O noutate a pandemiei, faţă de valurile anterioare de infectare, se manifestă în mod îngrijorător şi la Iaşi. Creşterea incidenţei de cazuri în valul al IV-lea de COVID-19 a mărit substanţial şi numărul de copii care sunt afectaţi de boală.
Citește și: Cât a durat valul patru al pandemiei: Grecia- 62 de zile, Italia – 60, Franța – 48, Spania - 31
Dr. Lavinia Ionescu, coordonator al sectorului ATI-COVID şi purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfînta Maria” din Iaşi, a declarat că de mai bine de o săptămână la Terapie Intensivă sunt internaţi în medie 5-6 copii, cu forme medii, dar cu riscul de a se agrava. O situaţie atât de alarmantă nu a mai fost în niciunul din valurile anterioare ale pandemiei, nici chiar în perioada de vârf a lor.
Continuarea, în Ziarul de Iași.