Marea bătălie a unui domnitor al Moldovei contra fiului lui Suleyman Magnificul a avut loc în 1574, în acea perioadă în care, între domnia lui Ștefan cel Mare și viitoarea apariție a lui Mihai Viteazul în Țara Românească, niciun alt voievod nu se mai remarcase prin vreo opoziție serioasă, cu excepția lui Radu de la Afumați.
Voievodul care a ocupat scaunul domnesc al Moldovei doar doi ani și jumătate, a fost ca un fulger luminos pe erul istoriei acelui secol, dar trădările celor care ar fi trebuit să-i stea aproape în lupta sa i-au adus sfârșitul
Marea bătălie a unui domnitor al Moldovei contra fiului lui Suleyman Magnificul. Decisă de trădători
Ar fi putut face mult mai multe dacă ar fi fost lăsat de boieri, dar trădările acestora i-au oferit doar un loc în rândul 2 al voievozilor din Țările Române.
Ioan Vodă cel Viteaz, pe care-l știm și în forma „cel Cumplit” a ocupat tronul Moldovei pentru doar doi ani, între februarie 1572 și iunie 1574.
Poporul l-a numit și „Armeanul” pentru că oamenii simpli aveau obiceiul să denumească domnitorii născuți „din flori” după originea mamei acestora.
Citește și: Cine a fost singurul domnitor român care s-a înecat cu tot cu calul? Avea doar 24 de ani
Era strănepotul lui Ștefan cel Mare, fiind fiul lui Ștefăniță Vodă - domn al Moldovei între 1517 -1527 - iar mama sa aparţinea familiei armeneşti Serpega.
Ioan Vodă a demonstrat în scurta sa domnie calități excepționale de războinic, dar și de strateg, uimind contemporaneitatea prin planurile sale de luptă ori măsurile pe care le-a luat în scurta sa domnie.
„Era de minte ascuţit, de cuvânt gata şi se vedea că-i harnic nu numai de domnie, ci şi altor ţări să fie cap mai mare”, îl descria Grigore Ureche pe domnul Moldovei.
Era inteligent și cult, cunoscând limbile turcă, greacă, polonă şi armeană. În plus, era atât de puternic, că se spune că putea muta singur un tun.
A trăit vreme de 40 de ani în străinătate, dar a vrut să preia domnia încă de la răsturnarea lui Alexandru Lăpușneanu de către Despot Vodă, în 1561.
Neizbutind și nefiind ajutat nici de tătari, polonezi sau germani, s-a retras la Constantinopol.
A fost exilat la Rhodos în urma insistențelor reînscăunatului Alexandru Lăpușneanu, unde ajunge negustor de pietre scumpe.
Acest lucru avea să-l ajute mai târziu, pentru că a adunat avere și și-a putut cumpăra influență în labirintul puterii de la Constantinopol.
Ura boierilor faţă de Bogdan Lăpuşneanu (1569 - 1572), fiul celui care obținuse exilarea sa în Rhodos, a fost și ea de ajutor viitorului domn.
Ioan Vodă a fost domnitor al Moldovei între februarie 1572 și iunie 1574 - Foto: arhiva
Astfel, Ioan izbuteşte să pună mâna pe tronul Moldovei în februarie 1572. Avea deja 51 de ani, dar se părea că toată așteptarea meritase.
Dar, în februarie 1574, turcii trimit la Ioan Vodă ordin să dubleze haraciul. Petru (viitorul domn Petru Șchiopul), fratele domnitorului Alexandru II Mircea al Munteniei promisese că va da 80.000 de galbeni în loc de 40.000, dacă i se va da lui scaunul Moldovei, iar sultanul se gândise să-i ceară la rândul său tot atâta lui Ioan.
Pe tronul dinastiei otomane stătea deja de 8 ani fiul lui Suleyman Magnificul, roșcovanul Selim al II-lea, poreclit și „Bețivul”
Voievodul convoacă sfatul domnesc și le spune marilor boieri că au de ales între dublarea haraciului (după care ar fi urmat cu siguranță alte cereri) și lupta împotriva păgânului.
Ioan Vodă le mărturisește că, personal, nu are niciun interes, deoarece nu el plătește suma cerută, dar îl doare inima de țară și făgăduiește să lupte până la final contra otomanilor.
Citește și: Cine a fost cea mai puternică sultană din Imperiul Otoman? Sugrumată cu o perdea de mătase
„Așa Ion Vodă umplând pre toți cu nădejde, cu glas mare strigară că lângă dânsul vor peri toți” și jură pe Evanghelie.
În ajutorul Moldovei, conform cronicilor, au venit doar 1.200 de cazaci zaporojeni, care destul de probabil erau de fapt polonezi.
La oaste e chemată toată țara care răspunde negreșit. Ioan Vodă cel Cumplit o înzestrase la nivelul marilor armate ale vremii: 30 de tunuri obișnuite, 80 de tunuri mari, aruncătoare de ghiulele.
Pretendentul Petru Șchiopul, fratele său Alexandru și cu o oaste turcească și muntenească încep în aprilie 1574 să se îndrepte spre Moldova.
Prima luptă se dă pe 24 aprilie în dreptul satului Jiliște, la est de Focșani. Frații din Muntenia sunt interceptați de Ioan Vodă și bătuți în chip rușinos.
Apoi, pe Vintilă, fiul fostului domnitor Pătrașcu cel Bun, să ocupe Bucureștiul și să ia domnia. Acesta reușește, dar după patru zile, o parte din boierii lui Alexandru II Mircea se întorc, îl prind, îl ucid, iar capul său este atârnat de poarta Curții domnești.
Între timp, Ioan Vodă cucerește Brăila, apoi armata moldoveană pornește spre Chilia și Cetatea Albă.
Are loc o noua luptă în care turcii iar pierd, scăpând doar 1.000 dintre ei. după care Ioan Vodă cucerește Tighina. Nici măcar un atac al tătarilor nu îi poate zădărnici planurile lui Ioan Vodă care ia și Cetatea Albă din mâinile otomanilor.
Victoriile sale au mare răsunet la Constantinopol și încep să-l irite pe sultan. Astfel, Selim al II-lea hotărăște o expediție de proporții împotriva rebelului.
La oștile otomane s-au adăugat contingente muntene și tătărești, astfel că efectivul lor se ridica la cica 60.000 de războinici, potrivit istorie-pe-scurt.ro.
Pentru a împiedica inamicul să treacă Dunărea pe la Isaccea, domnul Moldovei îl trimite pe Ieremia Cernăuțeanul, portarul Sucevei, cu o oaste.
O primă tentativă de trecere a fluviului de către turci se pare că a fost respinsă de moldoveni. Însă, apoi intervine însă trădarea, Petru Șchiopul cumpărându-l pe Ieremia cu 30.0000 de galbeni.
Acesta se întoarce în tabăra lui Ioan Vodă și-i dă informații mincinoase cu privire la efectivele inamice pe care le raportează la cel mult 30.000, poate chiar 10-15.000.
Pe baza indicațiilor lui Ieremia, acompaniat de surle și trâmbițe, Ioan Vodă își îmbărăbătează oștenii și pleacă la luptă.
Ghinionul a făcut ca Ioan Vodă să nu prindă prizonieri din avangarda otomană înfrântă, pe care ar fi putut să-i interogheze și să obțină informații corecte despre efectivele turcești.
Sultanul Selim al II-lea, fiul lui Suleyman Magnificul și al sultanei Hurrem - Foto: arhiva
În ajunul bătăliei, doi mari vornici trec în tabăra turcească. A doua zi, 10 iunie 1574, când se dă semnalul luptei, altă parte a boierimii, în frunte cu același trădător Ieremia, portarul Sucevei, pleacă steagurile și punând cușmele în vârful sulițelor și săbiilor trec de partea dușmanului.
Drept „recompensă”, turcii îi pun pe trădători în prima linie astfel încât la cel dintâi atac ei sunt secerați de artileria moldoveană. Bătălia de la Cahul, așa cum a rămas în istorie, a fost un măcel teribil.
„Și multă moarte s-au făcut în ambele părți, că nu era a călca pre pământ, ci pre trupuri de om. Și așa mai apoi de aproape se bătea, că și mâinile le obosiseră, și armele-și scăpau”, scriu cronicile.
Lupta era atât de crâncenă, încât combatanții nici nu mai puteau ține sabia în mână de oboseală. Atunci, natura sau destinul i-au oferit lui Ioan V odă o altă surpriză nedorită.
După un scurt răgaz, s-a pornit o ploaie puternică de vară care a udat praful de pușcă a moldovenilor. Dacă până atunci artileria făcuse un prăpăd nemaivăzut de turci, otomanii au atacat cu mai mult.
Ioan Vodă Domnul nu se sperie și cu un detașament pătrunde vitejește în liniile inamice și distruge 60 de tunuri. Fapta permite oștii moldovene să se retragă în ordine, până în satul Roșcani, pe vârful unui deal, unde voievodul își așează tabăra.
Inamicul ia cu asalt poziția, dar e respins. Însă armata moldoveană ajunsă la doar 7.000 de luptători începe să sufere de sete, iar roua dimineții, culeasă cu bucăți de pânză, nu mai era suficientă.
Văzând situația și dorind să-și cruțe oștenii, Ioan Vodă se predă turcilor, pe 14 iunie 1574. Nu oricum.
Citește și: Suleyman Magnificul, sultanul vrăjit de Hurrem. Primul padișah care a numit domni în Țările Române
Ahmed-Pașa, comandantul otoman, jură de șapte ori pe Coran, iar Petru Șchiopul pe Evanghelie că îi vor lăsa pe cei asediați să plece liberi la casele lor, iar pe voievodul lor îl vor duce nevătămat în fața sultanului.
După ce își ia rămas bun de la ai săi, domnitorul se deplasează la cortul căpeteniei otomane unde, în turcește, cere din nou să fie dus în fața sultanului, la Constantinopol.
Acolo, cu toată garanția jurămintelor, marele ușier împărătesc Iusuf aga Cigalzade, un italian turcit, s-a repezit la el cu pumnalul și l-a înjunghiat în inimă, omorându-l. Ulterior, a fost decapitat, iar trupul i-a fost legat de patru cămile și rupt în tot atâtea bucăți.
Dar acum se petrece un episod unic în istoria noastră. Văzând toate aceste grozăvii, deși erau dezarmați, dar li se promisese iertarea,, moldovenii şi aliații cazaci s-au aruncat asupra turcilor, pierind cu toţii după o luptă în care n-avuseseră nicio șansă din start.
Însă oamenii din oastea voievodului omorât nu mai putuseră suporta o asemenea batjocură și grozăvie la adresa trupului fostului lor conducător.
Așa se face că, din cei 7.000 de luptători pe care-i mai avea Ioan Vodă când se predase, otomanii mai țin în viață doar 12 cazaci zaporojeni, impresionați de calitățile lor de luptători.
Ulterior, tătarii sunt îndemnați să prade Moldova „de n-au fost niciodată mai mare pustietate în țară decât atuncea”. Dar nici Selim al II-lea nu mai avea mult de trăit.
Pe 13 decembrie în același an, fiul lui Suleyman și al frumoasei Hurrem a murit stupid, lovindu-se la cap după ce a aluneat în baita imperială, fiind, firește, într-o stare euforică de la vin. A fost urmat de Murad al III-lea, fiul său cu sultana Nurbanu.
