O femeie care a adormit la volan a produs un accident, sâmbătă dimineaţă, la ieşire din Piscu spre Tecuci, din care a rezultat decesul mamei sale, aflată în autoturism, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, cpt. Dan Ionaşcu. Accidentul a fost semnalat la 112.
Citește și: Atenție, șoferi! Piața e plină de piese auto contrafăcute. Cum le identifici pe cele originale
Accident teribil! O șoferiță a adormit la volan și a intrat frontal într-un TIR. Și-a omorât mama
"Conducătorul unui autoturism, o femeie de 42 de ani, care probabil a adormit la volan, a pierdut direcţia de mers şi a intrat într-un autotren", a transmis reprezentantul ISU, conform Agerpres.
Cele două persoane din autoturism, o femeie de 42 de ani şi mama acesteia, de 72 de ani, au fost încarcerate, astfel încât a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la Garda de Intervenţie Pechea şi Detaşamentul de pompieri Galaţi, care s-au deplasat cu două maşini de stingere, una pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Citește și: Cu Lamborghiniul în copac după ce a urmărit un hoț care-i furase Rolexul. Ce a urmat?
A fost solicitat şi un echipaj al Ambulanţei, dar nu s-a mai putut face nimic pentru femeia de 72 ani, care a decedat pe loc, a precizat cpt. Dan Ionaşcu.
După ce a fost descarcerată, femeia aflată la volan, având politraumatisme, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi.