6.200 €/lună pentru managerul Spitalului Foișor de unde pacienții au fost evacuați în timpul nopții

DE Petre Bădică | Actualizat: 12.04.2021 - 12:07

Ministerul Sănătății susține că deplasarea pacienților din Spitalul Foșior s-a făcut noaptea deoarece managerul instituției nu a întocmit în timp util documentele de transfer. Managerul instituției este medicul Cristian Ioan Stoica.

SHARE

Citește și: Ai luat abia 5 la examen, dar ai 6.000 de euro să plătești? Ai intrat la Medicină. Legal, în România

„Spitalul Foişor a fost informat încă de dimineaţă despre iminenţa transformării spitalului (în spital COVID). Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au fost la spital încă de la orele 11:00. La orele 19:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare pentru eliberarea avizului temporar. Întârzierea nepermisă a pus o parte din pacienţii spitalului într-o situaţie regretabilă. Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate”, notează ministerul.

6200 €/lună pentru managerul Spitalului Foișor

Potrivit ultimei sale declarații de avere, Ioan Stoica are trei surse de venit (pe anul 2019):

197.338 lei dca profesor la Universitatea de Medicină și farmacie Bucurtești,

164.907 lei contract de muncă la Spitalul Foișor,

3.191 de lei de la Academia de Științe Medicale.

Total venituri pe anul 2019: 365.436 lei. Venit lunar: 6.200 euro.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 sunt de un an, precizând că s-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi s-a încercat folosirea situaţiei pentru câştigarea de capital politic.
 

Citește și: Vlad Voiculescu, după scandalul evacuării: Spitalul Foişor este sub autoritatea Primăriei București

Conducerea Spitalului Foişor s-a adresat în 2 aprilie Ministerului Sănătăţii şi a explicat motivele pentru care unitatea nu poate primi pacienţi COVID, precizând că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în Ordinul care include lista spitalelor şi unităţilor de dializă COVID.

Citește și: Spitalul Foișor către MS, pe 2 aprilie: Nu îndeplinim condițiile pentru a fi spital COVID
 

În Spitalul de Ortopedie Foişor erau internaţi un număr de 105 pacienţi. 13 dintre aceştia au fost transferaţi cu ambulanţe SMURD şi SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanţa la domiciliu în Galaţi. Dintre ceilalţi 92 pacienţi, 25 erau programaţi pt intervenţii chirurgicale iar 67 erau pacienţi deja operaţi, care urmau sa fie externaţi la domiciliu. 

Toţi pacienţii au fost externaţi de către medicii curanţi, ţinând cont de starea lor de sănătate şi de indicaţiile de tratament. Conform informaţiilor disponibile la nivelul Ministerului Sănătăţii, pentru toţi cei care au solicitat acest lucru a fost chemată o ambulanţă.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.