Încercînd să revină la formulele tradiționale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eșuat de fiecare dată în trecut, și la negocierile cu Iranul, administrația Biden nu a făcut decît să destabilizeze și mai mult situația din regiune facilitînd ascensiunea grupării teroriste Hamas.
Deși Biden va pretinde altceva suntem deja într-un scenariu cu un Orient Mijlociu post-american, scrie Telegraph. Adăugînd că ceea ce trei decenii de negocieri de pace au dorit să evite, situația în care un grup terorist ca Hamas să preia controlul total nu doar în fîșia Gaza ci și asupra comunității palestiniene din Cisiordania, aflată încă sub conducerea mai moderată dar incompetentă și profund coruptă a PLO, Organizația pentru Eliberarea Palestinei, în frunte du octogenarul Mahmoud Abbas.
Hamas alături de Jihadul Islamic și Hezbolah, din Liban, sunt grupări teroriste aflate sub influența Iranului care le oferă armament și suport logistic. Toate neagă explicit dreptul la existență al statului Israel. Iar Hamas pretinde că orice înțelegere cu Israelul vine în contradicție cu voința lui Allah.
O analiză din Times of Israel consideră că în ciuda unor succese militare tactice ale armatei israeliene în actualul conflict în plan strategic victoria ar aparține Hamas care tinde să cîștige o influență decisivă nu doar asupra comunității palestiniene din Cisiordania ci și printre arabii din Israel și în general în lumea arabă.
„Hamas a reușit ceva fără precedent în cursul acestor zile: în afară de a trimite propriile salve de rachete în Israel, a mobilizat mii de protestatari palestinieni în Cisiordania, a obținut un sprijin simbolic din Liban și din Siria, prin tiruri minore de rachete și, cel mai semnificativ, i-a atras pe arabii israelieni extremiști în bătălia sa. Acestea și celelalte indicii violente ale unei posibil război civil din Israel sunt văzute de către palestinieni drept realizări semnificative ale Hamas".
În aceste condiții ce soartă ar putea eventualele noi demersuri de pace bazate pe varianta cu două state distincte, sprijinită de europeni și dorită și de administrația Biden? Demersuri care oricum au eșuat și pînă acum cu un partener de negociere, PLO, mai moderat.
Cu atît mai mult dacă au dreptate cei care spun că în realitate Islamul în sine se află în centrul conflictului și că raționamentul și metodele pe care Hamas le folosește sunt de inspirație religioasă. Dogma islamică tradițională interzice acceptarea guvernării evreiești asupra musulmanilor sau dominația evreilor pe terenuri cucerite vreodată de musulmani. Nu ceea ce face Israelul deranjează Hamas, ci ceea ce este Israelul: un stat evreu.
PLO a încercat să blocheze accesul la putere al Hamas în Cisiordania amînînd timp de mai bine de un deceniu alegerile care ar fi trebuit să aibă loc în teritoriu însă indiferent cum se va sfîrși actualul conflict Hamas a cîștigat deja partida. Mai mult, un lucru care a luat prin surprindere guvernul israelian, Hamas a reușit să mobilizeze un număr important de arabi din interiorul Israelului care au inițiat acțiuni violente îndreptate împotriva concetățenilor lor evrei.
Cu un război civil în interior și cu o agresiune externă pe scară largă din exterior, deocamdată din Gaza dar care se poate extinde și dinspre Liban, prin implicarea Hezbolah, Israelul se află într-o situație critică dacă în viitor se va ajunge, lucru deloc imposibil în actualul context, la un scenariu în care și dintr-o Cisiordanie controlată de Hamas, aflată în imediata vecinătate a Ierusalimului, s-ar lansa o ploaie similară de rachete.
După cum subliniază același Times of Israel ascensiunea Hamas va avea un impact major asupra întregului peisaj din regiune. Se modifică astfel din temelii datele fundamentale pe care s-au bazat și încă se bazează abordările internaționale, în particular cele americane, privind negocierile de pace în chestiunea palestiniană.
„Undele de șoc de la noua cucerire a arenei politice palestiniene de către Hamas au fost resimțite acut în Israel, mai acut decît își dau seama majoritatea israelienilor. Pe măsură ce și-a asigurat victoria asupra Fatahului, Hamas a deschis, de asemenea, un alt front în războiul său pentru controlul asupra narațiunii palestiniene: pentru prima dată în istoria recentă a încercat în mod activ să exporte mesajul său de îndemn la violență activă cetățenilor palestinieni din Israel".
O primă victimă este falimentul intenției declarate a administrației Biden de a revigora așa numitul proces de pace bazat pe soluția cu două state distincte. În realitate această abordare a fost din start una bazată pe o ficțiune și o credință naivă dar cu larg ecou în sînul comunității diplomatice internaționale.
După cum scrie același Telegraph, „ideea păcii a fost una iluzorie din moment ce unul dintre puținele puncte de vedere agreate atît de evrei cît și de arabi a fost acela că un singur stat este de preferat unui aranjament cu două state mai ales dacă cealaltă parte nu are parte deloc de unul".
Ceea ce multe discuții și analize pe această temă uită sistematic să menționeze este că în două rînduri, în anul 2000 și în 2008, doi premieri israelieni au oferit palestinienilor controlul asupra fîșiei Gaza, asupra aproape întregii porțiuni din Cisiordania și chiar asupra unei părți a Ierusalimului de Est.
De fiecare dată însă liderii palestinieni au respins aceste oferte mai mult decît generoase fără ca măcar să vină cu contra-oferte. În plus, la doar cîteva luni după ce, în 2005, Israelul a cedat controlul asupra fîșiei Gaza mutînd toate familiile de evrei din zonă, Hamas a și început tirul de rachete asupra teritoriului israelian.
Ceea ce se întîmplă acum ilustrează maniera distorsionată, complet ruptă de realitate în care și europenii și administrațiile americane precedente, cu precădere Obama și acum Biden, privesc atît rezolvarea Problemei Palestiniene cît și mai nou obsesia lor pentru un nou Acord cu Iranul prin care acesta să renunțe la dezvoltarea unor arme nucleare. În mod tradițional pentru liderii arabi soarta palestinienilor, în sine, nu a fost niciodată un motiv de preocupare majoră reală.
A fost doar un pretext pentru a menține presiunea asupra Israelului a cărui simplă existență îi deranja enorm. Dovadă sunt cele două războaie, din 1967 și 1973, al căror obiectiv principal era eliminarea Israelului ca stat. Iată însă că în ultima perioadă lucrurile s-au schimbat radical.
Colapsul Irakului nu a dus doar la apariția ISIS ci și la expansiunea semnificativă a influenței Iranului atît direct, prin controlul pe care îl exercită în bună măsură Teheranul asupra guvernului de la Bagdad, cît și prin grupările teroriste, Hamas, Jihadul Islamic și Hezbolah, pe care le sprijină logistic și financiar.
În același timp evoluțiile din conflictul din Siria au dus la sporirea masivă a influenței în regiune a Rusiei și Turciei. În acest context am asistat la diminuarea severă a influenței americane, spre satisfacția generală a Moscovei, Teheranului și Ankarei, chiar dacă agendele lor individuale în regiune sunt în totuși în competiție.
În aceste condiții pentru țările majoritar sunnite, Arabia Saudită, țările din Golf, Egiptul sau Iordania, Iranul și nu Israelul și Chestiunea Palestiniană au devenit principala lor preocupare. Iar asaltul grupării Houthi, sprijinită de iranieni, în Yemen nu a făcut decît să le confirme îngrijorările.
Această modificare majoră de perspectivă a fost exploatată abil de administrația Trump care prin așa numitele Abraham Accords a reușit să negocieze reluarea oficială a contactelor diplomatice între Ierusalim și o serie de state arabe sunnite. Interesul comun al părților fiind coagularea, în ciuda divergențelor majore din trecut, a unui front comun care să se contrapună ambițiilor destabilizatoare ale Teheranului.
Însă ajuns la Casa Alba Joe Biden a dorit să întoarcă ceasul înapoi, revenind la vechea abordare, în parte pentru că tot ceea ce făcuse Trump trebuia anulat. Astfel, grupările Houthi controlate de Iran au fost scoase de pe lista celor teroriste, crezînd că acest gest va duce la calmarea conflictului din Yemen, ceea ce evident, previzibil, nu s-a întîmplat.
Apoi, s-a reluat finanțarea coruptei Autorități Palestiniene și au fost reluate la Viena negocierile cu Iranul. Gesturi receptate cu satisfacție de iranieni și de către grupările teroriste pe care le sprijină și le finanțează care au înțeles că strategia lor bazată pe teroare dă rezultate. În fapt, atacul Hamas, declanșate foarte probabil și la îndemnul Teheranului, are între altele scopul de a dinamita procesul de normalizare a relațiilor dintre Israel și statele arabe.
Între timp secretarul de stat, Antony Blinken, a respins un apel semnat de marea majoritate a senatorilor Republicani în care se cerea, în contextul agresiunii Hamas, întreruperea discuțiilor de la Viena cu Iranul. Era previzibil. Administrația Biden se reîntoarce la o viziune perdantă care continuă tradiția liniei anti-Israel adoptată în perioada Obama promovînd aceleași politici care au dat greș decenii la rînd.
În condițiile în care Acordul cu Iranul, pe care și-l dorește nu va împiedica Teheranul, nici măcar formal, să obțină arme nucleare în timp ce va oferi ayatolahilor resurse suplimentare pentru a sprijini grupurile teroriste pe care le controlează, Hamas, Jihadul Islamic, Hezbolah
E curios cum și Casa Albă și europenii ignoră senin faptul că banii pe care îi pompează către palestinieni nu le îmbunătățesc nivelul de trai, scopul nobil declarat, ca justificare, pentru că fie se „topesc" în lanțurile de corupție ale liderilor palestinieni fie alimentează terorismul (de pildă plăți pentru „martirii" care omoară evrei) și nici nu încurajează disponibilitatea de dialog, ci din contra.
Problema Israelului este că se confruntă în general în Occident cu o opinie publică ostilă. O contribuție importantă avînd-o mass media occidentale, preponderent de stînga. Mai ales în Europa unde simpatiile pro-palestiniene sunt la cote înalte la Bruxelles dar, iată, acum și în America unde aripa stîngistă radicală din Partidul Democrat lansează atacuri de o violență rară la adresa Ierusalimului.
Și asta în ciuda faptului că armata israeliană, IDF, face mai eforturi pentru a minimiza pierderile civile în Gaza spre deosebire de dorința inversă a Hamas-ului, de a omorî cît mai mulți civili în Israel, în aplauzele unor palestinieni din Gaza care asistă la lansarea rachetelor. Nemaivorbind de faptul că Hamas își plasează militanții și armele de foc în clădiri de locuințe, grădinițe, școli, astfel încît să poată să acuze ulterior Israelul că ucide civili.
De pildă Trevor Noah, gazda unui program destul de popular din Statele Unite, The Daily Show, care anul trecut a furnizat generos, prin atacurile sale la Donald Trump legate de pandemie, materia primă pentru propaganda anti-americană a Chinei, nu a scăpat în aceste zile prilejul de a lansa diatribe anti-Isarel, bazate în majoritate pe falsuri, foarte probabil în mod conștient, nu accidental.
Între acuzațiile utilizate des în astfel de discuții este și acela că armata israeliană se bucură de un net avantaj tehnologic și logistic în confruntarea cu Hamas, deci ar fi vorba de o bătălie inegală. Este evident un argument absurd. Nu e vorba aici de un meci de box inegal ci de a contracara atacuri teroriste care își propun cinic, deliberat, să ucidă cît mai mulți civili.
Am văzut o astfel de abordare și la noi, la Digi24, care a mers pînă la a pune semnul egal în ceea ce privește eticheta de terorism între atacurile cu rachete ale Hamas și reacția defensivă a Israelului.
„De ce Israelul, țară democratică, acționează cu aceleași metode, în aceeași manieră, ca o organizație teroristă?" l-a întrebat jurnalistul Marius Pancu pe ambasadorul Israelului la București, David Saranga.
Dacă nu s-a putut găsi o soluție stabilă pentru Chestiunea Palestiniană în ultimele trei decenii în condițiile unei dominații covîrșitoare globale ale Americii este puțin probabil ca acest lucru să fie posibil în viitor.
Cînd asistăm la un declin global al Occidentului și cînd în vidul creat în Orientul Mijlociu de retragerea Statelor Unite are loc o intensă competiție pentru influență între Iran, Rusia, Turcia chiar și China, competiție în care grupările teroriste, Hamas, Hezbolah, Jihadul Islamic, păstorite de Iran, sunt pioni destabilizatori importanți.
În ceea ce privește rolul Washingtonului, după cum scrie Foreign Affairs, Statele Unite nu pot nici ignora nici rezolva conflictul israeliano-palestinian.
Pentru că „niciuna dintre părți nu este interesată ca Statele Unite să intermedieze o soluție cu două state distincte. Hamas este interesat doar într-o soluție uni-statală în care Israelul nu există; în timp ce Netanyahu este interesat într-o soluție cu trei state, cu Hamas în Fîșia Gaza și cu Autoritatea Palestiniană în Cisiordania".
Cert este că soluțiile elaborate în registrul tradițional agreat de politicienii și experții în politică externă de pe ambele maluri ale Atlanticului, bazate pe rețete utilizate și în negocierile cu Iranul, au eșuat în mod lamentabil într-o regiune în care resentimentele și radicalismul religios prevalează în fața unor abordări pragmatice.
____________________________
Opiniile publicate în această rubrică aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al redacției.
____________________________
