Petrișor Peiu: Oana Țoiu a ales să sfideze Parlamentul. Nu participă la dezbaterea moțiunii care o vizează
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat, luni, decizia ministrului de Externe, Oana Țoiu, de a nu participa la dezbaterea moțiunii simple din plenul Senatului.
"Fapt fără precedent în istoria democratică a României. Un ministru vizat de o moțiune simplă a ales să sfideze Parlamentul și să nu participe la dezbaterea moțiunii simple axate pe activitatea domniei sale și a ministerului pe care îl conduce. E un fapt fără precedent de sfidare a controlului parlamentar. (...) Este un fapt care arată încă o dată modul în care Coaliția de guvernare decide să se raporteze la prevederile constituționale și legale. Doamna ministru Țoiu spune că nu poate să participe la această moțiune pentru că este prezentă la două reuniuni europene. Aici este o minciună sfruntată pentru că avea la dispoziție, Coaliția avea, toate zilele de miercuri până astăzi în care să programeze dezbaterea respectivei moțiuni", a afirmat Peiu, luni, la Parlament, într-o conferință de presă.
Petrișor Peiu: Oana Țoiu a ales să sfideze Parlamentul. Nu participă la dezbaterea moțiunii care o vizează
Potrivit lui Peiu, prezența Oanei Țoiu nu era obligatorie la Bruxelles.
"Nu era nimic ilegal în acest lucru, pentru că asta se întâmplă de foarte multe ori. Astea sunt niște reuniuni regulate, cu caracter regulat, la care de multe ori ministrul este reprezentat de secretarul de stat", a adăugat Peiu.
La rândul său, deputatul AUR Ștefăniță Avrămescu a criticat faptul că ministra Mediului, Diana Buzoianu, nu se prezintă, luni, în plenul Camerei Deputaților, la Ora Guvernului, pentru a da explicații referitoare la barajul de la Mihăileni.
"O așteptăm să vedem dacă va veni și dacă va da curs invitației de a veni în Parlament", a transmis Avrămescu.
Pe ordinea de zi a plenul Senatului de luni se află dezbaterea și votul asupra moțiunii simple formulate de senatorii Opoziției împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, pentru 'modul defectuos, ideologizat și necoordonat' în care a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE - Mercosur.
Ea a anunțat că nu va participa la dezbateri, din cauza unei agende externe încărcate. Secretarul de stat în MAE Clara Volintiru ar urma să fie prezentă în locul ministrului.
Țoiu a subliniat, într-un mesaj pe Facebook, că nu a renunțat la participarea la Consiliul Afaceri Externe pentru a transmite un mesaj clar din partea României privind temele aflate pe agenda întâlnirii.
Totodată, secretarul de stat din Ministerul Mediului Cosmin Răzvan Butuza a transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților o adresă prin care informează că Diana Buzoianu nu va putea participa la dezbaterea parlamentară programată pentru luni, la ora 16:00. "Vă adresăm rugămintea de a analiza posibilitatea reprogramării participării ministrului Mediului la "Ora Guvernului" pentru data de 2 martie, ora 16:00", se arată în adresa de la minister.
Citește și Oana Ţoiu, discuții cu oficiali din Bavaria despre lansarea cursurilor de română în şcolile din Germania
Buzoianu a fost invitată luni la "Ora Guvernului", la solicitarea grupului parlamentar al PSD. Tema propusă pentru dezbatere este "Responsabilitatea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru blocarea investițiilor strategice ale statului român - cazul Acumulării Mihăileni de pe râul Crișul Alb, județul Hunedoara". Social-democrații consideră că acest proiect este de interes major pentru viața economică, socială, securitatea energetică și interesele strategice ale României, potrivit Agerpres.