Operațiunea „Depesedizarea”: Lista odraslelor PSD-ALDE în funcții publice

DE Alexandru Pop | Actualizat: 08.11.2019 - 08:28
Mihnea Năstase, alături de Viorica Dăncilă.

Europarlamentarul USR Clotilde Armand a realizat, într-o postare pe contul său de Facebook, o listă cu fiii și fiicele unor lideri PSD și ALDE numiți în funcții publice. „Las și eu lista aceasta Guvernului Orban. Sper să-i fie de folos”, a scris Clotilde Armand.

SHARE

După ce premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, în prima şedinţă Executivului, că se aşteaptă la curăţarea instituţiilor statului de "pile şi nepotism” și a subliniat că ”aștept să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere”, europarlamentarul USR Clotilde Armand i-a venit în ajutor cu o listă de odrasle plasate în locuri călduțe:

- Fiul Vioricăi Dăncilă este angajat la Curtea de Conturi;

- Fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu numit consul la Strsbourg;

- Fiul lui Daniel Barbu (ALDE) consul la Edinburgh;

- Fiica domnului Daea este angajată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale;

- Fiica lui Florin Iordache lucrează la Cancelaria Băncii Naţionale. În trecut a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Altă întrebare?!

- Fiica domnului Țuțuianu este consilier juridic la Primăria Capitalei;

- Fiul lui Dumitru Buzatu și al senatoarei PSD Gabriela Crețu, numit secretar de stat: ''Îl recomandă cunoașterea limbilor străine'';

- Fiica senatoarei PSD Neamţ Emilia Arcan, a fost numită vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu rang de secretar de stat;

- Fiul domnului Tudorel Toader s-a angajat ca asistent la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, în condiţiile în care codul de etică al Universităţii interzice angajarea rudelor;

- Fiul șefului PSD Neamț, numit secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului;

- Fiica lui Nicolae Bădălău este angajată la protocolul Aeroportului Otopeni, acolo unde ocupă funcţia de Director al departamentului Conformare, Calitate, Siguranţă şi Mediu;

- Fiica fostului eurodeputat PSD de Bacău Minodora Cliveti este consilier diplomatic la Reprezentanţa României la UE;

- Fiul fostului ministru Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul României în Chicago;

- Fiul lui Ilie Grădinar zis Ilie Gigacalorie este ambasadorul României în Danemarca;

- Fiica lui Constantin Preoteasa, fost şef al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj, este secretar general în Ministerul Românilor de Pretutindeni. Ea a deţinut, pe rând, diverse funcţii în Ministerul de Externe, înainte de promovarea de la MRP fiind director în cadrul MAE;

- Fiul judecătoarei Maria Huza, fost preşedinte a Tribunalului Bucureşti şi prietenă a fostului ministru PSD Rodica Stănoiu, este secretar I la Ambasada României la Tokyo;

- Fiul fostului şef al organizaţiei de pensionari PSD Dâmboviţa este secretar de stat în cadrul MAE;

- Fiica fostului ministru PSD Constantin Niţă este secretar I la Reprezentanţa României la UE;

- Fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, angajat la ASF.

În Monitorul Oficial de miercuri au fost publicate deja mai multe demisii din Guvern, după instalarea noului Executiv. Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase a demisionat din funcția de consilier onorific, iar Tudor Buzatu, fiul președintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a demisionat din funcția de secretar de stat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te