O nouă cercetare explică de ce Venus nu are o lună. Ce s-a întâmplat?
Dacă planeta Venus ar fi avut cândva o lună, probabil că ar fi distrus-o, conform unui studiu, desfăşurat de cercetători de la University of California, Riverside, ce nu a fost încă revizuit inter pares şi care a fost publicat în arhiva online arXiv, transmite miercuri Space.com.
Venus este considerată planeta geamănă a Pământului datorită dimensiunii, masei, compoziţiei şi distanţei faţă de Soare, dar există unele diferenţe evidente între cele două planete.
O nouă cercetare explică de ce Venus nu are o lună. Ce s-a întâmplat?
Pe lângă temperatura extrem de ridicată a lui Venus, care ar putea topi plumbul, presiunea incredibilă la suprafaţă, vânturile violente de mare viteză şi norii de acid sulfuric, una dintre diferenţele cheie dintre Pământ şi Venus poate fi văzută de departe.
În timp ce planeta noastră are un companion constant sub forma Lunii, Venus nu are o lună proprie. De fapt, singurele planete din Sistemul Solar cărora le lipsesc luni sunt Venus, a doua planetă de la Soare, şi Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare.
Citește și: Cursa spațială redeschisă de decolarea rachetei Artemis spre Lună. Miza, metale prețioase 1.000.000.000.000 $
O întrebare la care oamenii de ştiinţă s-au gândit ani de zile este dacă Venus nu a avut niciodată o Lună sau dacă cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar a avut cândva un satelit natural şi l-a pierdut cumva. Acum, o echipă de cercetători a ajuns la un răspuns privind soarta pe care ar fi avut-o o lună ipotetică aflată pe orbita lui Venus.
"Întotdeauna am fost fascinat de formarea şi evoluţia Lunii în Sistemul Solar şi în special de Venus, deoarece cercetarea mea se concentrează pe evoluţia şi potenţialul său de locuibilitate în trecut", a declarat pentru Space.com liderul echipei, Stephen R. Kane, de la Universitatea din California, Riverside.
"Venus este geamăna Pământului şi ambele sunt aproape identice ca mărime, masă şi compoziţie. Cu toate acestea, Pământul are o lună mare, iar Venus nu are nicio lună, nici măcar un mic satelit capturat".
Citește și: Când se lansează prima stație spațială privată? Investiție de 1.000.000.000 $ și condiții de lux
"Venus a trecut, fără îndoială, prin impacturi mari, la fel ca şi Pământul, şi probabil că a avut la fel de multe, dacă nu chiar mai multe, oportunităţi de a forma o lună similară cu cea pe care o vedem pe propriul nostru cer", a adăugat el.
Kane şi colegii săi au construit o simulare pentru a-şi testa ideile despre ce ar fi putut deveni luna venusiană. "Munca a implicat revenirea la fizica fundamentală şi crearea simulării de la zero, pe care am validat-o asigurându-mă că pot reproduce evoluţia sistemului Pământ-Lună", a spus Kane.
Echipa a modelat o luptă gravitaţională între Venus, o lună ipotetică, şi Soare, urmărind acest lucru de-a lungul a miliarde de ani.
"Aceasta este aceeaşi fizică care guvernează propria noastră lună, care se îndepărtează încet de Pământ. Am efectuat calculele pe o gamă largă de posibilităţi privind viteza de rotaţie a lui Venus şi masa satelitului său natural, folosind două descrieri matematice independente ale modului în care funcţionează forţele mareice", a explicat Kane.
Cercetătorul a spus că acest lucru a fost făcut astfel încât concluziile la care s-a ajuns să nu se bazeze pe un singur set de presupuneri. Ei au descoperit că, în majoritatea cazurilor, o lună venusiană nu s-ar deplasa în siguranţă spre exterior aşa cum o face a noastră.
În schimb, modelarea a arătat că o lună care orbitează Venus şi-ar inversa în cele din urmă cursul şi s-ar roti în spirală spre interior, provocând fragmentarea ei de către gravitaţia planetei.
Kane şi colegii săi au descoperit că nici măcar o lună de dimensiuni relativ mari nu ar fi avut supravieţuirea garantată.
"Un aspect interesant este că o lună mai grea este distrusă mai repede, deoarece o lună masivă ar frâna rotaţia lui Venus atât de eficient încât şi-ar grăbi propria distrugere", a adăugat Kane.
Dar există circumstanţe în care o lună venusiană ar fi putut supravieţui? "Supravieţuirea s-a redus la două lucruri principale: Venus trebuia să se rotească rapid când s-a format luna, cu o zi mai scurtă de aproximativ 12 ore, iar luna nu putea fi prea masivă, până la aproximativ masa propriei noastre luni", a declarat liderul echipei, Stephen R. Kane pentru Space.com.
"În acea fereastră îngustă, luna migrează spre exterior şi se stabilizează, la fel cum a făcut-o şi cea a Pământului. În afara acestui interval, luna este, din păcate, condamnată să fie consumată de Venus".
"Aşadar, o lună supravieţuitoare ar fi trebuit să aibă dimensiuni modeste, şi să se afle pe orbita unei planete Venus care se rotea mai rapid, condiţii care nu corespund cu ceea ce credem noi că era de fapt Venus timpurie", a explicat el.
S-ar putea să nu ştim însă niciodată în mod concludent dacă Venus şi-a distrus într-adevăr propria lună, conform lui Kane, pentru că va fi foarte dificil să poată fi adunate dovezi directe din observaţiile astronomice.
"Găsirea de dovezi observaţionale directe este destul de dificilă. O lună pierdută acum miliarde de ani ar lăsa puţine sau deloc urme directe spre care am putea îndrepta un telescop astăzi, aşa că nu putem observa evenimentul în sine. Există însă şi căi indirecte.
De exemplu, dacă o lună ar fi fost distrusă şi resturile sale ar fi căzut pe Venus, ar fi putut lăsa o amprentă chimică pe suprafaţa sau atmosfera planetei, iar misiunile viitoare către Venus, inclusiv sonda DAVINCI (Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging) a NASA, vor măsura în detaliu compoziţia atmosferică", a adăugat el.
Dacă misiuni precum DAVINCI ne-ar putea ajuta să dezvoltăm o mai bună înţelegere a interiorului venusian, atunci acest lucru ar îmbunătăţi şi modelele precum cel utilizat în această cercetare. Acest lucru este legat de faptul că rezultatele unor astfel de modele depind de proprietăţile interiorului lui Venus, care nu sunt deocamdată foarte bine înţelese.
"Există un test mai amplu dincolo de sistemul nostru solar, deoarece rezultatele noastre prevăd că planetele asemănătoare lui Venus, care se rotesc lent în jurul altor stele, ar trebui, în mod generic, să nu aibă luni mari, astfel încât, pe măsură ce astronomii încep să caute luni în jurul exoplanetelor, aceasta este o predicţie care poate fi în cele din urmă verificată cu date reale", a mai spus Kane.