Secretul notelor de 10 pentru șeful de promoție de la Facultatea de Medicină. De ce a ales să se facă doctor?
A avut media 10 în liceu, apoi a luat Bacalaureatul cu 10. A intrat la Medicină tot cu 10 și a terminat cu media 10. Călin-George Vameșu, șef de promoție la UMF Iași spune care este secretul din spatele acestor note.
Media 10 în liceu, media 10 la Bacalaureat, nota 10 la admiterea la Medicină și încă șase ani încheiați tot cu media 10. Acesta este parcursul lui Călin-George Vameșu, absolventul desemnat șef de promoție al specializării Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași. Toate performanțele au avut la bază aceeași trăsătură care l-a definit încă din copilărie: curiozitatea.
Pentru el, această ultimă reușită este dovada că munca depusă în cei șase ani a avut sens. A spus că vede această performanță ca pe o confirmare că a acumulat cunoștințele necesare pentru a face pasul către profesia de medic și că este pregătit pentru ceea ce urmează.
Deși seria de rezultate perfecte poate lăsa impresia că totul a fost ușor, Călin a menționat că drumul a fost construit prin consecvență și perseverență, nu prin perfecțiune absolută. A avut și note de 9 la unele teste din timpul semestrului, însă reușea să recupereze la examenele importante, astfel încât media finală să rămână 10 la fiecare materie. Dincolo de disciplină, însă, consideră că adevărata explicație a succesului său este curiozitatea.
Citește continuarea pe Ziarul de Iași.