Șvarțul, băutura preferată de IL Caragiale, i-a însoțit pe români de-a lungul multor decenii înainte ca pe ruinele celui de-Al Doilea Război Mondial să se nască „lumea nouă” a comunismului. Pomenit inclusiv în multe articole și opere literare, șvarțul a ieșit, treptat, din „meniul” restaurantelor și cafenelelor, fiind aproape uitat de români.
Cum se prepara șvarțul, băutura preferată de IL Caragiale? De ce a dispărut din România?
Șvarțul a fost prietenul multor literați și oameni de cultură români, incusiv al marelui dramaturg IL Caragiale care îl scria „jvarț”.
Cuvântul în sine deriva din germanul „schwarz”, care însemna „negru”, iar sintagma care l-a consacrat a fost cea de „Schwarz-Kaffee”, ce îse traducea prin „cafea neagră”.
A ajuns în țara noastră din cafenelele austriece și germane, la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși versiunea românească era un pic diferită, conform viabucuresti.ro.
În perioada interbelică, șvarțul era servit mai ales în localuri și cafenele celebre, precum Capșa, Corso sau Strobel.
Citește și: Care este cea mai veche cofetărie din Țara Românească? Ce specialități vindea?
Cei care își permiteau să intre în celebrele restaurante savurau băutura în timp ce se puneau la curent cele mai interesante bârfe din oraș.
Băutura astăzi misterioasă nu era, de fapt, deloc complicată. Scriitorul și criticul Vlaicu Bârna, în cartea sa „Între Capșa și Corso”, Editura Polirom, 2014. descrie modul ei de preparare.
El l-a aflat de la trei chelneri - „garçon” în varianta franțuzească originală - Niculae, Niță și Bârsan, care au lucrat la Capșa în ultimii ani dinaintea instaurării regimului comunist.
„Șvarțul se prepara o singură dată pe zi, dimineața, într-un vas de 10-15 litri, în care se puneau apă și cafea măcinată mare - ca pentru filtru - precum și o cantitate egală de cicoare.
Licoarea rezultată se strecura și se servea caldă la mese în cupe de metal alb cu un desen specific, copiate după cele folosite în cafenelele vieneze.
Alături de aceasta se aflau, pe tăviță, cești albastre de cobalt cu lingurițe, un pahar cu apă și zahăr cubic. Șvarțul se mai bea, de asemenea, cu lapte sau cu câteva picături de rom”, nota Bârna.
IL Caragiale (primul din dreapta) era un mare amator de șvarț - Foto: arhiva
Cel mai bun șvarț nu se servea însă la Capșa, ci la cafeneaua rivală Corso din Piața Palatului, dispărută în 1939 în urma sistematizării ordonată de regele Carol al II-lea, deținută de „papa” Finkelstein.
Acolo mergeau multe dintre vârfurile vieții culturale românești, de la personalități cu vederi de stânga, precum Tudor Vianu, Al. Rosetti, N. D. Cocea, Ion Vinea, până la tinerii, pe atunci, susținători ai dreptei, ca Mircea Eliade sau Emil Cioran.
Băutura era printre cele mai ieftine consumații, costând, atât la Capșa, cât și la Corso, doar 7-8 lei, adică prețul unei amandine cu ciocolată în acea epocă.
Citește și: Ce se vindea pe Calea Victoriei acum 100 de ani? Ce puteai cumpăra cu 50 de lei?
De aceea, șvarțul era apreciat mai ales de boema literară, aflată mai mereu în lipsă cronică de resurse financiare, astfel că a devenit un fel de blazon al breslei, adoptat chiar și de maeștrii cu dare de mână.
„În aburii șvarțului, scriitorii cu buzunare ușoare scriau înfrigurați poeme, fragmente de proză sau articole de gazetă pe colțul unei mese sau purtau aprinse dezbateri pe teme literare sau politice”, mai scria Vlaicu Bârna, potrivit sursei citate.
Dar, după Al Doilea Război Mondial, șvarțul a dispărut din meniul restaurantelor și obiceiurile românilor, fiind treptat aproape uitat de noile generații.
De altfel, penuria de cafea din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îi determinase pe mulți bucureșteni să renunțe aproape cu totul la șvarț. chiar din acei ani.
Venirea comunismului, apoi inventarea altor metode și sortimente de cafea și schimbarea generațiilor i-au făcut să uite total de vechea lor băutură ieftină și boemă.
„Asfințitul șvarțului a început odată cu anii războiului și cu oprirea importului de cafea. Lumea se întorsese atunci la așa-zisa cafea turcească, preparată din surogate de năut, mei sau sâmburi de smochine.
Nici după război șvarțul n-a mai apărut. Venise rândul importurilor, apariția filtrului Espresso din cafea veritabilă, extras prin abur cu aparatele de invenție italiană, și a distilatului de cafea instant, al firmei elvețiene Nestle”, mai nota Vlaicu Bârna, cu amărăciune și nostalgie, în carte.
Casa Capșa de la Calea Victoriei, la 1907 - Foto: arhiva
Paradoxal este că, în anii '80, în plin regim Ceaușesscu, în contextul în care cafeaua naturală a redevenit o raritate, românilor le-a fost oferită varianta „nechezolului”, adică a cafelei „cu înlocuitori”, mai precis orz și secară, cafeaua naturala fiind prezentă în proporții tot mai mici în pachetele ambalate care se mai găseau prin alimentare.
De asemenea, mai exista opțiunea unui soi de surogat de cafea, obținut din cicoare sau năut. Fără să știm, românii începeau să redescopere, chiar dacă lipsea chiar cafeaua naturală din rețetar, gustul de altădată al șvarțului.
Citește și: Care e cea mai veche cafenea din Țara Românească? Rezistă de 200 ani. Eminescu și Caragiale, clienți
Dar, chiar dacă șvarțul va mai avea, probabil, mult de așteptat până va reveni pe lista de băuturi a cafenelelor și restaurantelor, îl puteți prepara cu ușurință în propria bucătărie.
Rețetă de preparat șvarț acasă:
Ingrediente:
- trei lingurițe de cafea naturală măcinată;
- trei lingurițe de cicoare măcinată ori orz prăjit măcinat;
- apă fierbinte.
Mod de preparare:
Se pune apa la fiert, în jur de 200 de mililitri, apoi se adaugă cafeaua și cicoarea (sau orzul prăjit). Se lasă infuzia timp de 10 minute, după care se pot adăuga, în funcție de gust, zahăr, miere sau lapte vegetal. Cine preferă mai poate adăuga câte o picătură de rom sau de coniac.
