În ce oraș s-a mâncat prima înghețată în România? Prima rețetă a popularului desert înghețat, tipărită în 1841
Prima înghețată din România a fost mâncată la curtea unuia dintre cei mai invidiați domnitori ai Țării Românești, ale cărui gusturi rafinate, dar și bogăție, rivalizau cu cele ale monarhilor europeni. Dar prima popularizare a înghețatei a venit mai târziu, într-o carte de bucate.
Conform legendei, înghețata a fost inventată de chinezii antici, acum 4.000 de ani, fiind adusă în Europa în secolul al XIV-lea, mai precis în Italia, de exploratorul și călătorul venețian Marco Polo (1254-1324).
iar dacă chinezii antici au plantat primele „semințe” ale înghețatei, sub forma „gheții de lapte”, italienii au fost cei care au transformat-o în ceea ce știm astăzi.
Începând cu secolul al XIV-lea, aceasta a cucerit deja aristocrația italiană.
De acolo a fost doar un pas până la răspândirea înghețatei în Europa, ea ajungând și în Țara Romînească, dar abia spre finalul secolului al XVII-lea.
Înghețata, mâncată la Curtea lui Constantin Brâncoveanu din București
Ca aproape orice marfă ori produs adus în Europa din Orientul Îndepărtat, și înghețata a fost rezervată inițial doar clasei nobiliare, celor foarte bogați.
Astfel, zăpada de peste iarnă era depozitată în peșteri subterane imense, pregătită pentru vară - transformând înghețata într-un deliciu rezervat doar celor mai înstăriți cetățeni ai Veneției.
În această perioadă, înghețata era considerată atât de exclusivistă, încât a fost folosită pentru a etala rafinamentul italian la nunta venețienei Caterina de Medici cu Henric al II-lea, viitorul rege al Franței, eveniment desfășurat în octombrie 1533, la Marsilia.
Popularitatea înghețatei a început să crească cu adevărat abia în anii 1560, în parte datorită lui Blasius Villafranca, un medic spaniol stabilit la Roma.
Citește și: Care e prima fabrică de ciocolată din România? A fost cea mai importantă producătoare din Europa de sud-est
Blasius a descoperit că, dacă se amestecă gheața sau zăpada cu apă și salpetru, zăpada se topește mai repede și îngheață solid amestecul de înghețată.
Această descoperire le-a permis cofetarilor florentini să înceapă să producă primele înghețate solide, înghețate corespunzător.
Mai puțin de zece ani mai târziu, legendara „Bombe glacée” era un produs de bază pe mesele elegante din peninsula italiană.
Italia nu a putut păstra pentru sine un desert atât de delicios, iimigranții italieni ducând secretele preparării înghețatei în întreaga Europă.
În Țările Române acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima dată la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu din București, care a condus principatul între 1688-1714.
Brâncoveanu a fost cunoscut în epocă nu doar ca „prințul aurului” - luru ce i-a adus cumplitul sfârșit - ci și pentru gusturile sale rafinate ce rivalizau cu cele întâlnite la cele mai importante curți aristocratice auropene.
Astfel, el era și un mare amator de dulciuri fine și servea la curtea sa un „strămoș” al înghețatei.
Pe atunci, desertul se numea adesea „șerbet înghețat” sau „kar”(gheață/zăpadă cu siropuri aromate, după rețetele turcești), boierii păstrând gheața strânsă iarna în gropi adânci numite „legnițe”, adică ghetării.
Desertul înghețat se numea „kar”, pe vremea lui Brâncoveanu
Firește, la acea vreme, înghețata, la fel cum se întâmplase în Occident, nu era disponibilă decât Curții Donești și marilor familii boierești.
Abia aproape 150 de ani mai târziu a apărut și prima rețetă tipărită, în cartea „200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”, scrisă de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi și publiată în 1841, la Iaşi.
Citește și: Cine a inventat savarina, deliciosul desert iubit de români? Un rege în exil, la originea prăjiturii
De fapt, a fost și prima carte de bucate apărută în Țările Române. Prima ediţie nu purta însă semnăturile celor doi iluştri oameni politici români, ci nişte inițiale - MK și KN -, însă uriaşul succes la public avea să impună mai multe reeditări, de data aceasta cu numele real al autorilor pe copertă.
Ulterior, consumul de înghețată și mai ales tehnica producerii ei a luat un avânt deosebit de mare, mai ales în București.
Așa se face că în „Ghidul calatorului prin Bucuresti“, scris de profesorul si ziaristul francez Ulysse de Marsillac și apărut în 1879, acesta lăuda cu entuziasm calitatea înghețatei de la Casa Capșa, faimoasa cofetărie - abia din 1886 va fi extinsă cu o cafenea și un hotel - de pe Calea Victoriei.
„Hotarât lucru, cel care a construit capitala acestei tari frumoase pe un loc atât de uricios n-a avut în sufletul lui nici un strop de poezie si nici macar simt artistic, dar nimic nu poate rivaliza cu înghetata care se poate mânca la cofetaria fratilor Capsa, ce-au studiat la Paris, cu celebrul maestru al artei culinare, Boissier”, nota de Marsillac, potrivit historia.ro.
Și, fapt deloc de negjilat, la începutul secolului XX a apărut și primul cornet comestibil de înghețară, la Târgul Mondial de la St Louis din 1904.
Citește și: Cum se prepara șvarțul, băutura preferată de IL Caragiale? De ce a dispărut din România?
Atunci, Arnold Fornachou, un vânzător american de înghețată, a rămas fără cupe în care să își vândă înghețata, așa că a inventat soluția acelor cornete.
Pe de altă parte, o altă variantă acordă credit pentru apariția cornetelor lui Italo Marchioni - Marchiony, pe numele americanizat - un producător de înghețată venit din Italia, care a primit în SUA, brevetul de invenție pentru cornetul de înghețată, la 22 septembrie 1903, potrivit italyonthisday.com.
