Franţa, cu -38,6%. Piața germană a fost cea mai rezistentă la COVID-19 dintre cele mari, cu ”doar” -34,5%.
Dar, există și o urmă de optimism. Chiar dacă la șase luni piața auto din Franța a picat cu 38,6%, în iunie Franța a fost singura piața din Europa pe plus: +1,2%, față de iunie 2019.
Top-ul mărcilor preferate de români în iunie 2020
1. Dacia - 3.600 unităţi (-4,6%, faţă de iunie 2019)
2. Renault - 808 unități (-41,5%)
3. Hyundai - 700 unități (-3,2%)
4. Toyota - 650 unități (+16,9%)
5. Volkswagen - 620 unități (-41,8%)
În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus), acestea au înregistrat în iunie 2020 o scădere cu 14,8%. Dar, atenție, înmatriculările de utilitare ușoare (LCV) au crescut cu +6,4%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Per ansamblul primelor șase luni din acest an, piața de vehicule comerciale a acumulat o scădere generală de 33%.
Bineînțeles, efectul COVID-19 se vede și pe piața second-hand. Potrivit datelor DRPCIV, în iunie, românii au înmatriculat 26.552 de mașini la mâna a doua, cu 21% mai puține decât în iunie 2019, dar de 2,6 ori mai multe decât mașini noi, ceea ce, totuși, reprezintă un raport nou/second destul de corect.
Per total, în prima jumătate a anului 2020, în România, au fost înregistrate 217.701 de autovehicule second-hand.