Compoziția chimică a cometei, în special raportul dintre izotopii de carbon și cei de azot, indică faptul că aceasta provine dintr-un sistem planetar vechi, primordial, cu o stea cu metalicitate scăzută.
Compoziția chimică a cometei, în special raportul dintre izotopii de carbon și cei de azot, indică faptul că aceasta provine dintr-un sistem planetar vechi, primordial, cu o stea cu metalicitate scăzută.
Pe Lună există Munții Carpați, iar craterul Mihai Eminescu, se află pe planeta Mercur. În total, 73 corpuri cerești sau forme de relief planetare cu fost botezate cu nume românești, ceea ce face ca țara noastră să fie, de fapt, mult mai vizibilă în spațiul cosmic decât credeam.
Large Hadron Collider (LHC), cel mai puternic accelerator de particule din lume, urmează să beneficieze de o creştere semnificativă a performanţei, au anunţat fizicienii de la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN).
De mai bine de un secol, chirurgii din întreaga lume poartă uniforme albastre sau verzi în sălile de operație, deoarece aceste culori reduc oboseala ochilor, îmbunătățesc concentrarea și facilitează distingerea nuanțelor în timpul procedurilor.
Oamenii de știință ar putea rezolva în sfârșit enigma brațelor mici ale lui Tyrannosaurus rex, care au fost întotdeauna remarcate ca fiind cea mai ciudată caracteristică a celui mai puternic dintre dinozauri.
În 2026, România va trăi consecințele unui Super El Niño care se va manifesta atât în acest an, cât și în 2027. Mai puțin cunoscut este faptul că, acum 150 de ani, un fenomen asemănător a făcut 50 de milioane de victime în toată lumea.
Sezonul uraganelor din Atlantic a început, iar lista numelor care vor fi atribuite furtunilor din acest an este deja stabilită. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA (NOAA) păstrează neschimbate regulile după care sunt alese și retrase numele uraganelor.
Persoanele afectate de sărăcie și discriminare tind să îmbătrânească biologic mai rapid, potrivit unui amplu studiu internațional publicat în revista Nature Human Behaviour.