Ziua Independenței SUA

DE Ion Petrescu | Actualizat: 30.06.2022 - 17:01

Și în acest an, peste Ocean, americanii vor aniversa, la 4 iulie, momentul din 1776, când  Al Doilea Congres Continental a declarat că 13 colonii nu mai erau supuse regelui britanic George al III-lea și deveneau state unite, libere și independente.

SHARE

Un enunț simbolic, dar care are o semnificație aparte, pentru cei care urcând și azi în Statuia Libertății mai știu că menționatul Congres a votat pentru aprobarea independenței pe 2 iulie și a adoptat Declarația de Independență două zile mai târziu, adică pe 4 iulie.

Dintre țările cu care România s-a aliat temporar, de-a lungul istoriei noastre, Statele Unite ale Americii constituie singura entitate care rămâne și azi o realitate geopolitică unică, complexă.

Citește și: VIDEO Rusia fuge din Insula Șerpilor. Spune că a lăsat cale liberă exportului de cereale

Una în care sistemul politic intern are forța de a înlătura, dacă este nevoie, pe cale constituțională, pe președintele de la Casă Albă, dacă a încălcat legea, posedă capacitatea de regenerare periodică a Congresului SUA, prin alegerile menite a împrospăta rândurile celor ce chibzuiesc și aprobă legile americane, mențin instituția fundamentală a apărării interesului național, printr-o finanțare adecvată a celor aproape 1.400.000 de militari din forțele armate, promovează o politică externă care pune pe locul întâi ceea ce înțelege Unchiul Sam din rolul său în dinamica lumii de azi și ca areal supus luminii Libertății, asigură libertatea presei, care nu este doar un metronom al societății americane, ci și un bisturiu al selecției necesare dintre promotorii legalității și aceia care o încalcă fără vreo remușcare. 

Citește și: VIDEO Iohannis: România susține adoptarea, cât mai curând, a unei noi Declarații Comune NATO-UE

Sigur că România are propria sa tradiție istorică, în ceea ce privește buna guvernare - un fel de a spune - și chiar azi funcționează diferența specifică dintre atribuțiile președintelui de la Cotroceni și cele ale premierului, de la Palatul Victoria, deși, probabil, multe certuri politice inutile - în trecut, prezent și viitor - ar fi de domeniul uitării dacă șeful statului ar conduce și guvernul, ca peste Ocean. 

Indiscutabil că Parlamentul reprezintă și exprimă forța democrației lucid dezvoltată, dar poate că nu ar strica să avem și la București audiențe publice serioase, periodice.

Unele prin care conaționali cu funcții cheie, precum ministrul apărării și șeful Statului Major al Apărării să vină și să explice - inclusiv opiniei publice, prin intermediul posturilor de televiziune prezente în sală - de ce bugetul armatei trebuie să atingă un anumit procent din Produsul Intern Brut, care sunt capitolele bugetare, câți bani se duc pe salariile militarilor activi și ce sume sunt alocate pentru plata pensiilor celor aflați acum la peluza vieții, dar și alocațiile pentru tehnica de luptă modernă, inclusiv contractele avute în vedere cu Cenușăreasa economiei mioritice - industria națională de apărare.

Aceea care este sublimă, dar trăiește practic din mila unor guvernanți trecători fiind premeditat văduvită de celebrul offset - un capitol la care polonezii ne dau lecții, iar noi îi punem pe piloții noștri să zboare cu avioane cumpărate la mâna a doua, în condițiile în care Varșovia a cumpărat 48 de aeronave F-16 Fighting Falcon, noi nouțe. Evident cu offset. 

Sigur că polonezii au avut conducători cărora le-a păsat de apărarea țării lor.

Noi am avut parte de unii temători, ca nu cumva armata mioritică să fie un organism militar puternic, cu profesioniști excelent instruiți, cu tehnică de luptă modernă, corespunzătoare sarcinilor de bază, conform Noului Concept Strategic, asumat de NATO - care are 3,2 milioane de militari aliați -, respectiv: 1.descurajare și apărare, 2.prevenirea crizelor și management  și 3.securitatea prin cooperare.

Toate acestea fiind complementare, pentru a asigura apărarea și securitatea colectivă a tuturor Aliaților.

La o dezbatere inițiată la un post de televiziune, un invitat reprezentând o formațiune politică momentan participantă la coaliția de guvernare îmi explica opinia sa că România nu își poate permite achiziționarea unor avioane de tipul Lockheed Martin F-35 Lightning II. 

I-am replicat, cu înțelegere creștină, că atunci măcar să se acționeze pentru ca să intre în producție fabrica româno-americană, de la Brașov, pentru elicoptere de atac, atât de necesare Forțelor Armate Române, care nu au așa ceva în dotare, o opțiune care ar genera și numeroase locuri de muncă. 

Dacă ar fi funcționat la noi, în Parlamentul României, audierea televizată, atunci probabil că propunerea cu revitalizarea industriei autohtone de armament, inclusiv prin punerea în funcțiune a fabricii menționate, ar fi avut un impact la nivel național, iar guvernul posibil că ar fi reacționat cu luciditate, adaptându-se unei noi realități, de tip win-win, în care toată lumea ar fi avut de câștigat. 

Dar noi nu suntem America! 

De câte ori reveneam în țară, de peste Ocean și relatam celor cu funcții de decizie ceea ce am putea insera și noi, pentru accelerarea modernizării postdecembriste, replica venea rapid, în sensul că acolo este vorba de SUA, dar la noi, în Românica, nu ne putem permite nici aia, nici asta, așa că rămâne cum au stabilit înaintașii noștri, regăsibili la locurile lor de veci. 

Nu suntem SUA, dar pe unde am poposit în cele 12 luni de misiuni succesive, în fața caselor simplilor americani am văzut tradiționalul catarg, pe care flutură drapelul de stat. Un gest asumat de fiecare cetățean mândru că trăiește în țara care îi oferă șansa de a se lua la întrecere mai întâi cu el însuși și apoi cu semenii interesați de același drum profesional. 

Pariul câștigat de pământenii de peste Ocean este acela de a respecta pe cei care știu să facă, de calitate, o meserie aparte. Acolo prima întrebare, la angajare, chiar asta vizează, nu ce diplomă are sau nu pretendentul la un post anume. Este o altă viziune asupra muncii, una pragmatică, bazată pe realități, nu pe proiecții infirmate rapid de viață. 

Nu am văzut, la Casa Albă, o secretomanie tipică veacului trecut, în Europa. 

Nu am găsit la Congresul SUA monotonia unui legislativ fără identitate națională, ci apetența pentru vulturii bicefali ai unei măreții asumate, cândva, la Roma. 

Nu am întâlnit, la Departamentul de Stat, recursul la mișcarea hârtiilor între birouri micuțe, ci practica de a vorbi invitaților aparte în fața hărții lumii, cu prefigurări pentru următorii zece ani. 

Nu am observat la Pentagon teama de șefi, dar am remarcat deschiderea față de dialogul cu presa, jurnaliștii având locații speciale pentru exercitarea de acolo, a transmiterii ultimelor informații pentru posturile de televiziune, de radio, de presă scrisă și electronică. 

America înseamnă o mănușă aruncată viitorului.

Una pe care fiecare ființă de acolo și-o asumă cu naturalețe, cu o mentalitate a victoriei muncite, apropiate și pe deplin meritate. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.